sis.md

FOTO „Mizăm pe capacitatea SIS de a anticipa amenințările”. Maia Sandu a oferit distincții de stat ofițerilor

Serviciul de Informații și Securitate (SIS) marchează 32 de ani de la fondare. Pe 8 septembrie a avut loc o ședință festivă, cu participarea șefei statului Maia Sandu. În cadrul evenimentului, mai multor ofițeri le-au fost oferite distincții de stat. 

La cei 32 de ani de la fondare, conducerea și membrii Colegiului SIS au depus flori la monumentul consacrat eroilor organelor securității statului. După omagiu, în fața monumentului, o nouă promoție de ofițeri de informații au jurat credință Patriei.

Ulterior a avut loc ședința festivă cu participarea președintei Maia Sandu.

În cadrul ședinței, directorul SIS Alexandru Musteața a menționat că instituția „are obligația să devină mai puternică intelectual și operațional și să rămână un serviciu de informații dedicat apărării cetățeanului, societății și a statului”.

„Ceea ce construim în prezent ne va defini în timp drept entitate respectată la nivel național și acceptată în comunitățile de intelligence europene și internaționale”, a comunicat Musteața. El a vorbit și despre „prioritățile instituționale care vor determina creșterea reperelor de performanță, dezvoltarea capabilităților informative, operaționale și tehnice necesare gestionării amenințărilor, indiferent de natura lor”.

„De asemenea a subliniat că eforturile, în continuare, vor fi concentrate asupra apărării valorilor constituționale, prevenirii și contracarării amenințărilor de tip hibrid, precum și a criminalității organizate transfrontaliere. Totodată, au fost trecute în revistă unele schimbări majore pentru comunitatea de intelligence din Republica Moldova, printre care actualizarea pachetului de legi ale securității naționale, și aprobarea, în premieră, a unei legi privind activitatea contrainformativă și activitatea informativă externă, care oferă Serviciului atribuții și instrumente clare, adaptate realităților interne și internaționale, necesare asigurării securității statului”, se arată într-o declarație a reprezentanților SIS.

Se menționează că președinta Maia Sandu a declarat că „Serviciul se află în pragul unui an plin de provocări, misiuni importante și reforme”.

„În același timp, războiul brutal și de proporții pornit de Rusia împotriva Ucrainei a readus amenințări vechi pe continentul european. Schimbările climatice și noile tehnologii aduc riscuri noi, cu care nu ne-am confruntat până acum. Moldova trebuie să fie pregătită să țină piept acestor amenințări vechi și noi. În acest context complicat și în rapidă schimbare, suportul informațional oferit de SIS va fi crucial că să ne adaptăm și să ne repoziționăm cu succes în noul mediu regional. Mizăm pe capacitatea SIS de a anticipa, avertiza și chiar preveni, unde e posibil, amenințările înainte ca acestea să se manifeste”, a declarat șefa statului.

Se mai precizează că „în semn de apreciere pentru rezultate remarcabile obținute în activitate, mai multor ofițeri le-au fost conferite distincții de stat și departamentale”.

sis.md
sis.md
sis.md

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Raport StratCom: sprijinul pentru aderarea la UE crește, dar rămâne la 8% în Găgăuzia și Taraclia

Sprijinul pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană a crescut în ultimii doi ani și a ajuns la 57%. Cea mai mare creștere a fost înregistrată în nordul țării, arată Indexul Rezilienței Informaționale Naționale, publicat pe 4 noiembrie de Centrul pentru Comunicare Strategică și Contracarare a Dezinformării (StratCom).

La nivel național, sprijinul pentru aderare a crescut cu cinci puncte procentuale față de 2024, când era de 52%. Media națională „ascunde”, însă, diferențe „importante” între regiuni, precizează StratCom. În regiunea Centru, 73% dintre locuitori susțin aderarea, iar în UTA Găgăuzia și raionul Taraclia sprijinul este de 8%. În nordul țării, ponderea celor care susțin aderarea a urcat de la 37% în 2025 la 53% în 2026.

„Atitudinile față de integrarea europeană sunt strâns legate de încrederea în instituții și de sursele de informare. Cetățenii care au încredere în mass media din Federația Rusă manifestă, în general, un sprijin mai redus față de aderarea la UE”, susține StratCom.

Totodată, 62% dintre respondenți consideră că beneficiile aderării la UE justifică dificultățile reformelor de preaderare, față de 50% în 2024.

Raportul publicat pe 4 noiembrie urmărește cum a evoluat reziliența societății în fața manipulării informaționale și a ingerințelor străine. Indexul analizează percepțiile și atitudinile cetățenilor în cinci domenii – integrare europeană, coeziune socială, reziliență economică, apărare și securitate națională. Pentru a compara rezultatele, datele au fost colectate în lunile aprilie și mai ale fiecărui an din perioada 2024–2026.

***

Amintim, Republica Moldova a obținut, alături de Ucraina, statutul de țări candidate la UE în iunie 2022. Ambele țări au lansat oficial negocierile de aderare în iunie 2024. În 2026, atât Moldova, cât și Ucraina, au deschis patru dintre cele șase clustere de negociere.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: