Moldelectrica

FOTO Moldelectrica își va supraveghea liniile electrice cu ajutorul dronelor americane. Donație, în valoare de $1 mln, de la USAID

Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), a donat, pe 24 august, Întreprinderii de Stat „Moldelectrica” un lot de 10 drone de survolare și verificare a stării de funcționare a liniilor electrice aeriene de înaltă tensiunea. Donația, în valoare de aproximativ $1 milion, a fost realizată prin intermediul Proiectului USAID Securitatea Energetică a Republicii Moldova.

Donația are scopul de a moderniza infrastructura de transport a energiei electrice, a consolida capacitatea Moldelectrica de a colecta informații despre starea rețelelor electrice și de a răspunde în mod eficient și prompt la eventuale incidente sau defecțiuni, contribuind astfel la creșterea rezilienței energetice a țării.

Dronele dotate cu sisteme moderne de monitorizare digitală a liniilor electrice vor permite eficientizare procesului de monitorizare a rețelelor electrice, prin colectarea de imagini aeriene detaliate pe arii extinse, reducând costul de captare a datelor și îmbunătățind siguranța angajaților Moldelectrica prin limitarea intervenției umane.

Donația de drone a fost realizată în cadrul vizitei oficiale a noului director al Misiunii USAID Moldova, Jeff Bryan, la Î.S. Moldelectrica care a făcut cunoștință cu specificul de activitate a întreprinderii, dar și cu proiectele comune în plină desfășurare.

După recepționarea echipamentelor, angajații Moldelectrica vor fi instruiți pentru a utiliza dronele atât pentru supravegherea regulată a rețelelor electrice, cât și pentru scenarii de urgență legate de infrastructura energetică.

USAID colaborează cu Moldelectrica de mai mult de un deceniu pe diverse domenii care au scopul de a fortifica securitatea cibernetică a instituției, realiza studii de fezabilitate în domeniul energiei regenerabile și de a facilita interconectarea sistemului electroenergetic al Republicii Moldova la cel al României, și implicit la cel al Europei continentale ENTSO-E. Donația de drone este unul dintre elementele esențiale ale angajamentului continuu al USAID de a sprijini efortul Republicii Moldova.

Moldelectrica
Moldelectrica

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Joe Kline/AP Photo

Un adolescent ar fi deschis focul într-o școală primară din SUA: trei elevi și un profesori, uciși

Cel puțin trei copii și un profesor au fost uciși joi, 15 octombrie, într-un atac armat la o școală primară din orașul Bend, statul american Oregon. Informația a fost raportată de poliția locală.

Potrivit CNN, atacatorul este un adolescent de 16 ani. Identitatea acestuia și motivele atacului nu au fost stabilite deocamdată. La momentul incidentului, în școală se aflau, conform datelor preliminare, aproximativ 400 de elevi și 40 de angajați.

Poliția din Bend a anunțat că un profesor și un copil de șapte ani au fost transportați la spital. Numărul exact al răniților nu este cunoscut deocamdată. Atacatorul a ucis un profesor și trei copii cu vârste de cinci, opt și 11 ani.

Oamenii legii investighează circumstanțele în care s-a produs atacul. Potrivit CNN, care citează poliția locală, adolescentul înarmat a fost ucis înainte ca polițiștii să ajungă la fața locului.

Un localnic ar fi văzut cum tânărul înarmat pătrunde în școală și ar fi intervenit pentru a-l opri.

Potrivit CNN, atacul armat din Bend este al 36-lea incident de acest fel înregistrat în școlile din Statele Unite ale Americii de la începutul anului 2026.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: