dse.md

FOTO Noul șef al IGSU, prezentat colectivului. Harabagiu, după 15 ani de activitate, și-a luat rămas bun

Ministrul Afacerilor Interne Ana Revenco l-a prezentat efectivului Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) pe Alexandru Oprea, noul șef al Inspectoratului. Evenimentul a avut loc în data de 13 ianuarie. Totodată, ministrul a mulțumit fostului șef al IGSU care a demisionat din funcție după 15 ani de activitate.

Ministrul a declarat că Alexandru Oprea este un om dedicat sistemului. „Mai bine de 23 de ani a muncit în cadrul IGSU cu abnegație și dăruire”, a precizat Ana Revenco. Oficialul a mai spus că bagajul de cunoștințe, dar și dedicația de care a dat dovadă noul șef al IGSU pe parcursul anilor de activitate va contribui la realizarea misiunilor în salvarea vieților omenești, dar și prevenirea situațiilor de risc.

Tot în cadrul ședinței, ministrul Afacerilor Interne i-a mulțumit pentru dedicație și devotament generalului-maior Mihail Harabagiu, care pe parcursul a 15 ani a deținut funcția de șef al IGSU. Oficialul a subliniat că devotamentul cu care și-a îndeplinit Mihail Harabagiu misiunea este un exemplu demn de urmat pentru tânără generație de ofițeri din sistem.

***

Generalul-maior Mihail Harabagiu a demisionat de la conducerea IGSU după 15 ani de activitate, în baza cererii de demisie. Hotărârea a fost aprobată în cadrul ședinței de Guvern, din 12 ianuarie. În cadrul aceleiași ședințe, a fost eliberat din funcție secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Interne Alexandru Oprea, după care, la propunerea ministrei Ana Revenco, a fost numit șef al IGSU pe un termen de 5 ani.

dse.md
dse.md
dse.md
dse.md
dse.md

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

rawpixel.com

Inflația a urcat la 6,3%, în iulie. Ce produse s-au scumpit cel mai mult

Prețurile de consum au scăzut ușor în luna iulie, după ieftinirea produselor alimentare, însă inflația anuală rămâne la peste 6%. Asta arată datele publicate de Biroul Național de Statistică (BNS).

Potrivit instituției, prețurile medii de consum s-au redus cu 0,1% față de luna iunie. Evoluția a fost determinată în principal de ieftinirea produselor alimentare cu 1,1%, care a compensat majorarea prețurilor la bunurile nealimentare cu 0,5% și la servicii cu 0,2%.

Cele mai importante scăderi de preț au fost înregistrate la legume, care s-au ieftinit cu 9%, și la ouă, cu 2,8%. În schimb, combustibilii și carburanții s-au scumpit cu 1,4%, iar serviciile de transport de pasageri cu 1,1%.

De la începutul anului, prețurile de consum au crescut cu 4,6%, inclusiv cu 5,2% la produsele alimentare, 5,8% la bunurile nealimentare și 2,4% la servicii.

În termeni anuali, inflația a constituit 6,3% în luna iulie. Cele mai mari creșteri de preț în ultimele 12 luni au fost înregistrate la ouă (21,4%), legume (10%) și combustibili și carburanți (18,7%). Totodată, serviciile de transport de pasageri s-au scumpit cu 28,7%, iar energia electrică cu 15,2%.

Potrivit BNS, Republica Moldova s-a numărat printre țările care au înregistrat o ușoară reducere a prețurilor în luna iulie. Cu toate acestea, inflația anuală de 6,3% rămâne peste nivelul înregistrat în majoritatea statelor europene analizate.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: