FOTO O copie a celulei lui Navalnîi, amplasată în centrul orașului Praga: „Aici ar trebui să stea Putin”

Susţinătorii opozantului rus Aleksei Navalnîi au expus pe 18 mai o copie a celulei acestuia în în Piața Orașului Vechi din Praga, Cehia. Trecătorii pot intra în celula de trei metri lungime pe doi metri lăţime, o copie a celei în care este încarcerat opozantul, într-o închisoare de înaltă securitate din Rusia, scrie Sibreal.

Camera are 2,5 pe 3 metri, un pat de fier prins de perete, o fereastră cu gratii în loc de fereastră, o podea de beton, o chiuvetă ruginită și un vas de toaletă montat pe podea.

Prin instalație, susținătorii lui Navalnîi nu doar speră să atragă atenția asupra condițiilor de detenție din închisorile rusești, unde, pe lângă Navalnîi, se află și alți deținuți politici, printre care politicienii de opoziție Vladimir Kara-Murza și Ilia Iașin, dar și să-i salveze viața.

Instalația include și povestea persecuției politice a lui Alexei Navalnîi.

Într-o astfel de celulă, Alexei Navalnîi a petrecut deja 165 de zile din cele 850.

Praga este al cincilea oraș în care a apărut o copie a camerei lui Navalnîi. Anterior, aceasta a apărut în Haga, Dusseldorf, Paris și Berlin, unde era instalată vizavi de ambasada Rusiei. În Cehia, instalația poate fi vizitată până pe 31 mai.

„Campania internațională crește nivelul de conștientizare în lume despre Alexei Navalnîi și despre ceea ce i se întâmplă. Aceasta este și o speranță de protecție, deși nimic nu poate garanta protecție, pentru că Alexei Navalnîi este complet în mâinile lui Putin în condiții de tortură. Dar, cu toate acestea, atunci când vorbim despre Alexei și nu permitem ca el să fie uitat – acest lucru crește probabilitatea ca el să rămână în viață. Atacul asupra Ucrainei nu a avut loc de la zero.  După începerea războiului, conturile Fondului au fost blocate. Putin se pregătea de război şi dorea ca orice opinie a opoziţiei să fie distrusă”, a declarat aliatul lui Navalnîi, Leonid Volkov.

„Am studiat în Rusia, nu-mi place guvernul lui Putin, dar iubesc poporul rus”, a spus o locuitoare din Praga, care a venit la deschiderea instalației purtând un tricou cerând eliberarea lui Navalnîi.

Instalarea face parte dintr-o campanie internațională de eliberare a politicianului de opoziție rus, care este solicitată nu doar de asociații săi, ci și de Consiliul Europei: unul dintre cele opt dosare depuse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. CEDO a ajuns la concluzia că Navalnîi și ceilalți inculpați din cauza sa au fost condamnați pentru fapte care nu se pot distinge de activități comerciale obișnuite pe baza unor hotărâri arbitrare, neprevăzute și vădit nefondate, cu încălcarea dreptului la un proces echitabil și cu încălcarea principiului „nu există pedeapsă fără lege”, care sunt consacrate, în special, în Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Susținătorii lui Navalnîi sunt siguri că atenția mondială la soarta politicianului de opoziție este singurul lucru care îl poate ajuta în închisoare. Cel puțin, există șansa ca condițiile de închisoare să nu-l aducă la moarte pe Navalnîi. În urmă cu doi ani, din cauza unui val de proteste în întreaga lume, Navalnîi a fost internat în închisoare de medici când starea sa de sănătate s-a deteriorat brusc. Acest lucru s-a întâmplat după apariția unei scrisori deschise a medicilor, care au cerut încetarea abuzului asupra lui Alexei Navalnîi: în ianuarie 2021, s-a știut că politicianul a fost plasat într-o celulă de pedeapsă pentru a zecea oară. Scrisoarea a fost apoi semnată de 290 de reprezentanți ai comunității medicale.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Swiss TPH marchează 20 de ani de parteneriat în Republica Moldova și deschide o discuție despre viitorul sistemelor și comunităților

Chișinău, 26 octombrie 2026 – Pe 27 octombrie, Swiss TPH va reuni la Chișinău parteneri din Republica Moldova, Elveția și România în cadrul evenimentului aniversar „Swiss TPH – 20 de ani de parteneriat pentru sisteme sociale reziliente și comunități mai sănătoase în Republica Moldova”. Evenimentul va pune accentul nu doar pe rezultatele obținute în ultimele două decenii, ci mai ales pe ceea ce poate fi dezvoltat în continuare pe baza experienței, capacităților și parteneriatelor create.

La eveniment vor participa reprezentanți ai Ministerului Sănătății, ai Ministerului Muncii și Protecției Sociale, ai Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare în Republica Moldova, ai mediului academic, ai instituțiilor publice de sănătate și asistență socială, ai autorităților publice locale, precum și ai organizațiilor partenere naționale și internaționale.

Programul va include o prezentare aniversară despre evoluția parteneriatului, patru istorii de succes care ilustrează schimbări produse în servicii și comunități din Republica Moldova, precum și două paneluri de discuții dedicate legăturii dintre sănătate, dezvoltare economică, guvernanță și coeziune socială.

Cele patru istorii vor aduce în prim-plan exemple concrete de schimbare: modernizarea îngrijirilor perinatale, schimbarea modului de lucru în medicina de familie, integrarea serviciilor medicale și sociale la nivel comunitar și inițiative locale pentru o viață sănătoasă.

În cei 20 de ani de colaborare, Swiss TPH și partenerii săi din Republica Moldova au susținut intervenții care acoperă diferite etape ale vieții – de la sănătatea mamei și nou-născutului și serviciile pentru adolescenți până la medicina de familie, prevenirea bolilor netransmisibile, serviciile integrate de sănătate și asistență socială și dezvoltarea comunităților sănătoase.

Experiența acumulată în acești 20 de ani oferă punctul de plecare pentru discuția despre continuitate: cum pot fi menținute și extinse serviciile și capacitățile dezvoltate, cum pot comunitățile avea un rol mai puternic în identificarea soluțiilor și cum pot parteneriatele contribui în continuare la consolidarea unor sisteme și servicii publice mai reziliente și mai apropiate de nevoile oamenilor.

Evenimentul va include și expoziția mobilă „Lucruri de zi cu zi: Viața cu o afecțiune cronică”, care prezintă șase povești din Republica Moldova despre oameni care trăiesc cu afecțiuni cronice, îi îngrijesc pe cei apropiați sau contribuie la prevenirea și gestionarea bolilor și vulnerabilităților în comunitățile lor.

Pentru Swiss TPH, aniversarea celor 20 de ani de activitate în Republica Moldova este, înainte de toate, un prilej de a privi înainte: cum poate fi folosită baza construită împreună pentru a continua dezvoltarea unor servicii publice mai eficiente, a unor comunități mai sănătoase și a unor sisteme mai reziliente.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: