NBC News

(FOTO) O femeie își va petrece următorii 55 de ani la închisoare, după ce și-a omorât prietena și i-a răpit bebelușul

O femeie, din statul american Texas, a fost condamnată la 55 ani de închisoare pentru că și-a omorât prietena și i-a furat bebelușul, transmite nbcnews. Aceasta a pledat vinovată și a renunțat la dreptul său de a contesta sentința.

„Magen Fieramusca, de 37 de ani, a recunoscut că a omorât-o pe Heidi Broussard, de 33 de ani”, a anunțat procurorul din Travis, Jose Garza.

În 2019, Heidi Broussard a rămas însărcinată. Atunci, Megan Fieramusca o anunțase că și ea este însărcinată și că urma să nască în aceiași perioadă.

Pe 12 decembrie 2019, Megan Fieramusca a răpit-o pe Heidi Broussard, dar și pe fiica acesteia de doar 3 saptămâni. Ulterior, femeia a fost omorâtă prin strangulare.

Soțul lui Heidi, a raportat dispariția acesteia, dar și a copilei lor. Ulterior, poliția din Austin, care a investigat dispariția celor două a găsit fetița în viață, într-o casă din Houston, iar cadavrul lui Broussard a fost descoperit în portbagajul mașinii lui Fieramusca. Bebelușul a fost înapoiat tatălui.

Megan Fieramusca a pledat vinovată și a mărturisit că a plănuit de la început să îi fure copilul prietenei ei. După ce aceasta a născut, Fieramusca i-a spus că și ea că a adus pe lume o fetiță, însă nu a trimis nicio fotografie cu copilul. Inculpata a renuțat la dreptul de a contesta sentința.

Megan Fieramusca și Heidi Broussard era prietene de mai bine de 10 ani.

NBC News

 


Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

„Democrația Acasă” cere reexaminarea numirii lui von Hebel în Comisia Vetting: „Dvs, PAS, ați modificat legea”. Reacție

Fracțiunea „Democrația Acasă” solicită Parlamentului să reexamineze numirea lui Herman von Hebel și Bernard Lavigne în Comisia de evaluare a procurorilor (Vetting). Apelul vine la o zi după ce Curtea Constituțională a declarat neconstituționale modificările la lege care au permis reducerea numărul de voturi necesare pentru desemnarea membrilor internaționali ai comisiilor de evaluare externă de la 61 la 51.  

Fracțiunea cere un aviz juridic motivat privind efectele hotărârii Înaltei Curți asupra celor două mandate și examinarea mecanismelor legale pentru încetarea acestora, dacă vor fi identificate temeiuri juridice. Totodată, solicită o poziție oficială a Parlamentului în cinci zile lucrătoare.

„Dumneavoastră, PAS, ați modificat legea. Dumneavoastră ați adoptat hotărârea de numire. Dumneavoastră aveți acum obligația instituțională de a examina consecințele juridice ale încălcării Constituției constatate de Curte. Nu este suficient să invocați faptul că hotărârea Curții Constituționale produce efecte pentru viitor”, susține formațiunea.

Solicitată pentru o reacție, purtătoarea de cuvânt a PAS, Adriana Vlas, a declarat pentru NM că formațiunea așteaptă să vadă hotărârea Curții Constituționale.

„Însă decizia Curtii nu afectează mandatul membrilor și nici funcționalitatea sau deciziile Comisiei Vetting. Mai mult, Comisia de la Veneția a dat aviz pe modificările operate. Ministerul Justiției a elaborat un proiect de lege ce va ajusta prevederile la opinia Comisiei”, a explicat Vlas.

Amintim că CC a declarat neconstituționale modificările legislative promovate și votate în martie de PAS, care au redus de la 61 la 51 numărul de voturi necesare pentru numirea membrilor internaționali ai comisiilor de evaluare externă. Reamintim, modificările, numite în spațiul public „legea cu dedicație” sau „legea von Hebel”, au fost dur criticate de opoziție și societatea civilă, la acea vreme.

Președinta Înaltei Curți, Domnica Manole, a explicat pe 15 octombrie că amendamentul nu avea o legătură indispensabilă cu proiectul în care a fost inclus, fiind încălcată cerința constituțională privind votarea legilor organice în cel puțin două lecturi. Totodată, Curtea a stabilit că hotărârea nu afectează actele emise anterior în baza prevederilor contestate, inclusiv numirea lui Herman von Hebel.

În prima sa reacție după decizia Curții, Comisia de evaluare a procurorilor a anunțat că își continuă activitatea, „în conformitate cu cadrul normativ aplicabil”: „Comisia va examina textul integral al hotărârii după publicarea acesteia”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: