FOTO O mamă și fetița ei de 3 luni au fost ucise în urma atacului cu rachete la Odesa

Atacul cu rachete de la Odesa a stârnit un puternic val de emoție, după ce s-a aflat că printre victime se numără un bebeluș de 3 luni. Și președintele Volodimir Zelenski și-a exprimat furia în conferința de presă pe care a ținut-o într-o stație de metrou din Kiev. Imaginile cu micuța Kira și mama ei, Valeria Glodan, distribuite pe toate rețelele sociale, au devenit un nou simbol al tragediei ucrainene.

Printre cei care au murit la Odesa, în propriul apartament, sub rachete rusești, se numără Valeria Glodan, în vârstă de 28 de ani, fiica ei Kira de trei luni și mama ei. Soțul Valeriei, Yuri, a mers la magazin și, singurul din familie, a supraviețuit. Există și o pisică, Phil, pe Instagram-ul Valeriei.

Şeful Biroului Preşedintelui Ucrainei, Andrei Ermak, şi secretarul de presă al Administraţiei Militare Regionale Odesa, Serhei Bratciuk, a declarat că cinci persoane au fost ucise şi 18 rănite în urma bombardamentelor. Printre morți se număra și un bebeluș de trei luni.

Amintim că pe 23 aprilie, Odesa a fost lovită de rachete rusești, care au distrus o instalație militară și 2 clădiri rezidențiale.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Maria Ciobanu

Cine ar putea ocupa fotoliul lui Alexandr Trubca în Parlament

Fotoliul rămas vacant în Parlament după demisia deputatului PAS Alexandr Trubca ar putea fi ocupat de actualul ministru interimar al Mediului, Gheorghe Hajder. Acesta este următorul candidat eligibil de pe lista cu care PAS a mers la alegerile parlamentare din 2025.

Contactat de NewsMaker, Gheorghe Hajder a declarat că, deocamdată, nu a luat o decizie: „Având în vedere că atât desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru, cât și validarea mandatului de deputat nu sunt încă finalizate, este prematur să mă pronunț. Am suficient timp pentru o decizie”.

La rândul său, purtătoarea de cuvânt a PAS, Adriana Vlas, a declarat pentru NewsMaker că formațiunea urmează încă să poarte discuții cu acesta.

Dacă Gheorghe Hajder va refuza mandatul, următorul candidat eligibil de pe lista PAS este Roman Roșca. Roșca a deținut și anterior funcția de deputat, precum și cea de viceprim-ministru pentru Reintegrare. Recent acesta fost numit secretar de stat al Guvernului.

Amintim că deputatul PAS Alexandr Trubca și-a anunțat demisia din Parlament pe 10 iulie, în contextul scandalului privind afacerile sale imobiliare din Trușeni, făcute publice chiar de el înainte de publicarea unei investigații jurnalistice. Trubca a declarat că a luat această decizie deoarece activitățile sale economice „afectează imaginea și credibilitatea întregii echipe”. Totodată, el a precizat că rămâne membru al PAS.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: