slashgear.com

FOTO Prima ambulanță pentru pacienții cu COVID-19. A fost proiectată pentru un spital din Japonia

Toyota a proiectat o ambulanță special adaptată pentru transportul pacienților COVID-19, echipată ținând cont de natura extrem de contagioasă a coronavirusului, scrie go4it.ro.

Noul model de ambulanță a fost dezvoltat pentru Spitalul Universitar Showa din Japonia, pe baza solicitărilor de la unitățile medicale din țară și include o serie de caracteristici neobișnuite.

slashgear.com

Vehiculul donator este Toyota HiAce, o utilitară comercială ușoară des întâlnită pe străzile din Japonia, precum și în alte regiuni din asia. Vehiculul promovat pentru transportul de marfă poate fi configurat și ca microbuz, folosit pentru servicii de taxi sau ca o alternativă mai spațioasă la SUV-ul tradițional.

Având în vedere modul de transmitere a COVID-19 prin picături care se răspândesc în aer prin strănut, vorbire sau chiar prin simpla respirație, cabina șoferului este complet separată de cea pentru transport pacienți. Ambele cabine sunt prevăzute cu sisteme de filtrare a aerului, însă cabina din spate este complet izolată prin includerea unui sistem de ventilație care funcționează prin aspirație, iar aerul viciat este evacuat pe la partea din spate a vehiculului în mod controlat.

Deși este mai puțin spațioasă decât ambulanțele folosite în regiuni ca Statele Unite sau Europa, noul model adaptat de Toyota include și un lift care permite îmbarcarea pacienților așezați pe targă fără ajutorul unui însoțitor, teoretic, eliminând nevoia pentru folosirea izoletei individuale. Înăuntru mai este loc pentru un scaun rezervat unui asistent medical și echipamente esențiale specifice serviciilor de ambulanta.

slashgear.com

Potrivită inclusiv pentru transportul de pacienți COVID-19 grav bolnavi, noul model de ambulanta propus de Toyota Group nu este singurul produs de acest tip oferit de japonezi. Aisin Seiki, un furnizor de echipamente pentru industria auto deținut parțial tot de Toyota propune și alte soluții destinate spitalelor improvizate, luând forma unor paturi pliabile cu design simplificat și sistem rapid de partiționare a încăperilor.

slashgear.com

Între timp, Toyota a anunțat că suspendă toate restricțiile care țin de folosirea brevetelor, respectarea drepturilor de autor și a altor drepturi de proprietate intelectuală, dacă scopul folosirii acestora este inițierea de proiecte și dezvoltarea echipamentelor pentru combaterea COVID-19.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

colaj NM

Tineri mobilizați pe Telegram pentru proteste violente în Moldova: oamenii legii au deconspirat o grupare care pregătea dezordini în masă

Un grup infracțional suspectat că pregătea acțiuni violente și dezordini în masă în Republica Moldova este investigat de oamenii legii. Inspectoratul General al Poliției (IGP) a anunțat sâmbătă, 24 octombrie, că membrii grupării ar fi încercat să mobilizeze tineri la proteste care ar fi putut degenera în violențe.

Conform datelor preliminare ale anchetei, din octombrie, membrii grupului ar fi acționat coordonat, urmărind obținerea unor beneficii financiare și organizarea unor acțiuni violente, inclusiv distrugerea sau deteriorarea intenționată a bunurilor publice și private.

Pentru a atrage participanți, suspecții ar fi creat profiluri false pe TikTok și Facebook, precum și canale pe Telegram, inclusiv unul cu denumirea „ProtestMD”. Unele dintre acestea ar fi fost gestionate din afara țării. Prin intermediul lor, ar fi fost mobilizați în special tineri din instituțiile de învățământ profesional și superior.

Pe 23 octombrie, ofițerii Inspectoratului Național de Investigații (INI) și ai Serviciului de Informații și Securitate (SIS), împreună cu procurorii PCCOCS și cu sprijinul angajaților BPDS „Fulger”, au efectuat mai multe percheziții în Chișinău, precum și în centrul și nordu țării. Acțiunile au vizat persoane suspectate că ar fi lansat apeluri și ar fi instigat la violență și dezordini în masă.

„În urma acțiunilor desfășurate au fost obținute date care indică implicarea și atragerea tinerilor în activități de instigare, prin metode de manipulare, care ar fi urmărit diminuarea percepției asupra consecințelor acestor acțiuni”, a menționat IGP.

Persoanele suspectate cooperează în prezent cu oamenii legii, iar investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea celorlalte persoane implicate.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: