Primăria Chișinău

(FOTO) Primăria Chișinău se laudă că instalează 300 de bare pentru parcarea bicicletelor. Alianța Biciclete Chișinău: Au fost instalate prea aproape

Primaria municipiului Chișinău informează că circa 300 de bare pentru parcarea bicicletelor sunt în proces de montare în 90 de locații din orașul Chișinău, câte 3-5 suporturi per locație. Valoarea proiectului este de 634 de mii de lei. Totodată, Alianța Biciclete Chișinău susține că primele parcări au fost instalate la o distanță prea mică.

Instalațiile sunt montate în preajma instituțiilor publice, culturale și de agrement, de învățământ, medicale, educaționale, dar și în zone de parc. Acestea sunt construite din bare de metal şi sunt ancorate într-o fundație de beton.

Antreprenorul lucrărilor a fost contractat în urma licitației publice desfășurate de către Direcția Generală Mobilitate Urbană (DGMU) la sfârșitul anului 2022.

Pentru eficacitatea și corectitudinea aplasării instalațiilor, DGMU a încheiat un contract de consultanță cu un expert delegat de Alianța Biciclete Chișinău, pentru a se pronunța asupra locațiilor, modului de amplasare, precum și a altor aspecte.

Până în prezent, au fost montate 45 de bare în 13 locații:
– Teatrul „Eugene Ionesco”,  bd. Grigore Vieru 11
– Complexul Memorial  „Feciorilor Patriei – Sfânta Amintire”, str. Miron Costin
– Universitatea Tehnică a Moldovei,str. Studenților 7
– Oficiul Poştal 2068, bd Moscova,
– Gara Feroviară, Aleea Gării
– Oficiul Poştal 2000,Piaţa Gării 3
– Oficiul Poștal, sediul Central, Ștefan cel Mare 134
– Oficiul Poștal 2005, bd. Grigore Vieru 5
– Piaţa Ceucari, str. Socoleni
– Curtea Supremă de Justiție, str. P. Rareș 18
– Liceul Teoretic „M. Lomonosov”, str. Putnei 93
– Direcţia Generală Mobilitate Urbană, str. Serghei Lazo 18
-„Apă-Canal Chișinău”, Albișoara 38

La rândul său, Alianța Biciclete Chișinău menționează că proiectul a fost propus Direcției Transport a municipiului Chișinău acum doi ani și prevedea 300 de bare, adică 600 de locuri de parcare pentru bicicliști. Totuși, organizația își exprimă speranța ca implementarea proiectului să fie corectă și conform recomandărilor.

„Să vă spunem sincer, a fost un proces neașteptat de lung, anevoios, cu impedimente și complicații. Deși aparent e un proiect simplu, a fost nevoie de multă energie și implicare pentru realizarea lui.

PS: primele parcări au fost instalate la o distanță prea mică între bare ca să poată fi parcată câte o bicicletă din ambele părți, însă am semnalat la executori această problemă”, a informat Alianța Biciclete Chișinău.

Amintim că, pe 21 februarie doi bicicliști au fost tamponați de un automobil în apropierea localității Stăuceni. Unul dintre ei, care era campion al Republicii Moldova, a decedat.

Tatăl copilului decedat a publicat mai multe imagini cu impactul. Ulterior, el a anunțat despre moartea fiului său, Valerian.

David Melnic, unul dintre cei doi bicicliști care au fost tamponați pe 21 februarie de un automobil în apropierea localității Stăuceni, se simte mai bine. Băiatul s-a ales cu mai multe traume, printre care comoție, contuzie la mai multe organe și fractură la claviculă. Mama adolescentului mărturisește că vestea despre decesul prietenului său l-a distrus.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Primăria Municipiului Chișinău

Restricții de circulație pe mai multe străzi din Chișinău începând cu 13 iulie. Lista străzilor afectate

Începând cu 13 iulie, pe mai multe străzi din municipiul Chișinău vor fi instituite restricții de circulație. Unele dintre ele vor fi valabile timp de aproape o lună. În perioada restricțiilor, traficul rutier va fi suspendat parțial, pe benzi. Informațiile au fost comunicate de Primăria municipiului Chișinău.

Conform autorităților capitalei, în perioada 13 iulie-3 august va fi suspendat parțial, pe benzi, traficul rutier pe strada Sarmizegetusa, pe tronsonul cuprins între bd. Cuza-Vodă și str. Burebista. În această perioadă vor fi efectuate lucrări de reparație a străzii Sarmizegetusa.

Tot în perioada 13 iulie-3 august va fi suspendat parțial, pe benzi, traficul rutier pe șoseaua Muncești, pe tronsonul cuprins între străzile Arca Moldovei și Băcioii Noi. În această perioadă vor fi efectuate lucrări de reparație a șos. Muncești. 

De asemenea, traficul rutier pe str. Florilor va fi suspendat, în contextul executării lucrărilor de reparație. Lucrările se vor desfășura pe etape, după cum urmează:

  • etapa I: tronsonul cuprins între străzile Studenților și Matei Basarab, pe perioada 13.07.2026-19.07.2026;
  • etapa II: tronsonul cuprins între străzile Matei Basarab și Miron Costin, pe perioada 20.07.2026-27.07.2026;
  • etapa III: tronsonul cuprins între străzile Miron Costin și Bogdan Voievod, pe perioada 28.07.2026-09.08.2026.

Mai mult, va fi suspendat parțial traficul rutier pe strada Vadul lui Vodă, pe tronsonul cuprins între străzile Meșterul Manole și Nicolae Milescu-Spătaru și pe str. Ginta Latină, tronsonul cuprins între bd. Mircea cel Bătrân și str. Nicolae Milescu-Spătaru, în perioada 14 iulie – 12 august.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: