știri.md

FOTO Vehiculele electrice din Moldova vor avea plăci de înmatriculare speciale. Cum vor arăta 

Agenția Servicii Publice (ASP) anunță că vehiculele electrice urmează să aibă plăci de înmatriculare speciale. Potrivit Agenției, care a pregătit un proiect în acest sens, plăcile vor avea un fond de culoare albă și simboluri de culoare verde. 

„Piața globală a vehiculelor electrice cunoaște o creștere exponențială în ultimul deceniu. În anul 2011, în întreaga lume au fost vândute circa 55 mii de vehicule electrice. Cu zece ani mai târziu, în 2021, cifra a crescut la circa 7 milioane de vehicule”, comunică ASP, pe 9 februarie.

Agenția spune că evoluția poate fi observată și în Republica Moldova.

„În anul 2021, în Registrul de stat al transporturilor al Agenției Servicii Publice, erau înregistrate 1 132 de vehicule electrice și 26 265 vehicule hibrid. În anul 2022, parcul de vehicule electrice, înmatriculate la ASP, este constituit deja din 1 973 vehicule electrice și 31 643 vehicule hibrid”, comunică Agenția.

Instituția spune că recent, Executivul a operat o serie de modificări cu privire la eficiența energetică.

„Unul dintre obiectivele enunțate este popularizarea e-mobilității și încurajarea celorlalți participanți la trafic să opteze pentru astfel de mijloace de transport, care au o emisie scăzută. După ce respectivul proiect legislativ va fi votat de către Parlamentul Republicii Moldova, Agenția va individualiza vehiculele electrice cu plăci de înmatriculare speciale, care au un fond de culoare albă și simboluri (litere și cifre) de culoare verde”, susține Agenția.

Instituția menționează că prin introducerea plăcilor de înmatriculare speciale, Republica Moldova se va alătura altor țări, unde măsura este deja aplicată de mai mulți ani, cum ar fi:  Norvegia, China, Marea Britanie, Canada etc.

asp.gov.md

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Gaidarji părăsește PACE. Partidul lui Cavcaliuc nu poate participa nici la alegerile pentru bașcanul Găgăuziei

Președintele Adunării Populare a Găgăuziei (APG), Valentin Gaidarji, a anunțat pe 4 septembrie că părăsește Partidul „PACE”, condus de fostul șef adjunct al Inspectoratului General al Poliției, Gheorghe Cavcaliuc. Decizia vine în aceeași zi în care Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat lista formațiunilor politice care au dreptul să participe la alegerile pentru funcția de bașcan al Găgăuziei, programate pentru 15 noiembrie. PACE nu se regăsește pe listă.

„Astăzi, am depus cererea de retragere din Partidul Politic PACE și am renunțat la funcția de vicepreședinte al acestui partid. Este o decizie foarte dureroasă. Sunt unul dintre cofondatorii acestui partid, creat de patrioți și profesioniști, în care am crezut și continui să cred că poate aduce beneficii Moldovei și cetățenilor săi”, a declarat Gaidarji.

Președintele APG susține că plecarea sa din partid nu are legătură cu schimbarea convingerilor politice, ci cu decizia CEC.

„Fac acest pas din cauza circumstanțelor create în mod artificial de instituțiile statului. CEC a exclus partidul PACE din lista formațiunilor care au dreptul să participe la alegerile din Găgăuzia. Am motive serioase să consider că această excludere a fost făcută intenționat, cu scopul de a-mi bloca participarea la alegeri sau de a mă atrage într-o capcană – astfel încât, dacă aș fi candidat pe listele partidului, ulterior să fiu exclus cu ajutorul unor mecanisme camuflate”, a mai declarat Gaidarji.

Președintele APG a declarat din nou că vicepreședintele CEC, Pavel Postica, l-ar fi sunat pe 1 septembrie și i-ar fi cerut să părăsească PACE pentru a putea candida în calitate de independent la alegerile din Găgăuzia.

Precizăm în acest context că, pe 1 septembrie, după ședința în care CEC a stabilit data alegerilor pentru funcția de bașcan, în condițiile în care cea de-a doua tentativă a APG de a stabili scrutinul a eșuat, Pavel Postica a confirmat public că a avut în acea zi o discuție telefonică cu Gaidarji.

Vicepreședintele CEC a declarat atunci că a încercat să clarifice „aspectul privind data alegerilor pentru funcția de guvernator al Găgăuziei”.

Contactat de NewsMaker pentru o reacție după ce Gaidarji și-a repetat acuzațiile pe 4 septembrie, Pavel Postica a declarat că nu are nimic de adăugat la declarația făcută pe 1 septembrie.

Tot pe 4 septembrie, CEC a aprobat lista partidelor politice care au dreptul să participe la alegerile pentru funcția de guvernator (bașcan) al Găgăuziei din 15 noiembrie 2026.

În total, pe listă se regăsesc 37 de formațiuni, între care Partidul Comuniștilor, Partidul Socialiștilor, Partidul Nostru, Partidul Acțiune și Solidaritate, Democrația Acasă, Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei, Mișcarea Alternativa Națională și alte formațiuni. Partidul PACE nu figurează pe lista aprobată de CEC.

De altfel, PACE nu se regăsește nici în lista partidelor politice care pot participa la alegerile pentru APG, care vor fi organizate în aceeași zi cu scrutinul pentru bașcan – pe 15 noiembrie. Cavcaliuc a anunțat deja că va contesta decizia în instanță. „Este dreptul lor”, a declarat, în reacție, Postica pentru NewsMaker.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: