FOTO/VIDEO Pensiune mistuită de flăcări în România. Cinci morți, inclusiv un copil, în timp ce pompierii caută supraviețuitori

Cel puțin cinci oameni au murit într-un incendiu izbucnit marți dimineață, în a doua zi de Crăciun pe stil nou, la o pensiune din satul Tohani, județul Prahova din România. Salvatorii continuă să caute supraviețuitori, scrie Europa Liberă România. Potrivit sursei citate, pensiunea nu avea autorizație de securitate la incendiu.

Potrivit sursei citate, care face trimitere la salvatori și pompieri, bilanțul total indică, la această oră, cinci morți: un minor și patru adulți. Presa de peste Prut relatează că printre victime se numără membri ai familiei proprietarului sau prieteni ai acestuia.

Alte trei persoane sunt în continuare dispărute și sunt căutate de salvatori. Deocamdată nu se cunoaște dacă acestea au reușit să se evacueze sau au fost surprinse de flăcări la mansarda pensiunii.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență din România a activat planul roșu de urgență și intervine cu 60 de pompieri. O echipă de specialiști a Institutului Național de Criminalistică a fost trimisă la fața locului pentru a sprijini ancheta.

În total, 26 de persoane erau la pensiunea afectată de incendiu, spune Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Mai multe persoane sunt căutate de zeci de pompieri, după ce zona de mijloc a acoperișului s-a prăbușit. Între timp, 2 oameni care au suferit arsuri au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Este vorba despre o femeie de 48 de ani şi un adolescent de 16 ani.

Potrivit sursei citate, pensiunea turistică funcționează de 11 ani și este deținută de un om de afaceri din România. Atracția turistică are aproximativ 30 de camere, conform prezentării de pe site.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență din România a precizat că pensiunea nu avea autorizație de securitate la incendiu: „Pentru obiectivul vizat a fost efectuată o verificare pe fond în anul 2019, fiind identificate 6 nereguli, dintre care una a fost remediată pe timpul controlului și au fost aplicate 6 avertismente. La momentul verificării nu au fost puse la dispoziția inspectorilor documente din care să rezulte momentul punerii în funcțiune, pentru a se stabili necesitatea solicitării și obținerii avizului/autorizației de securitate la incendiu”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrew Leyden/NurPhoto/picture alliance

Donald Trump spune că fiul său i-a restituit banii oligarhului apropiat de Putin care i-a finanțat nunta

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că fiul său i-a restituit banii lui Umar Kremlev, un oligarh apropiat de președintele rus Vladimir Putin, care a achitat o parte din cheltuielile pentru nunta lui Donald Trump Jr. în Bahamas. Afirmația a fost făcută vineri, 18 septembrie, în cadrul unor declarații de presă.

Din câte înțeleg, i-a restituit banii”, a declarat Donald Trump, transmite DW. Președintele american a adăugat că i se pare „o practică perfect normală” ca „un prieten să plătească pentru petrecerea de nuntă a cuiva”.

Întrebat dacă este potrivit ca Umar Kremlev, despre care se spune că este apropiat de autoritățile ruse, să fi contribuit la finanțarea nunții fiului său, Trump a răspuns că acest lucru este „cu siguranță acceptabil”.

Amintim că, pe 14 septembrie, ProPublica a publicat o investigație care arată că oligarhul Umar Kremlev ar fi suportat o parte din cheltuielile pentru nunta lui Donald Trump Jr. și a Bettinei Anderson, organizată în luna mai în Bahamas. Acesta ar fi plătit sute de mii de dolari pentru închirierea unei insule private, cazarea invitaților, spectacolul de artificii și alte servicii. După publicarea materialului, mirii au confirmat că omul de afaceri rus a finanțat două seri ale evenimentului, dar au respins speculațiile potrivit cărora gestul ar fi avut o motivație politică: „Prietenia nu necesită o motivație politică”.

Ulterior, Axios a scris că democrații din Congresul SUA au început o anchetă privind plata cheltuielilor pentru nunta lui Donald Trump Jr.

În același timp, procurorul general al SUA, Todd Blanche, a declarat că Departamentul Justiției nu vede motive pentru a deschide o anchetă privind plata cheltuielilor pentru nuntă de către oligarhul rus.

Cine este Umar Kremlev

Umar Kremlev, în vârstă de 43 de ani, conduce Asociația Internațională de Box din 2020. Organizația a fost finanțată anterior de compania rusă de stat Gazprom. Potrivit biroului său de presă, acordul de sponsorizare cu gigantul energetic „a expirat demult”.

În 2023, Comitetul Internațional Olimpic a retras IBA dreptul de a organiza competițiile olimpice de box, invocând probleme de guvernanță și lipsa de transparență privind sursele de finanțare.

Cu o lună înaintea nunții lui Trump Jr., Vladimir Putin l-a decorat pe Kremlev cu Ordinul Prieteniei. Omul de afaceri se află sub sancțiunile Ucrainei, care invocă legăturile sale cu liderul de la Kremlin și cu serviciile ruse de securitate. Kremlev nu figurează însă pe listele publice de sancțiuni ale Statelor Unite.

În septembrie 2025, Donald Trump Jr. și Kremlev au participat împreună la o discuție despre box, organizată de IBA la Istanbul. Ulterior, asociația a anunțat că „această alianță nu va rămâne simbolică” și că vor urma „mai multe inițiative comune”.

Experții în securitate citați de ProPublica și-au exprimat îngrijorarea în legătură cu acceptarea unui asemenea cadou de către fiul președintelui american.

Dacă eu îți plătesc nunta, la un moment dat îmi vei datora ceva”, a declarat Frank Montoya Jr., fost oficial FBI care a ocupat funcții de conducere în domeniul contrainformațiilor.

Jared Kushner, care participă la negocierile administrației americane cu Rusia privind războiul din Ucraina și care s-a numărat printre invitații la nuntă, nu a răspuns solicitării de comentarii.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: