NewsMaker

FOTO/VIDEO Sprijin și solidaritate cu Republica Moldova. Oficiali din 30 de state, reuniți la Chișinău

Astăzi, 17 octombrie 2023, țara noastră este gazda celei de-a 4-a ediție a Platformei de sprijin pentru Republica Moldova, lansată la inițiativa României, Germaniei și Franței. Peste 30 de state și zeci de organizații internaționale și financiare se reunesc, la Chișinău – Palatul Republicii, pentru a mobiliza ajutorul necesar pe trei direcții principale în dezvoltarea Republicii Moldova – suportul bugetar, crearea unui Fond pentru Infrastructură și a Fondului rezidențial pentru eficiență energetică.

Țara noastră, gazda celei de-a 4-a ediție a Platformei de sprijin pentru Republica Moldova

Vor fi semnate un șir de memorandumuri pentru Republica Moldova, după care evenimentul va fi deschis de prim-ministrul Dorin Recean. Cu un cuvânt de salut vor interveni și cofondatorii Platformei – șefii delegațiilor franceze, germane și române.

NewsMaker
NewsMaker
NewsMaker

Ulterior, participanții vor discuta pe marginea prezentărilor susținute de ministrul Energiei Victor Parlicov și ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale Andrei Spînu. După masa rotundă, oficialii vor veni cu rezultate și concluzii pe grupurile de lucru tematice, constituite pe 6 piloni – efort umanitar, energie, lupta împotriva corupției, managementul frontierelor, asistența financiară, reforma administrației și managementul finanțelor publice.

Evenimentul se va încheia cu discursul președintei Maia Sandu, urmat de o conferință de presă,  susținută de miniștrii de Externe ai celor patru țări – Franța, Germania, România și Republica Moldova.

La reuniunile precedente ale Platformei de Sprijin pentru Moldova, desfășurate la Berlin, Paris și București, țara noastră a primit sprijin pentru compensarea cheltuielilor în factură, acordarea ajutorului fermierilor și realizarea proiectelor de infrastructură.

Restricții de circulație în capitală 

În ajun Poliția a anunțat restricții de circulație pentru 17 octombrie. În intervalul orelor 08:00 – 17:00, va fi restricționat traficul rutier:

  • pe strada Maria Cebotari, tronsonul străzilor Sciusev – bd. Ștefan cel Mare și Sfânt;
  • pe strada București, tronsonul străzilor G. Bănulescu- Bodoni și Sfatul Țării;
  • pe strada 31 August 1989, tronsonul străzilor G.Bănulescu – Bodoni și Sfatul Țării.

Transportul public va circula pe strada București.

NewsMaker
NewsMaker

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari || NewsMaker

Curtea Constituțională: Victimele represiunilor politice pot cere anularea condamnărilor prin revizuire

Curtea Constituțională (CC) a declarat neconstituțională omisiunea legislativă care a lăsat victimele represiunilor politice fără o procedură prin care să poată cere anularea condamnărilor pronunțate de instanțe în perioada regimului totalitar. Până când Parlamentul va corecta legislația, CC a decis ca astfel de cereri să fie examinate de Curtea Supremă de Justiție prin procedura de revizuire, transmite IPN.

Problema a apărut după ce Parlamentul a eliminat în 2023 recursul în anulare din Codul de procedură penală. În același timp, Legea privind reabilitarea victimelor represiunilor politice a rămas nemodificată și continua să prevadă această cale pentru anularea sentințelor pronunțate de organele judiciare.

Curtea Constituțională a constatat astfel o omisiune legislativă. Potrivit Curții, prin eliminarea recursului în anulare, fără instituirea unei alte proceduri, a devenit imposibilă aplicarea mecanismului prevăzut de lege pentru persoanele condamnate de instanțe în perioada 7 noiembrie 1917-23 iunie 1990.

Potrivit CC reabilitarea acestor persoane nu se rezumă la recunoașterea unor consecințe istorice ale represiunii. Procedura permite anularea unei condamnări care, în cazul victimelor represiunilor politice, nu a reprezentat rezultatul unei constatări legale a vinovăției, ci o formă de persecuție pentru activități îndreptate împotriva sistemului totalitar.

Până când Parlamentul va face modificările necesare, Curtea Supremă de Justiție va examina cererile și recursurile formulate de Procuratura Generală pentru anularea unor asemenea condamnări, precum și deciziile Procuraturii Generale prin care este refuzată reabilitarea.

Decizia Curții Constituționale a fost pronunțată marți, 15 septembrie, în urma unei sesizări depuse de Procuratura Generală într-un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Edineț. Curtea a declarat neconstituțională omisiunea legislativă din Legea nr. 246 din 31 iulie 2023. Hotărârea CC e definitivă și intră în vigoare la data adoptării.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: