BBC

FT: Marea Britanie ar putea începe vaccinarea împotriva coronavirusului pe 7 decembrie

Compania aviatică United Airlines a început să livreze în Europa primele loturi ale vaccinului elaborat de compania Pfizer, scrie The Wall Street Journal. Totodată, Marea Britanie ar putea deveni prima țară unde va fi înregistrat vaccinul împotriva coronavirusului, produs de compania americană Pfizer și cea germană BioNtech, scrie Bloomberg și Financial Times cu trimitere la propriile surse. Potrivit jurnaliștilor, preparatul urmează să fie aprobat „în zilele următoare”. 

The Wall Street Journal scrie că United Airlines a început să transporte cu avioane cargo loturile de vaccinuri produse de Pfizer. Deocamdată, acestea au fost aduse în statul american Michigan și în Belgia. Ulterior, este planificată transportarea preparatelor în statul Wisconsin și în Germania.

În Marea Britanie, vaccinurile ar urma să fie livrate în decurs de câteva ore de la aprobare, iar primele imunizări ar putea începe pe 7 decembrie, scrie FT, care citează surse din cadrul guvernului britanic. Anterior, The Guardian a scris că Ministerul Sănătății de la Londra a anunțat spitalele că primele loturi ar urma să ajungă în țară la începutul lui decembrie.

Marea Britanie a comandat 40 mln de doze ale preparatului. Deoarece pentru eficiență, preparatele urmează să fie administrate în două etape, vaccinurile vor fi suficiente pentru 20 mln de oameni. De asemenea, Londra a precomandat 100 mln de doze da vaccin elaborat de compania AstraZeneca și Universitatea Oxford, asupra căruia continuă studiile, scrie AP.

 

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

„Așa ceva n-am mai văzut. Apă cu viermi”: imagini dintr-un sat din raionul Anenii Noi. Reacția întreprinderii responsabile de distribuție

Pe rețelele de socializare au apărut imagini video, însoțite de un comentariu în care se menționează că apa potabilă din satul Roșcani, raionul Anenii Noi, conține viermi, precum și alte impurități. Întreprinderea municipală din localitate, responsabilă de captarea, tratarea și distribuția apei, susține că sonda respectivă a fost dată în gestiunea Primăriei „abia luna aceasta”, adăugând că „problema dată este în curs de soluționare”.

O femeie a povestit, pe o rețea de socializare, că apa potabilă din Roșcani conține viermi. „Așa ceva n-am mai văzut. Apă cu Viermi să consumăm. Plus particulele ce mai plutesc… P.S Borcanul a fost spălat de nenumărate ori cu speranța că mi s-a părut că copilul a văzut vierme… Pentru ce se achită 15 lei pentru un cub?”, a menționat aceasta, publicând imagini video.

Întreprinderea municipală „PrestServ” Roșcani a declarat că problema este în curs de soluționare. „Această sondă abia acum recent (luna aceasta) a fost dată în gestiunea Primăriei. Problema dată este în curs de soluționare. La moment sunt verificate țevile. În scurt timp este preconizat procesul de curățare și clorare la fel cum s-a procedat și cu celelalte turnuri de apă din localitate”, a scris întreprinderea la postarea femeii.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: