Victoria Furtună/Facebook

Furtună cere un milion de lei despăgubiri și scuze publice de la Munteanu și Dragalin: „Am fost abuzată pe nedrept”

Fosta procuroare anticorupție Victoria Furtună merge din nou în instanță. De această dată, cere despăgubiri morale de un milion de lei și scuze publice din partea fostului procuror general Ion Munteanu, în prezent judecător la Curtea Supremă de Justiție, și a fostei șefe a Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin. Furtună, care s-a lansat în politică la scurt timp după plecarea din sistem, susține că a fost ținta unor abuzuri și acuzații neîntemeiate. Anunțul vine după ce judecătorii au respins, recent, litigiul înaintat de ea împotriva Procuraturii Generale și a Serviciului de Informații și Securitate.

„După 18 ani de muncă în procuratură, am fost acuzată pe nedrept, hărțuită, supravegheată ilegal, discreditată în presă și pusă sub învinuire într-un dosar penal fabricat la comandă politică. (…) Astăzi, spun ferm: nu mă voi opri până când fiecare responsabil pentru aceste abuzuri nu va fi tras la răspundere. Am înaintat acțiune în instanță și cer 1.000.000 lei despăgubiri morale pentru suferința provocată; scuze publice oficiale din partea lui Ion Munteanu, Veronica Dragalin și a instituțiilor care au girat acest abuz și tragerea lor la răspundere solidară pentru cheltuielile judiciare”, a scris Victoria Furtună pe rețelele de socializare.

Anterior, pe 3 iunie, Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani, a respins acțiunea în contencios administrativ intentată de Furtună împotriva Procuraturii Generale și a Serviciului de Informație și Securitate, după ce nu i-a fost prelungită autorizația de acces la secretul de stat. Decizia poate fi contestată la Curtea de Apel Centru în termen de 30 de zile de la pronunțare.

victoria furtună by EcaterinaNaconecinîi

Cine este Victoria Furtună

Victoria Furtună a activat timp de 18 ani în sistemul procuraturii. Aceasta a demisionat cu scandal în martie 2024, acuzând Serviciul de Informații și Securitate că ar fi plasat-o pe lista persoanelor care reprezintă „o amenințare la adresa securității naționale”, după ce ar fi inițiat pe 11 ianuarie 2024 un dosar care ar demonstra că instituții publice ale statului ar fi fabricat și ar fi diseminat informații false împotriva judecătorilor neloiali guvernării. În reacție, SIS a declarat că avizele pe care le întocmește au la bază informații „pertinente și verificate”.

După ce a demisionat, Victoria Furtună a devenit activă pe rețelele de socializare, a început să acorde interviuri, în care a abordat inclusiv subiecte politice, iar în Chișinău au apărut bannere cu imaginea sa. Toate acestea au culminat cu intrarea sa în alegerile pentru funcția de președinte al Republicii Moldova din 20 octombrie 2024, în calitate de „candidat independent”.

Scrutinul prezidențial s-a desfășurat pe fundalul unei anchete privind o schemă de corupere electorală, desfășurată de oligarhul fugar Ilan Șor. În ajunul alegerilor, Ziarul de Gardă a publicat o investigației care arată că Victoria Furtună ar fi beneficiat din această schemă.

În cadrul scrutinului prezidențial, Victoria Furtună a obținut 4,45% din voturile exprimate.

Pe 18 martie, curent, Furtună a devenit lider de partid. Aceasta a preluat conducerea Partidului „Moldova Mare”, declarat pro-european.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

PAS Chișinău

Carp: Moldova a trimis o notă de protest Ucrainei după incidentul de pe Nistru. Bărbatul agresat ar putea primi azil

Moldova a transmis Ucrainei o notă de protest, după ce doi grăniceri ucraineni au trecut ilegal frontiera în timp ce urmăreau un bărbat pe Nistru. Anunțul a fost făcut de președintele Comisiei parlamentare securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp, la Radio Moldova. Oficialul susține că bărbatul, care a cerut azil în Moldova, cel mai probabil îl va primi.

Carp a declarat că, de la începutul invaziei ruse în Ucraina, au fost înregistrate mai multe cazuri în care cetățeni ucraineni au trecut ilegal frontiera Republicii Moldova. El a precizat, însă, că acest lucru nu justifică acțiunile grănicerilor.

„Noi vedem o încercare a grănicerilor ucraineni care, din păcate, și-au permis să depășească liniile de delimitare a frontierei, ceea ce este o încălcare gravă. În raport cu această trecere ilegală sunt practic și notele de protest față de ambasada ucraineană și alte autorități ucrainene. (…) Nimic nu justifică comportamentul unor grăniceri, indiferent că a fost o traversare ilegală. Nu se încadrează în nicio etică sau în nicio normalitate ceea ce au făcut grănicerii ucraineni”, a declarat Carp.

Întrebat dacă bărbatul va primi azil politic în Moldova, Lilian Carp a precizat că acesta îl poate solicita și, „cel mai probabil îl va primi”.

„Moldova a oferit și altor persoane azil pe teritoriul nostru. După toate cerințele care sunt, cel mai probabil va primi azilul. Legislația internațională spune că persoanele care fug de război au dreptul să ceară azil și pentru securitatea sa”, a mai declarat parlamentarul.

Reamintim, doi grăniceri ucraineni au intrat cu o ambarcațiune cu motor în Republica Moldova, pe 15 octombrie, în timp ce încercau să rețină un cetățean ucrainean care traversa înot Nistrul. Incidentul a avut loc în apropierea satului Holoșnița, raionul Soroca.

În imaginile publicate de deputatul partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, localnicii îi acuză pe grăniceri că l-ar fi lovit pe bărbat în cap cu o bâtă și ar fi încercat să îl înece. „Nu l-am înecat”, a răspuns unul dintre grăniceri.

O patrulă a Poliției de Frontieră i-a preluat pe cei doi și i-a condus la Sectorul Poliției de Frontieră Cosăuți. Procuratura a dispus începerea urmăririi penale pentru trecerea ilegală a frontierei de stat.

Bărbatul urmărit, în vârstă de 49 de ani și originar din Kiev, a fost internat în secția de traumatologie a Spitalului Raional Soroca, unde a fost diagnosticat cu o comoție cerebrală.

Ulterior, Poliția de Frontieră a confirmat pentru TVR Moldova că bărbatul a cerut azil în Moldova. Potrivit aceleiași surse, cei doi grăniceri au fost predați autorităților ucrainene în baza unui acord bilateral. Armele pe care le aveau asupra lor și barca au fost confiscate în cadrul urmăririi penale pornite de autoritățile moldovenești.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: