Găgăuzii au început să se mute în grupuri foarte mari pe pământurile moldovenești atunci când Basarabia a devenit parte a Imperiului Rus, adică la începutul secolului XIX. Însă iluminatorul și protoiereul găgăuz Dmitrii Ciakir (1839-1916) a scris în „Schiță biografică a neamului și familiei Ciakir" că frații Ciakir, împreună cu familiile lor, s-au mutat în condiții speciale în localitatea Ceadâr (în prezent, satul Ceadâr din raionul Leova) încă în anul 1790. Totodată, Ciakir menționează că până la venirea lor, acolo deja trăiau „bulgari ortodocși, cunoscuți cu numele `găgăuzi`". Atunci, ei încă se considerau bulgari. Însă cine sunt ei în realitate? Istoricii au peste 20 de ipoteze în acest sens.

„O teorie general acceptată despre originea găgăuzilor nu există. Sunt multe ipoteze, însă niciuna dintre acestea nu a devenit o teorie veridică, deoarece nu dispune de o bază de dovezi suficientă. În mediul științific, sunt cei mai mulți adepți ai ipotezei conform căreia la formarea comunității găgăuze au contribuit triburi ale pecenegilor, azarienilor, cumanilor și protobulgarilor. Cu trecerea timpului, de la contopirea acestor triburi, au și apărut găgăuzii. Această ipoteză este considerată cea mai apropiată de adevăr", povestește Diana Nicoglo, doctor în istorie, colaborator științific superior în cadrul departamentului „Etnologia găgăuzilor" al Institutului Patrimoniului Cultural al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării din RM.

Până la adoptarea creștinismului, găgăuzii erau păgâni, menționează Maria Chiosea, muzeograf al Muzeului național găgăuz de istorie și etnografie „Dm. Caraciobanu". Ei se închinau zeului cerului – Tengri, de aceea erau numiți tengrieni. Mai târziu, deja în Balcani, în perioada bizantină, ei au adoptat creștinismul.

La sfârșitul secolului XVIII – începutul secolului XIX, când autoritățile otomane au înăsprit represiunile în Bulgaria, din cauza războaielor ruso-turce, o parte a găgăuzilor a început să migreze în Basarabia.

Imperiul Rus acorda atunci migranților loturi de pământ și diferite înlesniri. Din schițele etnografice ale lui Moșkov aflăm că găgăuzii au devenit proprietari de pământ, întrucât „în calitate de cei dintâi coloniști din sudul Basarabiei, erau împroprietăriți cu pământ mai mult decât toți ceilalți". Acest lucru a și determinat principala lor ocupație –agricutura, grădinăritul și viticultura. În prezent, ocupând 5 la sută din teritoriul republicii, Găgăuzia produce aproximativ 10% din cantitatea de struguri din Moldova.

Dmitrii Ciakir scrie în aceeași lucrare, „Schiță biografică", despre gospodăria bunicului său Zaharia: „O herghelie din peste 50 de cai, până la 1000 de oi, până la 100 de vite, câteva sute de stupi de albini […] În acei ani, belșugul era o normă".

Anume de atunci și începe formarea la găgăuzi a memoriei istorice stabile, pozitive despre Rusia și ruși, consideră Vitalii Sîrf, doctor în filologie, colaborator științific superior al departamentului „Etnologia găgăuzilor" din cadrul Institutului Patrimoniului Cultural al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării.

Când găgăuzii abia s-au stabilit pe pământurile Bugeacului, ei încă se autointitulau bulgari. „În poveștile de revizie – rapoarte despre recensămintele populației Imperiului Rus din a doua jumătate a secolului XIX – deja se menționează „bulgar-găgăuz". Mai aproape de stâșitul secolului – „găgăuz-bulgar". Și doar în prima jumătate a secolului XX, în perioada dintre cele două războaie mondiale, la rubrica „naționalitatea", rămâne un singur etnonim – „găgăuz". Tot atunci apare și glotonimul „limba găgăuză". Până la aceasta, găgăuzii își numeau limba „turccea" sau „turcă"", relatează Diana Nicoglo.

Ea subliniază că formarea etniei își are începutul în Bulgaria, însă formarea conștiinței a finalizat aici, în Basarabia. Găgăuzii sunt un popor autentic. Prin cultura și psihologia lor, ei sunt mult mai apropiați de bulgari, moldoveni, ucraineni, decât de alte popoare turcice. „Există, desigur, în cultura materială și în cea spirituală și caracteristici care îi apropie pe găgăuzi de popoarele turcice, însă nu acestea determină chipul etnic al găgăuzilor. Diferențele sunt în apartenența religioasă care determină mentalitatea găgăuzilor și care îi desparte de popoarele turcice, care, în marea lor majoritate, împărtășesc islamul și, în primul rând, de turci. Iar limba turcă a găgăuzilor, conform originii și sistemului, apare ca un semn de diferențiere în raport cu bulgarii, moldovenii, ucrainenii. De aceea găgăuzii turcici creștini sunt un popor autentic, independent", menționează găgăuzologul Diana Nicoglo.

Adoptând creștinismul, găgăuzii au păstrat în conștiința lor multe idei păgâne, acțiuni și ritualuri magice care unește strâns oamenii și natura.

Iar petrecerile și sărbătorile sunt respectate cu sfințenie de căte găgăuzi. La fel ca și musafirii. Pentru oaspeți se construiau chiar și case separate. Pentru gospodari – o casă mică, modestă, care era numită „kuhnea" (bucătărie), iar pentru oaspeți – una încăpătoare, împodobită cu covoare și prosoape brodate. Un alt detaliu interesant: „la găgăuzi, ospitalitatea se numește „adamlîk", în rădăcina acestui cuvânt fiind „adam" – omul în sensul larg al cuvântului, indiferent de statutul său, naționalitatea, limba, culoarea pielii etc.".

Despre atitudinea față de oaspeți dovedește și sărbătoarea găgăuză Rusalii, care demonstrează că găgăuzii sunt bucuroși nu doar de orice om, ci chiar și de un extraterestru. „Imediat după Troița, la găgăuzi începea sărbătoarea Rusaliilor. Această sărbătoare era dedicată ființelor mirifice Rusalii care, în unele localități (Avdarma, Cioc-Maidan, Joltai, Cazaclia, Baurci, Ceadîr-Lunga), se transforma într-un ritual – spectacol teatral cu eroi mascați. Esența acestuia era „invitarea" în sat a Rusaliilor „ca oaspeți dragi de pe altă planetă"". Rusaliile erau venerate pentru apartenența lor la apă și oamenii se străduiau să le îmbuneze prin orice modalitate. Pentru a asigura rodnicia pământului, erau îndeplinite diferite acțiuni de magie.

Sărbătoare păgână este considerată și Paparuda – ritual de chemare a ploii, când lui Dumnezeu îi este adus drept jerfă mirele Ghermanciu.

S-a înrădăcinat adânc în codul cultural al găgăuzilor și venerarea animalelor, mai ales a lupilor. În mod obligatoriu se organizau sărbătorile Lupului, Ziua calului, Ziua cocoșului.

Găgăuzii respectau în mod special sărbătorile dedicate sfinților. Și aici, cel mai evident se manifestau rămășițele credințelor lor preistorice. De exemplu, în ziua Sf. Varvara (4/17 decembrie) „pentru sănătatea copiilor, era gătită o turtă de sărbătoare, unsă cu miere". „Dimineața devreme, toți vecinii erau serviți. În unele sate (Beșghioz, Cotlovina, Vinogradovca), în afară de turta cea mare, erau coapte altele trei, mai mici, cu scopul de a îmbuna boala, „pentru ca ea să se sature și să nu intre în casă"". („Găgăuzii în lume și lumea găgăuzilor", vol. II). Aceste turte erau atârnate de pomii fructiferi.

Iar primăvara, în ziua celor 40 de mucenici (9/22 martie), găgăuzii „trezeau pământul din somn". „În acest scop, ei băteau în pământ de 40 de ori cu un băț lung (satul Baurci). Potrivit superstițiilor populare, la stabilirea timpului cald și protecția de înghețuri a viței de vie contribuie rugurile cu ajutorul cărora încercau „să încălzează pământul"". („Găgăuzii în lume și lumea găgăuzilor", vol. II).

Sărbătorile principale și deosebit de respectate de găgăuzi sunt considerate Kurban-urile publice. „În zilele noastre, kurban este o continuare vie a tradițiilor păgâne. Aceasta este un sacrificiu sângeros adus, de regulă, în zilele Sf. Gheorghe (Hederlez) și Sf. Dumitru (Kasîm). Dacă în sat este o biserică ce poartă numele acestor sfinți, ea organizează un kurban public. Același lucru se poate întâmpla și în bisericile care poartă numele altor sfinți sau icoane. În special, această sărbătoare este organizată, de obicei, de bărbații care poartă aceste nume – kurban personal. În plus, găgăuzii au un sistem întreg de sacrificii cu diferite ocazii. De exemplu, era pe larg răspândită credința depre necesitatea de a sacrifica (kurban) în cazul vreunei construcții", povestește expertul Vitalii Sîrf.

Este interesantă o superstiție a găgăuzilor ce ține de construcția casei. „Se considera că la ridicarea pereților casei, oamenii nu trebuie să se afle aproape de meșteri, deoarece se credea că ei puteau măsura cu funia lungimea umbrei omului, ales de ei pentru răzbunare și să lase această funie sub unul dintre colțurile clădirii în construcție. Se credea că după aceasta, omul va muri neapărat și umbra lui se va transforma în vârcolac, care aduce nenorociri și neliniște locuitorilor satului, în timpul nopții". („Găgăuzii în lume și lumea găgăuzilor", vol. II).

În comunitatea găgăuză, este foarte respectată moralitatea. Deși Moșkov scria că „adulterul nu se referă la numărul păcatelor grave, pentru că găgăuzii nu au un cuvânt special care să-l determine", găgăuzologii nu sunt de acord cu aceasta, categoric, motivând prin faptul că față de cei care încalcă moralitatea tradițională erau aplicate măsuri aspre, până la ostrachism (alungare din sat).

Opinia publică este deosebit de importantă pentru găgăuzi, de aceea în timpul sărbătorilor, la nașteri, nunți și înmormântări, ei respectă minuțios toate tradițiile, ritualurile și normele care s-au consolidat în conștiința publică.

Încercarea de a-i distinge pe găgăuzi într-o autonomie separată de Basarabia a fost întreprinsă încă în anul 1906, când țăranii din satul Comrat, județul Bender, au organizat o răscoală, cerând împărțirea pământurilor moșierilor și au declarat Republica Comrat. Aceasta a existat doar cinci zile, pentru că armatele țariste au înăbușit răscoala.

Text: Ecaterina Cojuhari
Prezentare: Natalia Melnic
Autorii tabelelor: Mihail Guboglo, Marina Guțu
Foto: Serghei Roșca, din arhivele personale ale istoricilor și găgăuzologilor, gagauzinfo.md, freejojo.com, wikimedia.org, bialczynski.pl, userapi.com, ok.ru/gagauzskiiugol, kubey.info, biligbitig.com