Telegram/Zelenskiy / Official

Gară feroviară din Ucraina, atacată: cel puțin 14 morți și 14 răniți (FOTO/VIDEO)

Cel puțin 14 persoane au murit, iar alte 14 au fost rănite în urma unui atac asupra gării feroviare din Dnepr, Ucraina. Printre răniți se numără un băiat de 11 ani, care se află în stare gravă, și un bărbat de 40 de ani, căruia i-au fost amputate ambele picioare.

Pe 29 octombrie, compania Ukrzaliznytsia, care administrează căile ferate din Ucraina, a anunțat că Rusia a atacat cu o dronă reactivă gara feroviară din Dnepr, precizând că există persoane decedate și răniți.

În cel mai recent mesaj pe acest subiect, șeful administrației militare regionale, Aleksandr Ganja, a anunțat că numărul persoanelor decedate în urma atacului asupra gării feroviare din Dnepr a crescut la 14. Totodată, alte 14 persoane au fost rănite, dintre care 13 au fost spitalizare. Șase dintre răniți sunt în stare gravă, printre aceștia numărându-se un băiat de 11 ani. Totodată, el a spus că un bărbat de 40 de ani a suferit amputația ambelor picioare.

Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a calificat atacul drept îngrozitor. „Rușii au atacat cu o dronă peronul unde se aflau un tren electric suburban obișnuit și un tren de pasageri care circula regulat. (…) Sancțiunile împotriva Moscovei și a mașinăriei sale de război nu trebuie să fie slăbite atât timp cât continuă acest război declanșat de Rusia. Este timpul pentru noi măsuri de sancționare, mai dure”, a menționat Zelenski.

Facebook/Ivan Vyhivskyi
Facebook/Ivan Vyhivskyi
Facebook/Ivan Vyhivskyi
Telegram/Олександр Ганжа
Telegram/Олександр Ганжа
Telegram/Олександр Ганжа
Telegram/Олександр Ганжа
Telegram/Zelenskiy / Official
Telegram/Zelenskiy / Official
Telegram/Zelenskiy / Official

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Siguranța datelor tale: ce trebuie să știi și cum te protejezi. Recomandările maib

În contextul incidentului de securitate în serviciile electronice guvernamentale, maib îndeamnă clienții să se informeze din surse oficiale și să fie atenți la apelurile sau mesajele suspecte.

Mesajul central al băncii este simplu: dacă o persoană solicită parole, coduri de autentificare sau transferuri de bani, conversația trebuie întreruptă, iar solicitarea – verificată direct cu instituția, prin canalele oficiale. Pentru maib, clienții pot apela 1313. 

Maib înțelege îngrijorarea provocată de acest incident și a întreprins imediat măsuri suplimentare de precauție: a intensificat monitorizarea și controalele de securitate. Banca rămâne vigilentă și continuă să aplice măsuri de protecție.

Totodată, potrivit informațiilor comunicate de autorități și precizărilor Asociației Băncilor din Moldova, datele cardurilor bancare nu au fost afectate. Informațiile sustrase nu permit, singure, accesarea conturilor sau retragerea banilor.

Totuși, escrocii pot folosi date personale pentru a crea scenarii mai convingătoare și a câștiga încrederea celor pe care îi contactează. Aceștia pot pretinde că reprezintă o bancă, o autoritate publică sau un furnizor de servicii. Faptul că o persoană îți cunoaște numele sau alte date personale nu îi confirmă identitatea.

Ce nu îți va cere niciodată maib

Maib nu îți va cere să comunici parole sau coduri de autentificare, nu te va îndemna să transferi bani către presupuse „conturi securizate” și nu îți va solicita să oferi acces la dispozitivul tău.

Dacă primești o astfel de solicitare, întrerupe conversația și contactează banca prin canalele oficiale.

Datele personale nu sunt suficiente pentru accesareamaibank

Autentificarea în aplicația maibank și confirmarea operațiunilor se realizează exclusiv prin date biometrice – amprentă sau recunoaștere facială. Prin urmare, deținerea unor date personale, precum numele, IDNP-ul sau numărul de telefon, nu permite altor persoane să acceseze aplicația sau să efectueze operațiuni în contul tău.

Rămâne esențial să nu aprobi autentificări sau operațiuni pe care nu le-ai inițiat, indiferent de explicațiile persoanei care te contactează.

Reguli de bază pentru prevenirea fraudelor

În linie cu recomandările Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal, maib reamintește câteva reguli esențiale:

  • Nu divulga parole, coduri de autentificare, datele cardului sau alte informații confidențiale.
  • Nu accesa linkuri nesolicitate și nu aproba autentificări sau operațiuni pe care nu le-ai inițiat. Nu transfera bani la indicația unor persoane necunoscute, inclusiv în presupuse „conturi securizate”.
  • Verifică solicitările neobișnuite prin canalele oficiale. Dacă un apel îți trezește suspiciuni, încheie conversația și contactează direct instituția, folosind numărul publicat pe site-ul său oficial.
  • Confirmă identitatea persoanelor apropiate care îți scriu de pe un număr sau cont nou. Sună-le la numărul pe care îl cunoști deja, mai ales dacă îți solicită bani.
  • Nu te grăbi să acționezi la primirea unor mesaje alarmante. Dacă cineva invocă o urgență sau susține că un membru al familiei are nevoie imediat de ajutor, verifică informațiile înainte de a oferi date ori de a transfera bani.
  • Semnalează tentativele de fraudă sau suspiciunile de utilizare neautorizată a datelor băncii și autorităților competente, după caz.

Suntem aici să te ajutăm

Dacă ai primit o solicitare suspectă, ai divulgat date bancare sau ai confirmat o operațiune dubioasă, contactează-ne imediat la numărul oficial al băncii sau prin canalele oficiale maib. Echipa noastră te va îndruma cu privire la pașii următori.

Transmite aceste recomandări și familiei sau prietenilor, în special celor mai puțin familiarizați cu tehnologia. Informarea celor apropiați și verificarea unei solicitări înainte de a acționa pot preveni o fraudă.

Mai multe informații și sfaturi utile la subiectul antifraudă accesează pe pagina web.

Totodată, în următoarea perioadă, anumite acțiuni și verificări suplimentare ar putea influența experiența ta în interacțiunea cu noi. Aceste măsuri sunt necesare pentru siguranța ta și protecția banilor tăi.

Tu conduci. maib

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: