gazprom.ru

Gazprom s-a răzgândit. Concernul nu va reduce livrările de gaze pentru Moldova, însă cu o precizare

Concernul rus Gazprom anunță pe 28 noiembrie că nu reduce aprovizionarea cu gaze naturale către Republica Moldova. Se menționează că decizia a fost luată dat fiind faptul că „Moldovagaz a eliminat încălcarea plății către Gazprom a livrărilor curente de gaz rusesc în noiembrie”.

„Fondurile pentru gazele depozitate pe teritoriul Ucrainei, destinate consumatorilor din Moldova, au fost primite de Gazprom. În legătură cu aceasta, s-a decis să nu se reducă aprovizionarea cu gaze către GIS Sudja pentru tranzit în Moldova”, se arată într-o declarație a Gazprom.

Totuși, concernul rus atrage atenția „asupra încălcării regulate de către partea moldovenească a obligațiilor contractuale în materie de plată pentru livrările de gaze rusești”.

„Gazprom își rezervă dreptul de a reduce sau de a opri complet furnizarea de gaze în cazul încălcării plăților”, comunică Gazprom.

De cealaltă parte, Moldovagaz declară că a transferat către Gazprom partea restantă a plații pentru gazele naturale furnizate pentru prima jumătate a lunii noiembrie 2022 (avans), în valoare de 21,41 milioane dolari SUA.

În acest sens, administrația întreprinderii le mulțumește consumatorilor, care au achitat înainte de termenul limită facturile pentru gaze naturale.

„Actualmente, în activitatea sa, compania este focusată asupra acumulării de la consumatorii finali a tuturor plăților pentru luna octombrie în ansamblu, precum și a volumului curent consumat în luna noiembrie, cu scopul transferării către SAP „Gazprоm” a mijloacelor financiare contractate”, se arată într-o declarație a companiei.

***

Amintim că pe 22 noiembrie, Gazprom a acuzat Ucraina de faptul că ar înmagazina anumite volume de gaze naturale, destinate Republicii Moldova. Potrivit unui comunicat de presă al concernului rus, volumul gazelor naturale destinate Moldovei, care intră în Ucraina, este mult mai mare, decât cel care este transmis într-un final consumatorilor moldoveni. Totodată, compania rusă anunțat că va reduce și mai mult livrările de gaze către Moldova.

„Naftogaz Ucraina” a negat acuzația concernului rus Gazprom privind faptul că ar înmagazina anumite volume de gaze naturale, destinate Republicii Moldova. Întreprinderea a publicat pe 22 noiembrie un comunicat în acest sens, în care clasează declarațiile drept un neadevăr.

Vicepremierul Andrei Spînu, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, a comentat anunțul concernului rus Gazprom, privind reducerea suplimentară a volumului de gaz furnizat Republicii Moldova, pe motiv că Ucraina ar înmagazina rezerve destinate țării noastre. Spînu a menționat că, de fapt, este vorba despre economiile Moldovei, stocate în depozitele din Ucraina.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

foto simbol

Drona observată în raionul Soroca s-a prăbușit și a explodat la Dondușeni (ACTUALIZARE)

ACTUALIZARE 17:53: Potrivit Poliției, preliminar, ]n urma incidentului nu au fost raportate victime. Oamenii legii se află la fața locului, examinează zona și stabilesc circumstanțele incidentului.

Cetățenii sunt îndemnați să evite zona, să nu se apropie și să nu atingă fragmentele depistate. Orice obiect suspect trebuie semnalat imediat la 112.

Poliția Republicii Moldova

Într-o primă reacție, Ministerul Afacerilor Externe a condamnat „ferm încălcarea repetată a spațiului aerian al Republicii Moldova”. Potrivit diplomației de la Chișinău, aceste incidente „constituie o încălcare gravă a suveranității și integrității teritoriale a țării noastre, pun în pericol siguranța cetățenilor și evidențiază consecințele directe ale războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei asupra stabilității regionale”.

„Ministerul Afacerilor Externe solicită Federației Ruse să înceteze imediat atacurile asupra Ucrainei și să respecte normele dreptului internațional, inclusiv suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova”, se mai arată în reacție.

ACTUALIZARE 19:07: Ministerul Apărării anunță că aparatul de zbor fără pilot a căzut și explodat în câmpul din extravilanul localității Codrenii Noi spre satul Scaieni, raionul Dondușeni.

„Alte circumstanțe se stabilesc”, precizează Ministerul.

Autoritățile îndeamnă cetățenii care găsesc obiecte neidentificate sau fragmente ale acestora să nu le atingă, să nu le miște și să sune la 112.

ȘTIREA INIȚIALĂ: Un presupus zbor neautorizat în spațiul aerian al Republicii Moldova a fost semnalat pe 16 octombrie, la ora 16:22, în regiunea satului Sobari, raionul Soroca. Ministerul Apărării anunță că  va reveni cu detalii.

Instituția precizează că monitorizarea spațiului aerian continuă, în coordonare cu autoritățile competente și partenerii.

Amintim că patru cazuri de survolare neautorizată au fost înregistrate în noaptea de 15 spre 16 octombrie, în contextul atacurilor masive ale Federației Ruse asupra Ucrainei, potrivit Ministerului Apărării. Acestea au fost detectate în zona localității Tudora, pe direcțiile Otaci–Hădărăuți și Căplani–Olănești, precum și pe traseul Purcari–Dnestrovsc.

Potrivit datelor oficiale publicate de Ministerul Apărării pe 16 octombrie, doar în ultima săptămână au fost înregistrate șapte incidente de încălcare a spațiului aerian. De la începutul anului au fost înregistrate 63 de cazuri, dintre care 15 în octombrie. În total, din 2022, când Rusia a lansat invazia pe scară largă a Ucrainei, au fost raportate 100 de incidente.

Ministerul Apărării îndeamnă cetățenii să nu se apropie și să nu atingă dronele, rachetele sau fragmentele acestora. Depistarea unor asemenea obiecte trebuie raportată imediat la 112.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: