Андрей Мардарь / NewsMaker

Ghid pentru părinți: cum puteți să recuperați cheltuielile pentru educația copiilor, în 2026

Începând cu anul 2026, părinții din Republica Moldova își vor putea recupera o parte din banii pe care i-au cheltuit pentru educația copiilor. Extinderea mecanismului de deducere fiscală le va permite să includă aceste cheltuieli în declarația CET18, diminuând suma impozitului pe venit. NewsMaker explică cum funcționează noua deducere, cât poate fi recuperat și ce documente vor fi necesare.

Ce prevede noua deducere fiscală

În anul 2024, Parlamentul a modificat Codul fiscal și a extins mecanismul deducerii fiscale, prin care contribuabilii pot plăti mai puțin impozit pe venit sau pot recupera plata efectuată în exces. Amendamentele au intrat în vigoare la începutul anului 2025. Astfel, părinții vor putea beneficia de noile prevederi chiar de la începutul următorului an financiar – adică 2026.

Articolul privind deducerea fiscală pentru persoanele fizice a fost completat cu o nouă facilitate: posibilitatea de a recupera o parte din banii cheltuiți pentru educația copiilor. Astfel, părinții pot deduce din impozitul pe venit cheltuielile achitate pentru educația copiilor în cursul anului precedent.

Cât pot recupera părinții și pentru ce tipuri de cheltuieli se acordă deducerea?

Conform amendamentului introdus, părinții pot deduce din impozitul pe venit cheltuielile pentru educația copiilor în toate instituțiile de învățământ prevăzute de Codul educației. Măsura se aplică atât grădinițelor, școlilor, colegiilor și universităților de stat, cât și celor private, precum și instituțiilor de educație extrașcolară sau specială – cum ar fi școlile de muzică sau taberele pentru copii.

Fosta ministră a Finanțelor, în prezent deputată PAS, Victoria Belous, a precizat că, odată cu extinderea mecanismului, părinții vor putea recupera inclusiv banii achitați pentru școala auto sau cursurile de limbi străine. Condiția de bază este păstrarea contractului și a documentelor care confirmă plata.

Codul fiscal stabilește limita sumei care poate fi dedusă din impozitul pe venit. Părinții pot deduce cheltuieli în mărime de cel mult un salariu mediu lunar pe economie pentru anul pentru care se acordă deducerea (în 2025 — 16,1 mii de lei). Aceasta este suma maximă, indiferent de numărul copiilor din familie și de cheltuielile reale pentru educație.

Cum pot obține părinții deducerea fiscală?

Deducerea fiscală va putea fi solicitată prin formularul CET18 (declarația persoanei fizice privind impozitul pe venit) pentru anul 2025. Această declarație va putea fi depusă online sau pe suport de hârtie nu mai târziu de 30 aprilie 2026. Deducerea fiscală trebuie să fie solicitată de părintele care a plătit serviciile educaționale pentru copil. Numele său trebuie să fie indicat în contract și în documentele de plată.

După aprobarea amendamentelor la Codul fiscal, Ministerul Finanțelor a actualizat formularul CET18 și a modificat tabelul destinat deducerilor. În câmpul E7, părinții vor trebui să indice suma achitată pentru educația copiilor în anul financiar precedent.

Victoria Belous a adăugat că acest mecanism nu permite doar reducerea venitului impozabil, ci, în unele cazuri, și recuperarea unei părți din impozitele deja achitate. Deputata i-a îndemnat pe contribuabili să depună declarația pentru a verifica dacă pot beneficia de o astfel de rambursare.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

MILAP 2026: Un cadru, Un film! Opt zile de cinema alături de profesioniști internaționali

Cum spui o poveste cinematografică dintr-un singur cadru? Aceasta este provocarea pe care MILAP 2026 o lansează tinerilor pasionați de cinema. În perioada 15-22 octombrie, la Chișinău, ONE SHOT MOVIE aduce împreună profesioniști din Moldova și Europa pentru a crea un film dintr-un singur cadru, de la idee până la imagine finală.

Timp de opt zile, participanții vor explora scenaristica, regia, imaginea și producția de film. Programul se adresează celor pasionați de film, media și arte vizuale, indiferent de nivelul de experiență, precum și profesioniștilor din industria audiovizuală care își doresc să își dezvolte competențele, să exploreze noi tehnici cinematografice și să participe activ la realizarea unui film, alături de o echipă de producție și sub îndrumarea unor mentori cu experiență internațională.

Cum te înscrii la MILAP 2026?

Costul integral al cursului este de 1.000 de lei, iar participanții care achită taxa până la 10 octombrie 2026 beneficiază de o reducere de 50%, achitând doar 500 de lei. Pentru studenți, taxa de participare este redusă la 400 de lei, fără aplicarea altor reduceri suplimentare.

Link de înregistrare: https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLScE_MbPnBmMA4lqTGj_tlOzyvI9OPsN0zN2adNWN7DvcIjirg/viewform

Ediția din acest an pune accent pe realizarea unui film dintr-un singur cadru, o tehnică ce presupune creativitate, planificare atentă și coordonarea tuturor elementelor cinematografice, de la mișcarea camerei și jocul actoricesc până la lumină și sunet.

De la idee la film – un singur cadru

MILAP (Make It Like A Pro) este un program de formare cinematografică organizat de AO Doc Media, care îmbină instruirea teoretică cu experiența practică de producție.

Sub conceptul ONE SHOT MOVIE, participanții vor descoperi cum se construiește o poveste cinematografică fără tăieturi de montaj, explorând scenaristica, regia, imaginea, producția și postproducția, inclusiv utilizarea instrumentelor digitale și a inteligenței artificiale.

Punctul central al programului este realizarea unui film colectiv, creat integral de participanți sub îndrumarea mentorilor. O ocazie reală de a trece prin toate etapele producției și de a lucra într-o echipă cinematografică autentică.

Trei mentori din Moldova și Europa

Ediția MILAP 2026 reunește trei profesioniști ai cinematografiei cu experiență internațională.

Ana Felicia Scutelnicu, regizoare originară din Republica Moldova și stabilită în Germania, va ghida participanții în dezvoltarea poveștii și construcția regizorală. Javier Palicio, director de imagine originar din Spania și stabilit în Germania, va aborda compoziția vizuală, mișcarea camerei și particularitățile filmării într-un singur cadru. Sergiu Pascaru, producător din Republica Moldova, va coordona componenta de producție, de la planificarea filmărilor până la organizarea echipei și colaborarea dintre departamente.

Înscrie-te la MILAP 2026 și descoperă cum se realizează un film într-un singur cadru!

Link de înregistrare: https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLScE_MbPnBmMA4lqTGj_tlOzyvI9OPsN0zN2adNWN7DvcIjirg/viewform

Despre organizatori și parteneri

MILAP 2026 este un proiect educațional și cultural cu caracter necomercial, organizat de AO Doc Media, în parteneriat cu Pascaru Production și Asociația COR.

Proiectul beneficiază de sprijinul financiar al Ministerului Culturii al Republicii Moldova, Centrului Național al Cinematografiei din Moldova (CNC Moldova) și Innovate Moldova.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: