Atinge și plătește cu dispozitivul tău Android și WearOS – simplu, sigur și rapid!
Începând de astăzi, 23 august 2022, utilizatorii de carduri Victoriabank pot beneficia de posibilitatea de a utiliza Google Pay – un instrument de plată simplu, sigur și rapid.
Uită să mai cauți cardul prin geantă sau portofel! Odată configurat, Google Pay îți permite să plătești cu dispozitivul tău Android sau WearOS, în totală siguranță și confort, cumpărăturile în magazine, în aplicații și pe web, oriunde sunt acceptate plățile contactless.
Ca să plătești, e suficient să deblochezi dispozitivul, să-l apropii de terminal și să urmărești bifa care confirmă succesul plății. Achiți simplu și rapid, în 2 timpi și 3 mișcări în magazine, farmacii, restaurante, cafenele și oriunde vezi semnul contactless.
Pe lângă plățile fizice, cu smartphone-ul sau alte dispozitive portabile, Google Pay îți permite să plătești rapid și ușor în aplicații și pe web. Acum, nu mai trebuie să completezi formulare și să introduci manual datele tale bancare. Cu Google Pay, faci cumpărături online, plătești bilete și plasezi comenzi într-un mod simplu și sigur.
Ca să beneficiezi de plăți prin Google Pay, e necesar să descarci – Google Wallet™, disponibil în Play Store, un portofel digital care se lansează astăzi și în Moldova și care-ți permite să adaugi ușor cardurile tale de credit sau debit de la Victoriabank.
Configurarea Google Pay este foarte simplă și rapidă. Accesează Google Wallet de pe dispozitivul tău, tastează butonul „Adaugă la portofel” și urmează instrucțiunile de adăugare a cardurilor Victoriabank pe smartphone, tabletă, smartwatch sau alte dispozitive Android sau WearOS.
Google Pay și Google Wallet sunt despre siguranță, confidențialitate, rapiditate și comoditate la fiecare plată!
Google Wallet e mai sigur decât un card plastic. Acesta folosește multiple niveluri de securitate, care asigură securitatea plăților tale ori de câte ori plătești cu Google Pay. Portofelul utilizează procesul de tokenizare la fiecare plată contactless, ceea ce presupune că datele tale bancare sunt înlocuite cu un cod algoritmic, numit token, care se modifică la fiecare plată. De fiecare dată când plătești cu Google Pay în magazine sau online, comerciantului i se transmite un cod nou și nu datele tale bancare reale.
Mai multe despre Google Pay și Google Wallet, găsești pe link.
Turiști din peste 30 de țări au venit la Chișinău pentru cea de-a XXV-a ediție a Zilei Naționale a Vinului, atrași de Vinul Moldovei, bucătăria tradițională, atmosfera evenimentului și experiențele construite în jurul culturii vinului. Pentru unii dintre vizitatori este prima călătorie în Republica Moldova, în timp ce alții revin pentru al treilea sau chiar al cincilea an.
Pe parcursul celor două zile, turiștii pot descoperi soiuri locale, tradițiile vitivinicole ale Republicii Moldova și poveștile producătorilor, dar și participa la activități de educație vinicolă în cadrul Școlii Vinului. Astfel, cea mai importantă sărbătoare dedicată vinului devine și o oportunitate de a cunoaște Republica Moldova prin unul dintre produsele sale reprezentative.
Prima vizită pentru unii, o tradiție pentru alții
Pentru Simona și Michael, veniți din Israel, călătoria în Republica Moldova a pornit din dorința de a vedea locurile în care au crescut părinții lor, iar Ziua Națională a Vinului a devenit una dintre experiențele vizitei.
Simona și Michael, vizitatori din Israel: „Am venit din Israel, iar părinții noștri au locuit și au crescut aici, în Moldova. Am vrut să vedem locurile în care au trăit ei, iar festivalul a coincis cu vizita noastră, așa că am decis să venim. Este prima noastră experiență aici și ne-a plăcut foarte mult. Atmosfera este extraordinară, oamenii sunt veseli, primitori și foarte deschiși, iar varietatea de vinuri este impresionantă. Eu lucrez în organizarea de evenimente în Israel și pot spune că festivalul arată foarte bine, de la organizare și design până la experiența oferită vizitatorilor. Cu siguranță ne-am dori să revenim și anul viitor.”
Teresa, participantă din Danemarca: „Am aflat întâmplător despre festival, căutând pe Google, și imediat am decis că nu ar trebui să-l ratăm. Este prima noastră vizită în Moldova și ne-a impresionat cât de bine este organizat evenimentul și, mai ales, numărul foarte mare de crame și de vinuri pe care le putem descoperi aici. Venind din Danemarca, este cu atât mai interesant să vedem o asemenea diversitate. Atmosfera este foarte plăcută, prietenoasă și te face să te simți binevenit.”
Pentru alții turiști, vizita la Ziua Națională a Vinului a devenit deja o tradiție.
Martin, participant din Norvegia; „Este deja a treia oară când vin aici și motivul este foarte simplu: iubesc Moldova. Îmi plac oamenii, mâncarea, vinul și atmosfera de aici. Nu sunt un expert în vinuri, dar îmi place în mod special vinul roșu. Atmosfera festivalului este extraordinară, chiar euforică. Este unul dintre acele locuri în care îți face plăcere să revii.”
Școala Vinului – experiența care transformă degustarea în descoperire
Una dintre activitățile prin care vizitatorii pot cunoaște mai bine Vinul Moldovei este Școala Vinului, concepută pentru a contribui la dezvoltarea culturii vinului și la educația consumatorilor. Timp de două zile, programul include sesiuni tematice ghidate de sommelieri, degustători certificați și profesioniști ai sectorului vitivinicol. Participanții află care sunt pașii unei degustări corecte, cum pot identifica aromele și gusturile, ce influență au soiul, originea și metoda de producere asupra vinului și cum pot recunoaște diferențele dintre diverse stiluri.
În prima zi a sărbătorii, programul a inclus o sesiune de inițiere în analiza senzorială și evaluarea vizuală, olfactivă și gustativă, o lecție despre diferențele dintre metodele de producere a vinurilor spumante, precum și sesiunea „Soiurile autohtone – gustul identității Moldovei”. În cadrul acesteia, participanții au putut vedea inclusiv strugurii și frunzele soiurilor prezentate, pentru a înțelege mai bine legătura dintre vie, soi și vin.
Pe 4 octombrie, programul continuă cu sesiuni dedicate stilurilor de vin spumant, vinurilor albe, rosé și roșii provenite din regiunile cu Indicație Geografică Protejată și Denumire de Origine Protejată. Școala Vinului se încheie cu sesiunea „Divinul de Moldova – Cât valorează timpul?”, dedicată rolului maturării în producerea distilatelor de vin.
Mihai Druță, somelier la Școala Vinului, președintele Asociației de Sommelier din Republica Moldova: „Prin Școala Vinului ne propunem, în primul rând, să contribuim la dezvoltarea culturii consumului de vin și să le oferim participanților răspunsuri la întrebările pe care le au despre vin, soiuri, degustare și servire. Ne dorim ca vinul să fie privit nu doar ca un produs alcoolic, dar și ca un produs complex, care poate fi cunoscut, studiat și înțeles dintr-o altă perspectivă. Vedem că interesul oamenilor crește de la an la an, iar întrebările adresate devin tot mai bune și mai profesioniste. Este un semn că astfel de sesiuni își ating scopul: cu cât mai mulți oameni participă și află mai multe despre vin, cu atât contribuim la formarea unui consumator mai informat și mai educat. În același timp, vedem și o evoluție foarte frumoasă a Școlii Vinului ca eveniment, atât prin organizare, cât și prin selecția vinurilor și experiența oferită participanților.”
Turiștii descoperă cultura vinului
Pentru Marian Zanfil, din România, Ziua Națională a Vinului este deja un eveniment la care revine de aproximativ cinci ani, iar Școala Vinului îi oferă de fiecare dată ocazia de a afla lucruri noi.
Marian Zanfil, participant din Tulcea, România:„Venim la acest eveniment de aproximativ cinci ani și de fiecare dată este o mare plăcere să revenim. Ne atrage atmosfera, oamenii, muzica și energia foarte plăcută de aici. La Școala Vinului venim și pentru că ne dorim să înțelegem mai bine vinul și tot ceea ce ține de cultura lui. Astăzi, de exemplu, am aflat cât de mult contează detalii precum temperatura de servire sau timpul care trece după deschiderea sticlei. Plecăm de aici cu foarte multe informații noi, pe care, cum se spune în lumea vinului, trebuie să le lăsăm puțin să se decanteze.”
Participant la Școala Vinului, Grecia: „Experiența de la Școala Vinului m-a ajutat să înțeleg mai bine cât de mulți factori influențează gustul și evoluția unui vin. Am aflat, de exemplu, că temperatura de servire contează foarte mult, că unele vinuri pot dezvolta în timp arome noi. Am discutat și despre aerare și decantare și despre felul în care acestea pot pune mai bine în valoare aromele vinului, dar și despre faptul că trebuie făcute cu măsură. A fost o experiență din care am plecat cu multe informații noi și cu o perspectivă mai atentă asupra vinului.”
Școala Vinului completează astfel experiența generală a Zilei Naționale a Vinului printr-o componentă educațională care îi ajută pe participanți să descopere nu doar vinurile, dar și soiurile, regiunile și elementele care definesc cultura vitivinicolă locală.
Cea mai mare sărbătoarea dedicată vinului și industriei vinicole are loc, tradițional, în primul weekend din octombrie, în Piața Marii Adunări Naționale. În acest an, evenimentul a adunat 114 vinării – cel mai mare număr de crame participante de până acum, dar și reprezentanți ai mai multor instituții educaționale de profil, printre care: Instituția Publică Școala Profesională din Nisporeni, Școala Profesională din or. Leova, Colegiul național de viticultură. Național de Viticultură din Chișinău, Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM), Institutul Național de Cercetări Aplicative în Agricultură și Medicină Veterinară.
Evenimentul este organizat de Oficiul Național al Viei și Vinului.
Parteneri instituționali: Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, Ministerul Culturii al Republicii Moldova și Primăria Municipiului Chișinău.
Parteneri principali: maib și Mastercard
Parteneri media:
AgroTV Moldova, Jurnal TV, NEXT TV, ONE TV, TV8, Radio „Ai noștri”, Radio 7
Alegerile din Găgăuzia, programate pentru 15 noiembrie, trebuie să se desfășoare „liber și transparent,” a declarat înalta reprezentantă a UE pentru afaceri externe și politică de securitate, Kaja Kallas, după reuniunea Consiliului de Asociere Moldova–UE de la Bruxelles. Oficiala europeană a vorbit și despre situația din regiunea transnistreană. Kallas a dat asigurări că aceasta „nu va fi un obstacol” în calea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
„Este foarte important să ne amintim că și alegerile din Găgăuzia trebuie să se desfășoare în mod transparent și liber. Ele vor demonstra coeziunea și reziliența democratică”, a declarat Kallas.
Referindu-se la regiunea transnistreană, înalta reprezentantă a UE a descris situația de acolo drept „fragilă”.
„După cum am auzit azi, situația în regiunea transnistreană este fragilă. Modelul economic actual de acolo nu este sustenabil, ceea ce înseamnă că eforturile Chișinăului în sensul reintegrării socio-economice sunt cu atât mai importante. Transnistria nu va fi un obstacol în calea aderării Moldovei la UE”, a conchis oficiala.
Amintim că, pe 15 noiembrie, în autonomia găgăuză vor avea loc două scrutine: locuitorii își vor alege bașcanul și deputații în Adunarea Populară a Găgăuziei. Pe 1 octombrie, Consiliul Electoral Central de la Comrat a înregistrat primul candidat la funcția de guvernator al regiunii – fostul deputat Fiodor Gagauz, susținut de PSRM.
În regiunea transnistreană continuă, pe de altă parte, criza economică. Starea de urgență economică, instituită de la începutul anului, este prelungită periodic de autoritățile de la Tiraspol. La începutul lunii septembrie, vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, declara că livrările de gaze naturale pentru regiune sunt prevăzute până la sfârșitul anului, însă nu este clar dacă acestea vor continua și în 2027.
Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.
Vreți să susțineți ceea ce facem?
Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.
Uniunea Europeană a debursat încă 157 de milioane de euro pentru Republica Moldova în cadrul Planului de creștere, după ce țara a îndeplinit 18 angajamente pe care și le-a asumat. Anunțul a fost făcut pe 5 noiembrie, la Bruxelles, după ce-a dea zecea reuniune a Consiliului de Asociere Moldova–UE. Comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, a declarat că Moldova ar putea obține peste 500 de milioane de euro din acest plan în acest an, dacă va continua reformele.
Marta Kos a precizat că sprijinul european urmărește creșterea economiei și crearea mai multor locuri de muncă.
„Astăzi s-a făcut o plată de 157 de milioane de euro în temeiul Planului de Creștere pentru Moldova – cel mai mare pachet financiar pe care l-a primit vreodată Moldova. Și Moldova a adoptat reforme extrem de importante pentru a asigura plata acestor bani. Acum trebuie să intensificam eforturile pentru ca planul pentru creștere să ajungă la obiective concrete. Puteți obține mai mult de 500 de milioane din Planul de Creștere anul acesta, dacă continuați pe această cale”, a declarat comisara europeană pentru extindere, Marta Kos.
La rândul său, înalta reprezentantă a UE pentru afaceri externe și politică de securitate, Kaja Kallas, a apreciat ritmul reformelor și a spus că acestea trebuie să continuie. Ea a dat asigurări că Uniunea Europeană va susține în continuare reziliența și instituțiile Republicii Moldova: „Reformele înaintează într-un ritm alert. În același timp, menținerea reformelor este absolut imperativă”.
Premierul Vasile Tofan a precizat că noua tranșă este acordată după ce Moldova a reușit să îndeplinească 18 angajamente de reformă în ultima perioadă de raportare. Potrivit lui, țara a realizat până acum aproximativ 95% din măsurile prevăzute în Agenda de Reformă pentru perioada respectivă.
Premierul Vasile Tofan a precizat că noua tranșă este acordată după ce Moldova a îndeplinit 18 angajamente asumate pentru ultima perioadă de raportare. Potrivit lui, țara a realizat aproximativ 95% din măsurile prevăzute în Agenda de Reformă pentru această perioadă.
Șeful Guvernului de la Chișinău a mulțumit UE pentru tranșa de 157 de milioane de euro pe care a debursat-o: „Suntem foarte recunoscători pentru acest sprijin. El ne crește direct capacitatea de a finanța investiții în țară – în transport, energie, apă, sănătate, educație și alte domenii”.
Planul de Creștere pentru Republica Moldova este un pachet de sprijin financiar al Uniunii Europene în valoare de până la 1,9 miliarde de euro pentru perioada 2025–2027, destinat accelerării reformelor, creșterii economice și apropierii Republicii Moldova de piața unică europeană. Este cel mai mare pachet de sprijin financiar acordat de UE Republicii Moldova de la independență.
Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.
Vreți să susțineți ceea ce facem?
Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.
Premierul Republicii Moldova Vasile Tofan, înalta reprezentantă a UE pentru afaceri externe și politică de securitate, Kaja Kallas, și comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, susțin o conferință de presă la Bruxelles, după cea de-a 10-a reuniune a Consiliului de Asociere Moldova–UE. NewsMaker transmite în direct declarațiile celor trei oficiali.
Consiliul de Asociere este o reuniune de nivel înalt între Republica Moldova și UE, care are loc în fiecare an. Acest format a fost creat în baza Acordului de Asociere pe care l-am semnat în 2014 cu Uniunea Europeană și care reprezintă baza legală a relațiilor noastre actuale cu Uniunea Europeană.
În cadrul reuniunii de astăzi, 5 octombrie, participanții urmau să evalueze cooperarea dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană din ultimele 12 luni și să discute despre reformele din domeniile cheie: securitate, justiție, economie și energie. Pe agenda reuniunii s-au aflat și principalele subiecte legate de parcursul european al țării noastre.
Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.
Vreți să susțineți ceea ce facem?
Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.
Compania FlyOne reduce numărul de zboruri pe anumite destinații și anunță că va respecta drepturile pasagerilor, dacă unele curse vor fi anulate. Președintele Consiliului de administrație al companiei, Vladimir Cebotari, a declarat pentru NewsMaker că decizia este legată de cererea scăzută și de ceea ce el numește „presiuni” din partea guvernării. Reacția vine după ce deputatul Igor Dodon a declarat, în dimineața zilei de 5 octombrie, că peste 300 000 de bilete deja vândute ar risca să fie anulate. Cebotari nu a confirmat această cifră.
„Cu privire la declarațiile apărute recent în unele mijloace de informare în masă referitoare la anularea unor curse operate de FLYONE, ținem să precizăm că este vorba despre reducerea numărului de frecvențe pe anumite destinații, o tendință regională, în special în perioadele în care, în mod tradițional, se înregistrează o cerere mai redusă din partea pasagerilor. Totodată, este adevărat că, în actualul context, compania adoptă o abordare mai prudentă în asumarea unor pierderi generate de operarea curselor în perioadele cu cerere redusă. Această prudență este determinată și de situația de incertitudine creată în jurul companiei în ultima perioadă, inclusiv de presiunile exercitate asupra FLYONE și a acționarilor săi din partea guvernării și a unor instituții ale statului”, a declarat Vladimir Cebotari pentru NM.
Acesta a invocat și creșterea prețului combustibilului, care duce la majorarea costurilor de operare. Potrivit lui, în „condiții de mai multă stabilitate, predictibilitate și securitate pentru activitatea companiei”, FlyOne ar fi mai dispusă să suporte temporar pierderi și să mențină mai multe zboruri în perioadele cu cerere scăzută.
„În actualul climat de presiune și incertitudine, compania este însă obligată să adopte o abordare mai prudentă în gestionarea riscurilor operaționale”, a mai precizat co-fondatorul companiei, Vladimir Cebotari.
Totodată, Cebotari a dat asigurări că grupul FlyOne își va continua activitatea, va opera în continuare curse aeriene și va presta servicii pasagerilor.
„În cazul curselor anulate, drepturile pasagerilor vor fi respectate integral, în conformitate cu prevederile cadrului normativ aplicabil”, a conchis Cebotari.
Reacția vine după ce fostul președinte al țării, liderul PSRM Igor Dodon a anunțat, în dimineața zilei de astăzi, că ar fi primit mai multe informații și confirmări de anulare a zborurilor operate de FlyOne. „Din informațiile pe care le dețin eu personal, FlyOne a vândut peste 350 de mii de bilete pentru perioada următoare”, a declarat Dodon.
Parlamentarul a cerut Guvernului „să clarifice de urgență această situație”, deoarece, susține el, „ar putea fi afectați sute de mii de cetățeni ai noștri”.
NewsMaker a solicitat un comentariu și de la Guvern, însă până în momentul publicării știrii nu am primit o reacție. Vom reveni cu poziția instituției, imediat ce vom primi un răspuns.
***
Compania FlyOne activează pe piața din Republica Moldova din 2015. Acționarii acesteia sunt Maria Cebotari și Inna Maleca, fiecare cu câte 40%, precum și Mircea Maleca și Mariana Tabuica, fiecare cu câte 10%. Potrivit reprezentanților companiei, FlyOne deține o cotă de 30% din piața aviatică a țării.
La sfârșitul lunii iunie 2026, Consiliul pentru examinarea investițiilor de importanță pentru securitatea statului (CEIISS) nu a aprobat investițiile FlyOne într-un domeniu de importanță pentru securitatea statului și a obligat compania să își modifice structura de control în termen de 90 de zile. Mai exact, compania urma să redistribuie cotele de proprietate, drepturile de vot sau atribuțiile conducerii, astfel încât să fie schimbate persoanele care iau deciziile principale. În practică, acest lucru presupune vânzarea sau transmiterea unei părți din acțiuni către alte persoane și schimbarea conducerii.
În urma acestei decizii, FlyOne a inițiat o procedură de arbitraj comercial internațional împotriva Republicii Moldova. Informațiile au fost confirmate de Vladimir Cebotari pentru NewsMaker. Mai multe despre disputa dintre companie și autoritățile de la Chișinău puteți citi AICI.
Într-un comentariu pentru NewsMaker, Cebotari a calificat descinderile drept „abuzive și nedocumentate” și a respins acuzațiile. Într-o reacție publică, FlyOne a dat asigurări că toate fondurile investite au fost raportate organelor fiscale, iar impozitele au fost achitate integral.
Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.
Vreți să susțineți ceea ce facem?
Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.