hetq.am

Grădinițele nu-i vor accepta pe toți. Când, cum și pentru cine vor fi deschise instituțiile preșcolare din Moldova

Toate întreprinderile, instituțiile și companiile din Moldova și-au reluat activitatea, iar gădinițele rămân închise. Părinții se revoltă și organizează proteste. NM a analizat, când și cum își vor relua activitatea grădinițele din Chișinău, care grupe vor fi deschise și care nu și dacă sunt adevărate zvonurile precum că aceste instituții vor accepta doar copiii bugetarilor.

Care grupe de grădiniță vor fi deschise și care – nu

Angela Cutasevici, viceprimarul capitalei pentru educație și probleme sociale, a precizat pentru NM că primăria va decide cum vor activa instituțiile preșcolare din Chișinău ținând cont de proiectul de decizie al Ministerului Educației.

Conform documentului, grădinițele își vor relua activitatea treptat. În prima săptămână, vor fi deschise grupele mari, pe care le frecventează copiii de 6-7 ani. Peste o săptămână, își vor relua activitatea grupele cu copii de 5 ani. Apoi cele cu copii de patru ani.

Grupele pentru copiii mai mici de patru ani deocamdată nu vor fi deschise. La primărie au motivat acest lucru prin faptul că va fi foarte dificilă asigurarea securității epidemiologice în grupele cu copii atât de mici.

NM nu a reușit să ia cunoștință de proiectul de hotărâre al Ministerului Educației: cei de la minister au spus că nu pot oferi documentul până la publicarea oficială a acestuia.

Câți copii vor fi în grupe

Conform proiectului Ministerului Educației, în grupe vor fi câte 7-12 copii, în funcție de vârsta lor: cu cât mai mici sunt copiii, cu atât vor fi mai puțini. „Noi am solicitat ca numărul maxim de copii în Chișinău să fie majorat până la 15, pentru că în grădinițele din capitală grupele sunt numeroase”, a spus Angela Cutasevici.

Ea a remarcat că datorită faptului că se vor elibera încăperile și pedagogii din grupele pentru copiii mai mici de patru ani, copiii mai mari vor putea fi împărțiți în subgrupe a câte 12-15 persoane.

Cine va fi acceptat în grădinițe

Cei de la primărie au respins informația apărută pe rețelele sociale precum că în grupe vor fi acceptați doar copiii ai căror părinți sunt angajați în sfera bugetară. „Noi dorim să primim toți copiii. În afară de cei care sunt mai mici de patru ani”, au spus la primărie,

Când vor fi deschise grădinițele

Direcția Învățământ general a Ministerului Educației a comunicat pentru NM că hotărârea cu privire la deschiderea instituțiilor preșcolare va fi luată de autoritățile locale, după ce Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică va stabili condițiile de activitate a grădinițelor și data deschiderii acestora.

Autoritățile locale vor trebui să verifice nivelul de pregătire a grădinițelor pentru a primi copii în condițiile de epidemie și doar atunci le vor putea permite să-și reia activitatea. Aceleași verificări vor trebui să fie efectuate și de Agenția Națională de Sănătate

Publică și Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor.

Câți părinți sunt gata să-și dea copiii la grădiniță

Potrivit Angelei Cutasevici, conducerea grădinițelor din capitală organizează un sondaj pentru a afla, câți părinți sunt gata să-și dea copiii la grădiniță în această vară. La începutul lunii iunie, până la înrăutățirea situației epidemiologice, primăria a realizat deja un sondaj similar: acesta a demonstrat că la grădiniță ar putea să revină aproape 66 la sută din copii.

Angela Cutasevici a mai comunicat că instituțiile preșcolare din capitală se pregătesc deja de deschidere și la 1 iulie, primăria va organiza o ședință cu directorii tuturor grădinițelor.

În Chișinău funcționează 126 de instituții preșcolare pe care le frecventează 35 mii de copii.

***
Reamintim că președintele Igor Dodon a anunțat, la 29 iunie, că instituțiile preșcolare din Moldova ar putea să-și reia activitatea după 15 iulie, dacă nu se va înrăutăți situația epidemiologică. Potrivit lui Dodon, se vor redeschide mai întâi grădinițele din localitățile rurale.

Între timp, începând cu luna mai, părinții organizează proteste, cerând să fie deschise cât mai curând grădinițele. Organizația „Părinți Solidari” intenționează să organizeze un nou protest lângă clădirea guvernului, la 1 iulie. Cei din organizație sunt nemulțumiți de faptul că, deși în țară au fost relaxate mai multe măsuri de carantină, grădinițele continuă să fie închise, iar copiii rămân fără supravegherea celor maturi, care trebuie să lucreze.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NM Espresso: Usatîi vrea «mai multă libertate», Moldova se pregătește pentru o «triplă» avertizare meteo, iar o dronă ucraineană a explodat în portul Constanța

Chișinău și Comrat: #рилток

Găgăuzia a «tras din nou pe sfoară» Chișinăul? Sau autoritățile centrale au încercat să-i «îngenuncheze» pe găgăuzi, dar nu le-a reușit? Sau găgăuzii au amânat din nou alegerile în APG, în ciuda Chișinăului? Ce legătură au Maia Sandu și Evghenia Guțul cu toate acestea și la ce poate duce situația creată? Despre toate acestea — în noua ediție #рилток «Ce s-a întâmplat la Comrat?».

Tiraspol și Chișinău: pacificatorii

Tiraspolul a declarat că apariția drapelului Moldovei pe uniformele militarilor moldoveni din forțele de menținere a păcii contravine regulilor operațiunii de pacificare și, drept răspuns, a adăugat pe uniformele pacificatorilor transnistreni ecusoane cu drapelul Transnistriei.

Biroul de reintegrare a răspuns că declarațiile Tiraspolului doar «distrag atenția de la problemele reale» din Zona de Securitate.

Usatîi și «libertatea»

Liderul «Partidului Nostru», Renato Usatîi, a declarat că intenționează să părăsească Comisia parlamentară pentru securitate națională. Potrivit lui, acest lucru îi va oferi «mai multă libertate» pentru a participa la anchete parlamentare și la alte activități politice.

«Avem întrebări» pentru Ion Chicu

Ce greșeli fac autoritățile moldovenești în politica economică? Ce este în neregulă cu creșterea datoriei de stat? Și de ce noile reguli ale programului Prima Casă «omoară» ideea inițială a ipotecii de stat? Despre aceasta și multe altele — în interviul cu fostul premier și deputat al Blocului «Alternativa», Ion Chicu: «Greșeala acestei guvernări este că nu știe să profite de oportunități».

Explozie în portul Constanța

dronă maritimă ucraineană a explodat ieri în portul românesc Constanța. Informația a fost confirmată de Forțele Armate ale Ucrainei, potrivit cărora drona «a pierdut controlul sub influența mijloacelor rusești de război și a ajuns în apropierea coastei României». Nimeni nu a avut de suferit.

Președintele României, Nicușor Dan, a declarat că acest incident este «o consecință directă a războiului agresiv declanșat de Rusia împotriva Ucrainei».

Pe scurt

În centrul Chișinăului, în timpul lucrărilor de reconstrucție a unei clădiri istorice de pe strada Columna, s-a prăbușit o parte a unui perete. Nimeni nu a fost rănit. Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică a inițiat o verificare a incidentului.

În luna iunie, pe drumurile din centrul și sudul Moldovei se va deplasa tehnică militară pe timp de noapte. Ministerul Apărării a precizat că este vorba despre deplasări planificate între centrele de instruire ale Armatei Naționale.

Oligarhul fugar Ilan Șor a publicat o fotografie cu eurodeputata Diana Șoșoacă, realizată la Forumul Economic Internațional de la Sankt Petersburg, și a numit-o «viitorul președinte al unei Românii libere».

Curtea de Apel Chișinău a menținut sentința împotriva fostei deputate Marina Tauber în dosarul privind finanțarea ilegală a Partidului «Șor» — 7 ani și 6 luni de închisoare.

În Moldova au fost instituite două noi distincții comemorative: una cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la fondarea Serviciului de Informații și Securitate și alta pentru participanții la parada militară dedicată celor 35 de ani de independență ai țării.

Test NM: ai promova examenul de clasa a IX-a?

Elevii claselor a IX-a din Moldova susțin în aceste zile examenele de absolvire a treptei gimnaziale. NM a selectat 10 întrebări din pretestări și din testele de probă pentru anul 2026. Verificați dacă ați reuși să le susțineți astăzi — «Am învățat, dar am uitat. Ai promova astăzi examenul de clasa a IX-a?».

Și despre vreme

În Moldova, pentru 6 și 7 iunie au fost emise simultan trei coduri galbene de vreme rea. Meteorologii au avertizat despre ploi torențiale cu grindină și descărcări electrice, vânt puternic și a risc de inundații locale pe râurile mici.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: