Tudor Mardei | NewsMaker

Granturi de la stat pentru diaspora: proiecte educaționale, civice și culturale, finanțate până în 2028

Cabinetul de miniștri a aprobat pe 20 august programul de susținere a inițiativelor și proiectelor pentru implicarea diasporei – Diaspora Engagement Hub – pentru perioada 2026-2028. Astfel, Guvernul va sprijini financiar inițiativele educaționale, culturale și civice ale cetățenilor stabiliți peste hotarele Republicii Moldova.

Programul este destinat cetățenilor originari din Republica Moldova, aflați în afara țării, reprezentanților asociațiilor din diasporă, grupurilor de inițiativă și centrelor educaționale. 

Prin intermediul programului, Guvernul va oferi finanțare nerambursabilă, de până la 100 000 de lei, pentru proiectele depuse individual de asociații sau centre educaționale din diasporă și până la 150 000 de lei pentru proiectele realizate în parteneriat cu organizațiile din Republica Moldova. Printre domeniile eligibile pentru finanțare se numără educația, cultura și implicarea civică.

„Astfel, Diaspora Engagement Hub vine cu un șir de beneficii concrete: sprijin pentru predarea limbii române și activitățile educaționale dedicate copiilor și tinerilor din diaspora, finanțarea proiectelor culturale, precum și susținerea parteneriatelor dintre diaspora și organizațiile din țara noastră. Un element de noutate ține de posibilitatea realizării proiectelor nu doar peste hotare, ci și în Republica Moldova”,a transmis Guvernul într-un comunicat.

Programul Diaspora Engagement a fost lansat în anul 2016. Până în prezent, prin intermediul acestuia au fost finanțate peste 170 de proiecte, implementate de reprezentanți ai comunităților diasporale.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

diez.md

„Sunt false”. SFS dezminte informațiile despre pierderea datelor privind impozitele achitate pentru 2026

Serviciul Fiscal de Stat (SFS) dezminte informațiile apărute într-un videoclip distribuit pe TikTok, potrivit cărora instituția ar fi pierdut datele privind impozitele achitate de cetățeni în urma atacului cibernetic asupra sistemelor guvernamentale din luna octombrie. Instituția precizează că incidentul nu a afectat baza de date privind plățile contribuabililor, iar persoanele care și-au achitat deja impozitele pentru anul 2026 nu trebuie să le plătească din nou.

Potrivit SFS, videoclipul sugerează că cetățenii ar trebui să repete achitarea impozitelor pentru anul 2026, însă instituția afirmă că nu a făcut asemenea comunicări, iar informațiile prezentate „sunt false”.

Serviciul Fiscal de Stat a menționat că, deși materialul este prezentat sub forma unui pamflet, acesta poate induce în eroare cetățenii. Totodată, instituția susține că videoclipul prezintă indicii de generare cu ajutorul inteligenței artificiale și nu reflectă situația reală.

SFS a amintit contribuabililor că își pot verifica online situația fiscală prin intermediul SIA „Contul curent al contribuabilului”. Pentru aceasta, aceștia trebuie să acceseze serviciul și să genereze un raport detaliat, care conține informații despre obligațiile fiscale calculate, achitate și restante.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: