Telegram/Poliția Republicii Moldova

Grav accident rutier în Cahul: doi părinți au decedat, iar cei trei copii minori ai lor au fost duși la spital

Două automobile s-au ciocnit în satul Burlăceni, raionul Cahul, în după amiaza de 12 august. În urma accidentului rutier, un cuplu – soț și o soție – au decedat, iar cei trei copii ai lor au decedat. Informațiile au fost confirmate într-un comunicat de Inspectoratul General al Poliției (IGP).

Potrivit IGP, un Mercedes înmatriculat în alt stat și un Volkswagen s-au tamponat în Burlăceni. Preliminar, s-a stabilit că impactul a avut loc din cauza vitezei.

La fața locului au intervenit echipaje ale poliției, ambulanței și salvatorilor pentru descarcerarea victimelor.

Șoferul de 32 de ani și soția acestuia, de 33 de ani, din Volkswagen au decedat pe loc. Iar cei trei copii ai cuplului, care au vârstele de 5, 7 şi 10 ani, au fost preluați de ambulanță și transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

Funcționar din Primăria Durlești, reținut după ce a provocat un accident: se afla în stare de ebrietate (VIDEO)

Un funcționar din cadrul Primăriei Durlești a fost reținut în seara zilei de 21 august, după ce a provocat un accident rutier în localitate, în timp ce se afla în stare de ebrietate. Bărbatul deține o funcție de demnitate publică în cadrul primăriei din aceiași localitate. Informațiile au fost confirmate de Inspectoratul General de Poliție (IGP).

Conform IGP, preliminar, un automobil de marca Audi, condus de un bărbat în vârstă de 26 de ani, a tamponat o Toyota parcată.

Șoferul a fost testat alcoolscopic, iar rezultatul a indicat o concentrație de 1,15 mg/l alcool în aerul expirat.

Polițiștii au stabilit că bărbatul deține o funcție publică în cadrul Primăriei Durlești. Totodată, cu o zi înainte de producerea accidentului, acesta a fost documentat de polițiștii din Chișinău pentru consum de băuturi alcoolice în loc public, însoțit de manifestări huliganice.

Automobilul Audi a fost ridicat și transportat la parcarea specială, iar șoferul a fost reținut.

Oamenii legii continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.

Conform informațiilor din spațiul public, șoferul vizat ar fi Tudor Bucșan, consilier independent din Durlești. Acesta a fost surprins consumând whisky la ședința Consiliului Local din 21 august.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: