Grosu, despre „iarna grea” care ne așteaptă: Nu vom fi singuri. Avem mulți prieteni

Președintele Parlamentului Igor Grosu declară că în această iarnă, care se anunță a fi una „grea”, nu vom fi singuri. Speakerul dă asigurări că țara noastră are „mulți prieteni”, care vor susține Moldova în această perioadă. Declarații în acest sens au fost făcute de Grosu în cadrul emisiunii „La 360 de grade”, de la Radio Moldova.

„Da, va fi o iarnă complicată, dar noi nu vom fi singuri în această perioadă. Avem foarte mulți prieteni, avem vecini care sunt alături de noi și care la nevoie ne vor ajuta”, a declarat președintele Parlamentului.

Igor Grosu susține că autoritățile de la Chișinău se pregătesc pentru „toate scenariile”. În acest sens, spune speakerul, fără a oferi, însă, detalii, sunt analizate și alte surse de alternative pentru gazul rusesc sau energia electrică de la Cuciurgan. Grosu face apel la cetățeni și declară că, la iarnă, pe lângă efortul depus de Guvern, este nevoie și de contribuția cetățenilor.

„Trebuie să fim economici, să economisim, să nu lăsăm lumina aprinsă cu treabă și fără treabă”, menționează Igor Grosu.

Grosu admite că concernul rus Gazprom ar putea sista la iarnă livrările de gaze rusești către Republica Moldova. Consecințele unei asemenea decizii, spune el, s-ar răsfrânge, însă, în egală măsură, atât față de cetățenii Republicii Moldova de pe malul drept al Nistrului, cât și față de cei de pe malul stâng.

„Vreau să fiu franc și să spun că nu există opțiune în care pe un mal să fie, dar pe altul să nu fie gaz rusesc. Ori toți, ori niciunul. Nu există cineva privilegiat, cineva nu. Toți sunt cetățenii Republicii Moldova. Unii știu, însă, a plăti, alții au uitat ce însemnă asta”, a mai declarat Grosu.

Amintim că, recent, vicepremierul și ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a declarat că Republica Moldova negociază un contract de achiziție a gazului din Azerbaidjan și România. Potrivit lui Spînu, contractele ar fi mai avantajoase și nu impun nicio condiționalitate Republicii Moldova. Totuși, la o decizie oficială în acest sens încă nu s-a ajuns.

Între timp, precizăm că, în septembrie, Republica Moldova va procura gaz rusesc la un preț record – de 1882 de dolari per mia de metri cubi. Șeful Moldovagaz, Vadim Ceban, a anunțat deja că va solicita, la sfârșitul lunii ANRE, să majoreze prețul pentru consumatorii casnici de la 23 de lei cât achită în prezent, la 31 de lei – preț cu TVA inclus.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Valentina Petrova/AP Photo/picture alliance

Alegeri prezidențiale în Bulgaria: 27 de candidați pe buletinul de vot. Doi favoriți

La șase luni de la alegerile parlamentare, Bulgaria își alege următorul președinte. Scrutinul, care are loc pe 25 octombrie, va reprezenta un test de rezistență pentru guvernul fostului președinte Rumen Radev, al cărui partid, „Bulgaria Progresistă”, a obținut o victorie categorică la alegerile parlamentare din aprilie, câștigând o majoritate fără precedent. Deși pe buletinul de vot figurează 27 de candidați la președinție, principală luptă se dă între actuala șefă a statului, Iliana Iotova, care beneficiază de sprijinul lui Radev, și fostul premier Andrei Ghiurov, relatează Deutsche Welle.

Potrivit sursei citate, Iliana Iotova a ocupat anterior, timp de două mandate, funcția de vicepreședintă în perioada în care Rumen Radev, actualul premier, era președinte și beneficiază de sprijinul acestuia. Andrei Ghiurov, susținut de partidele de opoziție, a exercitat funcția de prim-ministru interimar din februarie până în mai anul curent.

Potrivit Constituției Bulgariei, președintele este garantul unității naționale. Acesta reprezintă țara pe plan internațional, cu anumite excepții, este comandantul suprem al forțelor armate, semnează decretele de numire a procurorului general și a președinților instanțelor supreme, desemnează un prim-ministru interimar dintr-o listă restrânsă de persoane stabilite prin Constituție și are drept de veto asupra legilor adoptate de Parlament.

Influența războiului din Ucraina asupra alegerilor prezidențiale din Bulgaria

Potrivit sursei citate, în etapa inițială, campania prezidențială s-a remarcat prin mitinguri rare, absența dezbaterilor televizate și numeroase atacuri personale la adresa celor doi candidați principali. Totuși, în ultimele săptămâni, în urma atacurilor cu drone asupra navelor comerciale din Marea Neagră, în prim-plan au ajuns diferențele dintre pozițiilor favoriților în cursa electorală privind sprijinul acordat Ucrainei.

Guvernul Bulgariei a respins, la un moment dat, invitația de a se alătura așa numitei „coaliții de voință” și programului NATO de combatere a dronelor. Însă, după atacurile recente cu drone, Sofia și-a schimbat poziția în privința celei de-a doua inițiative.

Iliana Iotova s-a pronunțat în favoarea creării unei „coaliții pentru pace”, în cadrul căreia, consideră ea, Bulgaria ar putea juca un rol diplomatic mai important în procesul de încheiere a războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei. Iotova a încercat să-i asigure pe alegători că militarii bulgari nu vor fi trimiși în Ucraina, deși acest subiect nu a făcut obiectul unei dezbateri publice ample. În plus, anul trecut, Parlamentul a adoptat o declarație prin care a reconfirmat că forțele armate ale țării nu vor participa la operațiuni de luptă pe teritoriul Ucrainei. Cu toate acestea, atacurile recente cu drone asupra navelor comerciale din Marea Neagră au intensificat presiunile atât asupra președintei, cât și asupra partidului „Bulgaria Progresistă”.

Consecințele atacurilor cu drone asupra navelor comerciale din Marea Neagră

Mulți oficiali europeni, inclusiv președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, au atribuit în mod direct Rusiei responsabilitatea pentru aceste incidente. Faptul că autoritățile bulgare nu au oferit o evaluare clară a incidentelor și nu au numit vinovații a provocat nemulțumiri în țară, relatează sursa citată. „Nu avem dovezi solide și concludente pentru a formula acuzații împotriva unei anumite părți. Cu toate acestea, logica ne spune că Rusia are de câștigat de pe urma celor întâmplate”, a declarat premierul Radev.

După ce problema securității a devenit una dintre temele centrale ale dezbaterilor publice, la Sofia au avut loc manifestații de amploare, participanții protestând față de ceea ce consideră a fi poziția ambiguă și contradictorie a guvernului în materie de politică externă în această privință.

Toate aceste evenimente s-au reflectat în rezultatele celui mai recent sondaj realizat de Alpha Research. Deși, potrivit sociologilor, prezența estimată la vot este în creștere, diferența dintre cei doi favoriți se reduce. Conform sondajului, Iotova se menține în continuare pe primul loc, devansându-l pe Ghiurov cu aproximativ 12 puncte procentuale. Totuși, avantajul ei nu mai este la fel de mare ca înainte.

Politologul Hristo Paciugov susține că ultimele evenimente nu înseamnă neapărat o schimbat a raportului de forțe. Potrivit politologului, campania lui Ghiurov a fost afectată de ezitările acestuia, de lipsa de „pasiune” în campania electorală, precum și de faptul că, înainte de a intra în cursa prezidențială, acesta a vorbit de rareori despre problemele politice de actualitate.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: