Grosu, mesaj pentru Putin după victoria PAS la parlamentare: „A câta oară o dați în bară, învățați-vă odată lecția”

Liderul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Igor Grosu, i-a adresat un mesaj președintelui rus Vladimir Putin, după ce formațiunea pe care o conduce a câștigat majoritatea parlamentară în urma scrutinului din 28 septembrie. Grosu a reiterat că moldovenii își decid singuri viitorul și nu acceptă presiuni sau șantaj din partea Rusiei.

„A câta oară învățați și a câta oară dați în bară. Învățați odată lecția sau resemnați-vă odată: noi singuri decidem, suveran, cum trăim, cum ne organizăm viața, cu cine prietenim, ce model vrem să construim acasă. Aceștia suntem noi și nu ne interesează banii voștri, resursele voastre. Noi am fi bucuroși să facem comerț cu voi oricând, dar nu ne șantajați, nu ne forțați să vă iubim cu dea sila. Noi nu o să iubim pe nimeni cu dea sila. Noi cerem respect, atât. Nimic mai mult”, a declarat Igor Grosu în cadrul unui interviu acordat pentru Euronews România.

Amintim că Republica Moldova a organizat, pe 28 septembrie, alegeri parlamentare. Conform rezultatelor preliminare, Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) ar putea obține 55 de mandate – suficiente pentru a guverna de unul singur și în următorii patru ani. Pe locul doi se află Blocul Patriotic, căruia ar urma să îi revină 26 de mandate, blocul „Alternativa” – 8, iar Partidul Nostru și Democrația Acasă – câte 6 mandate.

Potrivit concluziilor misiunii internaționale de observare a OSCE, APCE și Parlamentului European, prezentate luni într-o declarație oficială, scrutinul a fost unul competitive și a oferit alegătorilor alternative politice reale. Totuși, conform raportului, procesul electoral a fost marcat de cazuri grave de interferență străină, finanțare ilegală, atacuri cibernetice și campanii masive de dezinformare venite din Rusia.

În reacția sa oficială, Uniunea Europeană a salutat rezultatul alegerilor parlamentare din Republica Moldova și a condamnat atacurile hibride „neobosite” ale Rusiei, menite să submineze statul de drept și procesul democratic în țara noastră. UE a laudat, totodată, moldovenii pentru „determinarea lor de a rezista ingerinței maligne a Moscovei”, iar instituțiile statului – pentru forturile de a asigura integritatea alegerilor, „în pofida manipulării și presiunii externe susținute”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Colaj NM

Dronă cu explozibil, găsită în bagajul unui străin la frontieră? Dodon acuză autoritățile că ar fi tăinuit cazul. Reacția lui Grosu

Deputatul și liderul Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, susține că un cetățean ucrainean ar fi încercat să introducă în Republica Moldova o dronă cu explozibil. Președintele Parlamentului și liderul PAS, Igor Grosu, a declarat că nu cunoaște asemenea informații. NewsMaker a solicitat un comentariu de la Poliția de Frontieră.

În dimineața zilei de 10 septembrie, Dodon a spus, într-un video postat pe rețelele de socializare, că, cu câteva zile în urmă, la frontieră a fost oprit un cetățean al Ucrainei cu o dronă cu explozibil în bagaj. Ulterior, străinul, potrivit lui Dodon, „a fost evacuat”. Totodată, el a acuzat autoritățile că ar fi tăinuit cazul.

„Noi astăzi vom cere audieri în Parlament la subiectul acesta. (…) Oamenii din instituții, lucrul acesta îl cunosc și îl discută”, a spus ulterior Dodon în timpul unor declarații pentru jurnaliști înainte de ședința Parlamentului din 10 septembrie.

Întrebat dacă este adevărată informația că un cetățean al Ucrainei a încercat să introducă în țară o dronă cu explozibil, Grosu a declarat: „Nu cunosc. De unde asemenea informații?”. La precizarea că la subiect a vorbit Igor Dodon, Igor Grosu a reacționat: „Așa referință… El e un explozibil propagandistic”.

NewsMaker a solicitat un comentariu de la Poliția de Frontieră în legătură cu aceste informații.

Între timp, la ședința Parlamentului, deputatul socialist Pavel Voicu a solicitat să vină în plen, pe 10 septembrie, ministra Afacerilor Interne pentru a da explicații și a comunica despre măsurile întreprinse în cazul informației comunicate de premierul Norvegiei că avionul lui Vladimir Zelenski ar fi fost la un pas să fie lovit de o dronă în Moldova, dar și la subiectul că „în aeroportul Chișinău a fost identificat un ucrainean, care a venit în Republica Moldova, având asupra sa o dronă, cu destinație militară și senzorii de acolo au reacționat la existența explozibilului sau urmelor acestora”. Inițiativa nu a fost susținută de majoritatea parlamentară.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: