Tudor Mardei/NewsMaker

UE salută victoria PAS la parlamentare și condamnă atacurile „neobosite” ale Rusiei împotriva R. Moldova

Uniunea Europeană salută rezultatul alegerilor parlamentare din Republica Moldova și condamnă atacurile hibride „neobosite” ale Rusiei, menite să submineze statul de drept și procesul democratic în țara noastră. UE laudă, totodată, moldovenii pentru „determinarea lor de a rezista ingerinței maligne a Moscovei”, iar instituțiile statului – pentru forturile de a asigura integritatea alegerilor, „în pofida manipulării și presiunii externe susținute”.

UE precizează că așteaptă cu interes să „colaboreze strâns” cu noul Parlament și cu viitorul Guvern „pentru a avansa aderarea la UE și implementarea Agendei de Reformă, precum și pentru a consolida reziliența și creșterea economică a țării”.

„Viitorul Republicii Moldova și al cetățenilor săi se află în cadrul Uniunii Europene. Lăudăm Republica Moldova pentru calitatea și ritmul rapid al reformelor legate de aderare și salutăm progresele semnificative realizate până acum. Suntem pregătiți să facem următorii pași în procesul de aderare, în conformitate cu abordarea bazată pe merit, și să avansăm în continuare negocierile de aderare”, se arată în textul declarației emise pe 29 septembrie de Consiliul Uniunii Europene.

Amintim că Republica Moldova a organizat, pe 28 septembrie, alegeri parlamentare. Conform rezultatelor preliminare, Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) ar putea obține 55 de mandate – suficiente pentru a guverna de unul singur și în următorii patru ani. Pe locul doi se află Blocul Patriotic, căruia ar urma să îi revină 26 de mandate, blocul „Alternativa” – 8, iar Partidul Nostru și Democrația Acasă – câte 6 mandate.

Potrivit concluziilor misiunii internaționale de observare a OSCE, APCE și Parlamentului European, prezentate luni într-o declarație oficială, scrutinul a fost unul competitive și a oferit alegătorilor alternative politice reale. Totuși, conform raportului, procesul electoral a fost marcat de cazuri grave de interferență străină, finanțare ilegală, atacuri cibernetice și campanii masive de dezinformare.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

președinte.md

Grosu respinge speculațiile: Moldova nu va produce drone pentru Ucraina

Președinta Maia Sandu a declarat, pe 8 octombrie, că cea mai mare vulnerabilitatea a Moldovei este spațiul aerian, iar Guvernul lucrează la modificarea legii pentru ca „să putem produce aici, acasă” echipamente. Întrebat dacă la ședința cu ușile închise de la Parlament s-a discutat despre producerea internă a unor sisteme de apărare antiaeriană, speakerul Igor Grosu a spus că subiectul nu a fost abordat, dar a confirmat că Guvernul va veni cu o inițiativă legislativă. Totodată, Grosu a respins speculațiile că Moldova va produce drone pentru Ucraina. Amintim că, în luna iunie curent, Sandu declara că Moldova intenționează să dezvolte capacități de producție a dronelor interceptoare și că Guvernul pregătește modificări legislative pentru a permite parteneriate public-private în industria de apărare.

„Se lucrează pe mai multe dimensiuni. Una dintre dimensiuni este ca să putem produce aici, acasă, și pentru asta Guvernul lucrează la modificarea legii. Cred că, în curând, această lege va fi transmisă în Parlament pentru aprobare. În același timp, din resursele noastre, din resursele partenerilor, procurăm aceste echipamente din exterior, acolo unde reușim să le găsim, pentru că este un rând mare la asemenea echipamente și nu întotdeauna noi suntem în fruntea acestui rând. Dar și astăzi am discutat despre importanța Republicii Moldova, despre faptul că noi suntem totuși într-o zonă mai vulnerabilă și de asta avem nevoie de mai mult sprijin ca să putem să le oferim mai multă protecție cetățenilor”, a declarat Maia Sandu jurnaliștilor la Moldova Security Forum.

În timpul declarațiilor, șefa statului a mai spus că „cea mai mare vulnerabilitate a noastră este spațiul aerian”. „Și aici prioritizăm și investițiile și acțiunile noastre și parteneriatele cu țările prietene”, a adăugat președinta.

Întrebat de jurnaliști dacă la ședința secretă de la Parlament s-a discutat despre necesitatea producerii interne a unor sisteme de apărare antiaeriană, în contextul declarațiilor Maiei Sandu, Grosu a comunicat: „Nu, astăzi nu. O să fie o inițiativă legislativă. O să vină Guvernul cu o astfel de inițiativă legislativă. Știu că se muncește acum în Guvern”.

Solicitat să comenteze speculații precum că Moldova va produce drone pentru Ucraina, Grosu a declarat: „Eu tare aș vrea să le producem pentru noi. Nouă ne trebuie și ne trebuiesc pentru destinații duble. Le folosești atunci când e vorba de situații excepționale, IGSU, în agricultură poți să le folosești”. La precizarea dacă informația nu este adevărată, liderul PAS a insistat: „Nu, evident. De unde? Noi de le-am produce pentru noi”.

***

Amintim că, în luna iunie curent, șefa statului, Maia Sandu, a declarat că Republica Moldova intenționează să dezvolte capacități de producție a dronelor interceptoare pentru combaterea aparatelor care încalcă spațiul aerian național și că, în acest scop, Guvernul pregătește modificări legislative care să permită parteneriate public-private și investiții străine în industria de apărare. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: