Facebook/Igor Grosu

Grosu, reales în funcția de președinte al Parlamentului: „Avem patru ani plini de provocări”

Igor Grosu a fost reales, prin vot secret, în funcția de președinte al Parlamentului. Candidatura sa a fost înaintată de fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate, în cadrul primei ședințe a noului Legislativ. Pentru această funcție a concurat și unul din cei patru lideri ai Blocului „Alternativa”, deputatul Alexandr Stoianoglo, care a fost propus de propria fracțiune.

La votul secret au participat 87 de deputați. Igor Grosu a obținut 55 de voturi, iar contracandidatul său, Alexandr Stoianoglo, a fost susținut de 32 de parlamentari.

În discursul rostit în plen, Igor Grosu le-a mulțumit colegilor din PAS pentru încrederea acordată. Potrivit lui, noua legislatură are în față „patru ani plini de provocări” pentru a demonstra „că Moldova este Europa”, iar „moldovenii sunt europeni”.

Totodată, președintele Parlamentului a adresat un mesaj opoziției: „Să ne angajăm să guvernăm pentru toți moldovenii, indiferent cu cine au votat. Calea europeană nu este a PAS-ului și nici a partidelor, ci a cetățenilor — ei au decis-o, iar noi trebuie să lucrăm pentru ceea ce au ales cetățenii”.

Amintim că Igor Grosu, liderul Partidului Acțiune și Solidaritate – formațiune care a câștigat alegerile parlamentare – a ocupat funcția de președinte al Parlamentului și în legislatura precedentă, timp de patru ani. Echipa PAS, care l-a propus din nou pentru această funcție, și-a exprimat încrederea că el „va continua să muncească onest, așa cum a făcut-o în ultimii ani de mandat, în interesul cetățenilor și al țării.”

Precizăm că Parlamentul de legislatura a XII-a va fi compus din 6 fracțiuni și un deputat independent. Formarea fracțiunilor a fost anunțată în cadrul ședinței de constituire a noului legislativ din 22 octombrie. Totodată, Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), cu 55 de deputați, a anunțat formarea majorității parlamentare. Celelalte forțe politice s-au declarat în opoziție.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

foto simbol

Drona observată în raionul Soroca s-a prăbușit și a explodat la Dondușeni (ACTUALIZARE)

ACTUALIZARE 17:53: Potrivit Poliției, preliminar, ]n urma incidentului nu au fost raportate victime. Oamenii legii se află la fața locului, examinează zona și stabilesc circumstanțele incidentului.

Cetățenii sunt îndemnați să evite zona, să nu se apropie și să nu atingă fragmentele depistate. Orice obiect suspect trebuie semnalat imediat la 112.

Poliția Republicii Moldova

Într-o primă reacție, Ministerul Afacerilor Externe a condamnat „ferm încălcarea repetată a spațiului aerian al Republicii Moldova”. Potrivit diplomației de la Chișinău, aceste incidente „constituie o încălcare gravă a suveranității și integrității teritoriale a țării noastre, pun în pericol siguranța cetățenilor și evidențiază consecințele directe ale războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei asupra stabilității regionale”.

„Ministerul Afacerilor Externe solicită Federației Ruse să înceteze imediat atacurile asupra Ucrainei și să respecte normele dreptului internațional, inclusiv suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova”, se mai arată în reacție.

ACTUALIZARE 19:07: Ministerul Apărării anunță că aparatul de zbor fără pilot a căzut și explodat în câmpul din extravilanul localității Codrenii Noi spre satul Scaieni, raionul Dondușeni.

„Alte circumstanțe se stabilesc”, precizează Ministerul.

Autoritățile îndeamnă cetățenii care găsesc obiecte neidentificate sau fragmente ale acestora să nu le atingă, să nu le miște și să sune la 112.

ȘTIREA INIȚIALĂ: Un presupus zbor neautorizat în spațiul aerian al Republicii Moldova a fost semnalat pe 16 octombrie, la ora 16:22, în regiunea satului Sobari, raionul Soroca. Ministerul Apărării anunță că  va reveni cu detalii.

Instituția precizează că monitorizarea spațiului aerian continuă, în coordonare cu autoritățile competente și partenerii.

Amintim că patru cazuri de survolare neautorizată au fost înregistrate în noaptea de 15 spre 16 octombrie, în contextul atacurilor masive ale Federației Ruse asupra Ucrainei, potrivit Ministerului Apărării. Acestea au fost detectate în zona localității Tudora, pe direcțiile Otaci–Hădărăuți și Căplani–Olănești, precum și pe traseul Purcari–Dnestrovsc.

Potrivit datelor oficiale publicate de Ministerul Apărării pe 16 octombrie, doar în ultima săptămână au fost înregistrate șapte incidente de încălcare a spațiului aerian. De la începutul anului au fost înregistrate 63 de cazuri, dintre care 15 în octombrie. În total, din 2022, când Rusia a lansat invazia pe scară largă a Ucrainei, au fost raportate 100 de incidente.

Ministerul Apărării îndeamnă cetățenii să nu se apropie și să nu atingă dronele, rachetele sau fragmentele acestora. Depistarea unor asemenea obiecte trebuie raportată imediat la 112.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: