screenshot

Grosu: Rusia încearcă intenționat să provoace Moldova să-l expulzeze pe Ozerov

Federația Rusă încearcă intenționat să provoace Republica Moldova să-l expulzeze pe ambasadorul agreat Oleg Ozerov, folosind acest gest drept pretext pentru o nouă escaladare a tensiunilor bilaterale. Declarația a fost făcută de președintele Parlamentului, Igor Grosu, în ediția din 15 decembrie a emisiunii „La 360 de grade”, de la Radio Moldova. Oficialul a subliniat că este pentru prima dată în istoria diplomației Republicii Moldova când un ambasador agreat nu ajunge să fie acreditat.

„A mai fost și astfel de întrebări în public, dacă ar fi sau nu cazul să fie expulzat acest personaj, care cred că este unic în istoria diplomației din Republica Moldova, care n-a ajuns să fie acreditat. Eu cred că asta se dorește din partea Kremlinului. Ei caută un pretext de a escalada sau de a tensiona relațiile noastre, deja destul de reci”, a declarat șeful Legislativului.

În acest context, Igor Grosu a precizat că autoritățile de la Chișinău nu intenționează să reacționeze impulsiv și că există alte pârghii, mai eficiente, decât expulzarea diplomatului rus.

„Și eu zic că la timpul potrivit ele vor fi aplicate și vor fi mult mai eficiente decât să ne lăsăm provocați. Este un comportament arogant, iresponsabil. Nu e vorba de o persoană naivă sau bineintenționată, care nu înțelege ce se întâmplă în jurul său. Înțelege foarte bine. Acesta este tratamentul pe care Federația Rusă, cu aere imperiale, l-a aplicat dintotdeauna în raport cu Republica Moldova sau cu statele care, cum spun ei, se află în proximitatea lor”, a mai spus Igor Grosu.

Președintele Parlamentului a reiterat că eventualele măsuri vor fi luate doar atunci când autoritățile vor considera că există suficiente argumente și condiții favorabile.

Amintim că ambasadorul agreat al Federației Ruse la Chișinău, Oleg Ozerov, a fost convocat de două ori la Ministerul Afacerilor Externe doar în luna noiembrie, în contextual unor incidente legate de survolarea ilegală a spațiului aerian al Republicii Moldova.

Prima convocare a avut loc pe 20 noiembrie, după ce o dronă a traversat teritoriul țării în noaptea de 18 spre 19 noiembrie. La ieșirea din sediul MAE, Ozerov a declarat că i-a fost înmânată o notă de protest, dar că nu i s-au prezentat dovezi care să confirme că drona ar fi fost de producție rusească. Ministerul a reiterat apelul către Federația Rusă de a evita orice acțiuni care periclitează securitatea Republicii Moldova și de a respecta suveranitatea și integritatea teritorială a țării.

Ulterior, ambasadorul a fost convocat din nou, în data de 26 noiembrie, în legătură cu survolarea ilegală a spațiului aerian de către șase drone. La ieșirea din sediul MAE, Ozerov a văzut drona care a intrat neautorizat și care s-a prăbușit ulterior în raionul Florești. Dispozitivul a fost adus în fața clădirii Ministerului după sosirea diplomatului.

***
Precizăm, în septembrie 2024, președintele rus Vladimir Putin l-a desemnat pe Oleg Ozerov ambasador în Republica Moldova. Câteva zile mai târziu, ministrul de Externe Mihai Popșoi a declarat că instituțiile statului l-au verificat și nu au găsit informații care să indice riscuri pentru țară. Totuși, Ozerov nu și-a prezentat scrisorile de acreditare, necesare conform Convenției de la Viena pentru a fi considerat oficial ambasador. Șefa statului Maia Sandu a explicat că invitația nu a fost trimisă din cauza „mai multor acțiuni neprietenoase în raport cu țara noastră”.

În octombrie 2025, ministrul Mihai Popşoi a declarat la Moldova 1 că Ozerov beneficiază în prezent doar de statutul de ambasador „agreat, dar neacreditat”. Potrivit oficialului, „există o incertitudine legată de situaţia domniei sale”.

Deși nu și-a prezentat scrisorile de acreditare, Oleg Ozerov a fost convocat de mai multe ori la Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova. În noiembrie 2024 i-a fost înmânată o notă de protest privind implicarea Rusiei în procesul electoral, iar în februarie 2025 i s-au prezentat fragmente ale dronelor căzute pe teritoriul țării și a fost anunțată denunțarea unilaterală a Acordului cultural moldo-rus din 1998. Între timp, Parlamentul de la Chișinău a aprobat în prima lectură denunțarea acordului.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

sor.ro

Cuiburi artificiale și marcaje speciale, instalate pe linia electrică Vulcănești–Chișinău pentru protejarea păsărilor (VIDEO)

Zece cuiburi artificiale pentru șoimul dunărean și 1 000 de marcaje speciale care fac cablurile electrice mai vizibile au fost instalate în cadrul proiectului liniei electrice aeriene de 400 kV Vulcănești–Chișinău. Măsurile au fost luate pentru a reduce riscurile pe care infrastructura energetică le prezintă pentru păsări și pentru a proteja biodiversitatea, a anunțat Unitatea Consolidată pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în domeniul Energeticii (UCIPE).

Potrivit reprezentanților UCIPE, cele zece cuiburi artificiale au fost amplasate pe pilonii liniei electrice și sunt destinate șoimului dunărean, specie inclusă în Cartea Roșie a Republicii Moldova. Acestea le oferă păsărilor locuri potrivite pentru cuibărit.

Totodată, au fost montate 1 000 de marcaje speciale pe cablurile electrice, pentru a le face mai ușor de observat de către păsări și a reduce astfel riscul de coliziune.

Reprezentanții UCIPE au menționat că astfel de măsuri sunt o premieră pentru infrastructura energetică din Republica Moldova. Acestea fac parte dintr-un set de soluții aplicate în cadrul proiectului liniei electrice Vulcănești–Chișinău, cu scopul de a limita impactul construcției asupra mediului.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: