Facebook/Igor Grosu

„Grupările criminale” vor putea fi excluse din alegeri fără Comisia pentru Situații Excepționale. PAS pregătește modificarea Codului Electoral

Parlamentul va opera modificări la Codul Electoral care să prevadă scoaterea „grupărilor criminale” din alegeri, astfel încât pentru acest lucru să nu fie nevoie de intervenția Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE), care activează doar în perioada stării de urgență. Declarația a fost făcută de președintele Parlamentului Igor Grosu în cadrul ediției din 11 decembrie a emisiunii „În profunzime”, de la Pro TV. Șeful legislativului a precizat că Comisia de la Veneția își va expune opinia și va veni cu recomandări în privința acestor amendamente, iar ulterior ele vor fi adoptate. 

Vineri, la Comisia de la Veneția o să aibă loc ședința publică, la care vor participa și colegii mei din Parlament. Comisia de la Veneția se va expune pe modificările la Codul Electoral sau ceea ce se impune acum de modificat, inclusiv din perspectiva scoaterii din cursă (cursa electorală – n. r.) a unor grupări criminale organizate. Deci, noi o să avem timp ulterior expunerii Comisiei de la Veneția să intervenim pe cadrul legal astfel încât să nu mai avem nevoie de această situație excepțională”, declarat șeful legislativului.

La precizarea moderatoare că, în orice caz, instanțele de judecată vor trebui să se pronunțe în privința scoaterii din alegeri a vreunui candidat electoral, Igor Grosu a spus: „Luăm act de opinia Comisiei de la Veneția, ne așezăm în Parlament, discutăm aceste propuneri și amendăm Codul Electoral. Chiar astăzi am primit corespondența de la Comisia Electorală Centrală. Comisia deja a venit cu o listă de propuneri, modificări la Codul Electoral. Și noi am avut ideea asta. Să treacă alegerile locale și să revenim să vedem ce a mers din varianta nouă a Codului electoral și ce trebuie ajustat”.

***

Pe 3 noiembrie 2023, cu două zile înainte de alegeri locale, Partidul „Șansă”, afiliat lui Ilan Șor, ex-deputatul condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul „frauda bancară”, a fost exclus din alegerile locale generale. Anunțul a fost făcut de către premierul Dorin Recean, în cadrul unei adresări către poporul Republicii Moldova. Recean a precizat că decizia a fost luată de către CSE.

Decizia CSE a fost luată după ce, în cadrul unei conferințe de presă, directorul Serviciului de Informații și Securitate (SIS) Alexandru Musteață a declarat că Republica Moldova este supusă unor atacuri hibride de o amploare fără precedent din partea Federației Ruse, prin intermediului grupului criminal organizat condus de oligarhul fugar Ilan Șor. Directorul SIS a declarat atunci că în ultimul timp se observă o „concentrare masivă” pe compromiterea alegerilor din 5 noiembrie, în special prin finanțarea tenebră a campaniei electorale a Partidului Politic „Șansă”, valoarea căreia s-ar ridica la peste 90 de milioane de lei. Raportul a fost expediat în adresa Comisiei Electorale Centrale, Procuraturii Generale și Centrului Național Anticorupție.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Sandu, despre proiectul de unire cu România inițiat de Șoșoacă: „Scopul este să discrediteze ideea unirii”

Președinta Maia Sandu susține că inițiativa legislativă privind unirea României cu Republica Moldova, lansată de partidul S.O.S. România, condus de Diana Șoșoacă, are drept scop „să discrediteze ideea unirii”. Potrivit șefei statului, proiectul, adoptat tacit de Camera Deputaților de la București, a fost propus de „un agent al Moscovei”.

„Este un document propus de un agent al Moscovei și scopul acestei acțiuni este să discrediteze ideea unirii, nu altceva. E ca și cum eu m-aș duce mâine în Parlament cu o inițiativă legislativă în care aș scrie că vream ca Franța să devină parte a Republicii Moldova. Guvernul rog să pună în aplicare. Nu așa se face unirea, noi cu toții înțelegem foarte bine”, a declarat președinta Maia Sandu.

Întrebată dacă un referendum privind unirea cu România ar putea fi organizat în viitorul apropiat, președinta a răspuns că nu consideră că Republica Moldova se află în prezent aproape de un asemenea scenariu.

Precizăm că inițiativa legislativă a Dianei Șoșoacă a fost depusă în Parlamentul de la București pe 14 aprilie și a fost avizată negativ de Guvern, precum și de Comisia juridică și Comisia pentru drepturile omului din Camera Deputaților. În lipsa unei dezbateri și a unui vot în plen, proiectul a fost considerat adoptat tacit pe 24 iunie și va fi transmis Senatului în forma inițiatorilor.

Potrivit proiectului, Parlamentul României ar urma să decidă unirea României cu Republica Moldova. Documentul abilitează, totodată, Guvernul României să înceapă „de urgență, imediat” negocieri cu autoritățile de la Chișinău pentru „definitivarea unirii cu Republica Moldova”.

***

Amintim că, de la începutul acestui an, președinta Maia Sandu a vorbit în repetate rânduri despre o potențială unire dintre Republica Moldova și România, afirmând inclusiv că ar susține ideea în cazul organizării unui referendum pe această temă. De asemenea, în mai, la Strasbourg, șefa statului a semnalat că Chișinăul ar putea analiza posibilitatea reunificării drept o rută alternativă pentru accederea în UE, dacă procesul de aderare va stagna.

Conform unui sondaj iData, în prezent 41% dintre cetățenii Republicii Moldova susțin unirea cu România, în timp ce peste Prut nivelul de sprijin este considerabil mai înalt – circa 72% dintre cetățenii României susțin unirea celor două state.

Pe 27 martie 2018, la împlinirea a 100 de ani de la unirea Basarabiei cu România, Parlamentul de la București a adoptat o declarație prin care afirmă că România „va fi întotdeauna pregătită” să vină în întâmpinarea oricărui demers de reunificare, dacă cetățenii Republicii Moldova își vor dori acest lucru.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: