Evghenia Guțul/Telegram

Guțul i-a cerut lui Putin gaz mai ieftin și bani pentru găgăuzi, din conturi speciale, deschise în Rusia

Evghenia Guțul anunță că i-a cerut Federației Ruse ca Gazprom să livreze gaz direct în Găgăuzia, la preț special. Declarația a fost făcută de guvernatoarea autonomiei într-un briefing, pe 13 februarie, după recenta vizită la Moscova. Mai mult, Guțul susține că a făcut apel la Kremlin să deschidă conturi speciale, pe care, de la distanță, să fie virați bani pentru „creșterile salariale” ale găgăuzilor. Bașcana Evghenia Guțul spune că președintele Rusiei, Vladimir Putin, și-a exprimat sprijinul „deplin” pentru Găgăuzia și poporul Moldovei.

Evghenia Guțul a făcut pe 13 februarie totalurile vizitei de opt zile, din Federația Rusă. Bașcana a catalogat întrevederile pe care le-a avut cu oficiali de la Moscova, inclusiv cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, drept productive. În cadrul discuțiilor, spune Guțul, au fost abordate, prioritar, trei subiecte: gaz mai ieftin pentru regiune, bani pentru găgăuzi din conturi speciale, deschise în Rusia, precum și posibilele exporturi din Găgăuzia în Federația Rusă.

„Anterior, tranzacția cu gaze dintre Găgăuzia și partea turcă a fost oprită de autoritățile moldovenești. Am apelat la Rusia cu o cerere de a primi gaze la un tarif special, direct de la Gazprom”, a anunțat Evghenia Guțul. Potrivit ei, subtilitățile legale sunt în discuție. „Există sprijin deplin din partea Federației Ruse”, a explicat Guțul.

Guțul a amintit, inclusiv, despre una dintre promisiunile făcute în campania electorală, susținută de oligarhul fugar Ilan Șor, și anume – creșteri salariale pentru locuitorii din Găgăuzia și pentru angajații statului. Ea a spus că, deși a reușit să găsească „sponsori” care ar fi virat fonduri la bugetul Găgăuziei, acestea ar fi fost „sechestrate din ordinul autorităților moldovenești”. Guțul nu a precizat cine au fost sponsorii, dar spune că tranzacțiile au fost „legale”. În context, bașcana a anunțat că s-a adresat Rusiei cu o cerere de a deschide astfel de conturi pe teritoriul său.

„Am apelat la autoritățile ruse cu o solicitare de a deschide conturi la distanță în Federația Rusă pentru cetățenii din Găgăuzia, pentru a le transfera suplimentele salariale”, a declarat bașcana. Potrivit Evgheniei Guțul, conturile vor fi deschise în sistemul de plată rus „Mir”. „Cu ajutorul lor, locuitorii din Găgăuzia vor putea primi și transferuri din străinătate”, a mai explicat bașcana.

Guvernatoarea autonomiei susține că autoritățile ruse și-au exprimat, în timpul discuțiilor, interesul de a deschide piețe de desfacere pentru producția din Găgăuzia. „Importatorii găgăuzi vor primi mari beneficii în Rusia”, a mai spus Guțul.

Potrivit ei, președintele Vladimir Putin și-ar fi exprimat sprijinul deplin pentru Moldova și inițiativele Găgăuziei.

NM a solicitat un comentariu din partea Guvernului, însă până în momentul publicării știrii, nu am primit un răspuns la solicitarea expediată.

Amintim că Evghenia Guțul a întreprins o vizită oficială în Federația Rusă, în perioada 1-8 martie. Ea s-a întâlnit, inclusiv, cu președintele rus Vladimir Putin. Fotografia bașcanei, în care dă mâna cu Putin în marja Festivalului Mondial al Tineretului de la Soci, a provocat un adevărat scandal în Moldova. Gestul guvernatoarei de la Comrat a fost discutat până și peste hotarele țării. De ce a avut nevoie Guțul de o fotografie cu Putin și care alți politicieni moldoveni au făcut anterior carieră din astfel de strângeri de mână cu liderul rus, aflați în subiectul NM.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

diez.md

9.000 de lei pentru un an de studii și manuale doar după achitarea datoriilor la un liceu de stat din Chișinău? „Părinți Solidari”: „Șantaj financiar”

Liceul „Academia Copiilor” din Chișinău ajunge în centrul unor noi acuzații. Asociația „Părinți Solidari” a publicat, în seara zilei de 17 septembrie, mai multe capturi de ecran din care reiese că mai multor părinți li s-ar fi cerut să achite câte 9.000 de lei pentru anul de studii 2026–2027. Mai mult, potrivit organizației, diriginta unei clase a X-a ar fi condiționat distribuirea manualelor de achitarea datoriilor către asociația de părinți.

„Elevii care au achitat contractul sunt așteptați mâine, în intervalul 10:00–12:00, pentru a-și ridica manualele”, se arată într-un mesaj adresat elevilor clasei a X-a.

Într-un alt mesaj, atribuit dirigintei, părinții sunt rugați să achite „obligațiile” restante către asociație „pentru a putea asigura primirea manualelor”. Din mesajele publicate nu este clar despre ce datorii este vorba și ce legătură au acestea cu distribuirea manualelor.

AO „Părinți solidari”

„Părinți Solidari” a publicat și un mesaj din grupul părinților elevilor clasei a V-a, potrivit căruia plata pentru anul de studii 2026–2027 ar constitui 9.000 de lei. Pentru detalii, părinții erau îndrumați către o persoană numită Ina, despre care organizația presupune că este administratoarea AO „Învățământul”.

AO „Părinți solidari”

Asociația consideră că mesajele indică o posibilă implicare a angajaților liceului în colectarea banilor și susține că asemenea practici contravin Codului de etică al cadrului didactic.

„Comportamentul dirigintei reprezintă o abatere gravă de la normele de deontologie profesională. Codul de etică al cadrului didactic interzice strict profesorilor încurajarea elevilor şi părinţilor să contribuie la activitatea fondurilor formale sau informale ale claselor, grupelor, instituţiilor de învățământ. Prin transformarea eliberării manualelor școlare (un drept gratuit garantat de stat) într-o pârghie de șantaj financiar pentru plata cotizațiilor către o asociație privată, cadrul didactic încalcă flagrant principiile de integritate, echitate și neutralitate pe care este obligat să le respecte în relația cu elevii și părinții acestora”, precizează Asociația „Părinți Solidari”.

Până la publicarea știrii, nici conducerea Liceului „Academia Copiilor”, nici Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a municipiului Chișinău nu au comentat acuzațiile. NewsMaker va solicita reacții în dimineața zilei următoare și le va publica imediat ce le va primi.

Amintim, Liceul și asociația de părinți au fost vizate și anterior de controale. Într-un act din 2023, Autoritatea Națională de Integritate a constatat că directoarea Nina Horjan a primit, în perioada 2017–2020, în total 380.000 de lei de la AO „Învățământul”, sub formă de ajutor material financiar, fără a include banii în declarațiile de avere.

ANI a închis însă controlul după ce nu a constatat o diferență substanțială între averea și veniturile familiei și nici indicii privind săvârșirea unei infracțiuni. Inspectorul a concluzionat că omisiunile nu denotă intenția de a ascunde informațiile, dar a sesizat Serviciul Fiscal de Stat pentru verificarea respectării obligațiilor fiscale în legătură cu cei 380.000 de lei. Decizia Autorității poate fi consultată – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: