Guvernul a decis: Studenții și medicii rezidenți antrenați în combaterea COVID-19 vor primi burse de stagiu de practică

Guvernul a aprobat în ședința din 3 iulie un proiect de lege cu privire la unele măsuri de stimulare a medicilor și farmaciștilor rezidenți, studenților din învăţământul superior şi profesional tehnic postsecundar şi postsecundar nonterţiar medical și farmaceutic antrenați în controlul și combaterea infecției COVID-19.

Astfel, persoanele enunțate care vor efectua pe parcursul anului 2020 un stagiu de practică în instituțiile medico-sanitare publice antrenate în controlul și combaterea infecției COVID-19, vor beneficia de o bursă de stagiu de practică în anul de studii 2020-2021.

De asemenea, bursa se va acorda și pentru anul de studii 2021-2022, în cazul în care persoana, pe parcursul anului 2021, va efectua un stagiu de practică în condiții similare.

Termenul necesar pentru efectuarea stagiului de practică în instituțiile medico-sanitare publice antrenate în controlul și combaterea infecției COVID-19 este de trei luni pentru medicii și farmaciștii rezidenți, precum și pentru studenții din învățământul superior medical și farmaceutic.

În cazul elevilor înmatriculați în anul cinci de studii în învățământul profesional tehnic postsecundar și postsecundar nonterțiar medical și farmaceutic, termenul necesar pentru efectuarea stagiului de practică este de două luni.

Ministra Sănătății, Viorica Dumbrăveanu a precizat că această bursă se va acorda suplimentar la bursele care sunt oferite pentru performanțele înregistrate.

gov.md

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Ana Revenco, ministrul Afacerilor Interne

Fosta șefă a STRATCOM, Ana Revenco, a devenit expertă la un ONG din România: va ajuta la combaterea influenței străine și a dezinformării

Fosta directoare a Centrului pentru Comunicare Strategică și Contracarare a Dezinformării (STRATCOM), Ana Revenco, s-a alăturat organizației non-guvernamentale din România, New Strategy Center, în calitate de expert senior asociat. Informația a fost comunicată de reprezentanții organizației.

Potrivit organizației, Ana Revenco va fi expert senior asociat, urmând să participe la proiecte care vizează combaterea influențelor străine și a campaniilor de manipulare și dezinformare.

Amintim că, pe 4 august curent, Ana Revenco a anunțat că părăsește șefia STRATCOM, instituție pe care a condus-o timp de aproape trei ani. Revenco a fost numită la conducerea instituției în octombrie 2023, pentru un mandat de un an. După expirarea acestuia, în octombrie 2024, ea a rămas în funcție ca directoare interimară. Anterior, Ana Revenco a deținut funcția de ministră a Afacerilor Interne în guvernele conduse de Natalia Gavrilița și Dorin Recean. În 2021, ea a fost și consilieră pentru apărare a președintei Maia Sandu. De asemenea, este expertă și formatoare internațională în domeniul combaterii traficului de persoane și al altor forme de criminalitate.

New Strategy Center se prezintă drept un think tank românesc specializat în politică externă, apărare și securitate, o organizație non-partizană, non-guvernamentală. Potrivit sursei citate, organizația își concentrează activitatea pe trei direcții principale: furnizarea de analize de specialitate pentru factorii de decizie, desfășurarea unor dezbateri periodice, atât în regim Chatham House, cât și publice, pe teme de interes pentru securitatea națională a României, precum și extinderea activității externe prin încheierea de parteneriate cu instituții sau organizații similare din Europa și SUA, în vederea elaborării de documente de politici și organizării de conferințe internaționale.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: