Andrei Mardari | NewsMaker

Guvernul datorează 107 mln lei pentru reparația drumului de la Bulboaca. Ministru: „Salariile pentru bugetari au prioritate”

Drumarii care nu și-au primit salariile de mai bine de două luni, inclusiv cei care au reabilitat drumul de la Bulboaca, înainte de Summit, își vor primi banii până la sfârșitul lunii. Asigurarea vine din partea ministrei Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Lilia Dabija.

Ministra Lilia Dabija susține că cei patru antreprenori care au reabilitat traseul Sângera-Bulboaca înainte de Summitul Comunității Politice Europene, găzduit de Moldova pe 1 iunie, își vor primi banii în următoarele zile. Resursele financiare necesare, în jur de 107 milioane lei, au fost identificate, dă asigurări Dabija.

„Vorbim de sectorul de 29 km pe drumul R2, cel mai intens circulat din Republica Moldova, care a fost reabilitat recent din mijloacele fondului rutier. (…) Facturile au fost prezentate la minister, noi le-am semnat, le-am prezentat colegilor de la Ministerul Finanțelor, dar, după cum cunoașteți, conform procedurilor bugetar-fiscale, prioritar, la începutul lunii se dau prioritate plăților cu caracter social, de salariu, salarizării colegilor noștri din sectorul bugetar. Am identificat de comun cu colegii de la Ministerul Finanțelor resurse financiare și vă asigur că în următoarele zile acele obligații financiare pe care le avem față de cei 4 antreprenori care au reabilitat acest sector de drum vor fi onorate”, a declarat Dabija pentru ProTV.

Întrebată când cei peste 1500 de drumari care nu și-ar fi primit salariile de două luni își vor primi banii, Dabija a declarat că Ministerul Infrastructurii examinează facturile pentru celelalte sectoare de drumuri naționale. Imediat după asta, facturile urmează a fi prezentate la Ministerul Finanțelor. „Identificam la moment resurse cu Ministerul Finanțelor. Imediat ce sunt identificate resurse financiare în buget, ne vom onora aceste plăți”, a declarat Dabija.

Întrebată dacă problema constă în lipsa de bani în buget sau în faptul că antreprenorii ar expedia prea târziu facturile, Dabija a explicat că, în fiecare lună, în primul trimestru, prioritar din bugetul public național sunt acoperite cheltuielile și plățile cu caracter social, între acestea salariile pentru bugetari. Abia după aceea, explică Dabija, sunt onorate plățile pentru fondul rutier sau cel de dezvoltare regională și locală.

„Repet, cheltuielile pentru reabilitarea sectorului de drum R2 vor fi achitate în zilele următoare, după care, până la sfârșitul lunii, vom onora și acele plăți pe care le datorăm antreprenorilor”, a spus Dabija.

Potrivit TV8, peste 1500 de drumari din țară nu și-au luat salariile de două luni, iar printre ei sunt și cei care au muncit la reabilitarea traseului Sângera-Bulboaca. Antreprenorii spun că lucrările au costat 225,7 milioane de lei, iar banii urmau să fie alocați din fondul rutier. Până acum, însă, a fost achitată doar jumătate din sumă.

NM a contactat reprezentanții Ministerului Finanțelor pentru un comentariu. Până la publicarea subiectului, însă, nu am primit un răspuns la solicitare.

Amintim că drumul care duce din Chișinău până în satul Bulboaca, raionul Anenii Noi, a fost reparat de urgență. Lucrările au fost finalizate încă la sfârșitul lunii mai, în contextul în care pe 1 iunie țara noastră a găzduit aproximativ 50 de lideri ai UE, reuniți la Bulboaca, la cea de-a doua ediție a Summit-ului Comunității Politice Europene. Cum s-au desfășurat lucrările, vedeți AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

UE începe achiziția unui sistem antiaerian cu rază medie pentru Moldova. Când ar putea fi livrat?

Uniunea Europeană va începe, în următoarele săptămâni, procedurile de contractare, licitație și achiziție a unui sistem de apărare antiaeriană cu rază medie pentru Republica Moldova. Acesta va fi finanțat prin măsura de asistență în valoare de 120 de milioane de euro, aprobată în iulie prin Facilitatea Europeană pentru Pace. Comisia Europeană a precizat pentru TVR Moldova că implementarea măsurii a început deja, dar nu a indicat când va fi livrat sistemul.

„Implementarea acestei măsuri de asistență a început deja. Ne așteptăm ca următoarele etape – contractarea, licitația și achiziția – să înceapă în următoarele săptămâni. Între timp, echipamentele de apărare antiaeriană cu rază scurtă, finanțate prin măsurile de asistență EPF din 2024 și 2025, sunt deja în proces de achiziție. Iar echipamentele de supraveghere aeriană, finanțate prin măsura de asistență din 2023, au fost deja livrate și contribuie la capacitatea Republicii Moldova de a monitoriza situația din spațiul aerian”, se declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Christian Wigand, pentru TVR Moldova.

Precizările Bruxelles-ului vin după ce ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a declarat, la începutul săptămânii, că un sistem integrat, capabil să detecteze și să distrugă ținte aeriene, ar putea ajunge în Republica Moldova abia peste aproximativ trei ani. Comisia Europeană nu a confirmat estimarea de trei ani și nici nu a oferit un alt termen pentru livrarea sistemului.

Până la procurarea sistemului cu rază medie, alte capacități de apărare aeriană finanțate anterior prin Facilitatea Europeană pentru Pace se află în diferite etape de implementare.

Potrivit Comisiei Europene, echipamentele antiaeriene cu rază scurtă, finanțate prin măsurile de asistență aprobate în 2024 și 2025, sunt deja în proces de achiziție, iar echipamentele de supraveghere aeriană prevăzute în 2023 – au fost deja livrate.

Amintim, Instrumentul european pentru pace a fost instituit în martie 2021 pentru a finanţa toate acţiunile din cadrul politicii externe şi de securitate comune în domeniul militar şi în domeniul apărării, cu scopul de a preveni conflictele, de a menţine pacea şi de a consolida securitatea şi stabilitatea pe plan internaţional. În special, Instrumentul european pentru pace permite UE să finanţeze acţiuni menite să consolideze capacităţile statelor terţe şi ale organizaţiilor regionale şi internaţionale în ceea ce priveşte chestiuni militare şi de apărare.

În iulie, curent, UE a decis să acorde un ajutor în valoare de 120 de milioane de euro pentru consolidarea sistemului de apărare aeriană al Republicii Moldova.

Potrivit datelor Ministerului Apărării, de la începutul războiului declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei, în februarie 2022, aproape 70 de drone și rachete au survolat ilegal spațiul aerian al Republicii Moldova, potrivit datelor Ministerului Apărării. Unele dintre acestea s-au prăbușit pe teritoriul țării.

Premierul Vasile Tofan a declarat, pe 9 septembrie, că numai în august 2026 au fost înregistrate 17 survolări neautorizate ale spațiului aerian al Republicii Moldova.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: