Colaj: NM

Guvernul îl acuză pe Șor de trădare de țară, după congresul în care a fost menționată „uniunea Moldovei cu Rusia”

Guvernul condamnă congresul politic organizat la Moscova de oligarhul fugar Ilan Șor și avertizează că toate persoanele care complotează împotriva statului și a poporului Republicii Moldova vor fi trase la răspundere. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a declarat că acțiunea de la Moscova reprezintă „o trădare de țară” și face parte dintr-un scenariu bine cunoscut, scris „după manualul propagandei ruse” și pus în scenă cu sprijinul oficialilor Federației Ruse.

„Este grăitor că toate microfoanele presei federale din această țară erau aliniate în jurul unui fugar condamnat, folosit acum ca portavoce pentru interesele Kremlinului în Republica Moldova”, a declarat Vodă.

Guvernul reiterează că Moldova este un stat suveran, „cu un viitor european și instituții democratice care acționează în serviciul cetățenilor”.

„Viitorul nostru nu se decide la Moscova, ci doar de cetățenii Republicii Moldova. Cei care complotează împotriva poporului și a statului vor răspunde în fața legii. Calificarea noastră este clară: o astfel acțiune, afirmații și opinii exprimate de penalul fugar Șor nu este altceva decât o trădare de țară”, a conchis Vodă.

***

Amintim că un congres al Blocului „Victorie”, controlat de oligarhul fugar Ilan Șor, a fost organizat pe 6 iulie, la Moscova. Prezent la reuniune, Șor a declarat că, în opinia sa, „singura salvare” a Republicii Moldova ar fi „uniunea” cu Federația Rusă. Tot atunci, Șor a anunțat că blocul – care nici la un an de la lansare nu a fost înregistrat oficial de autoritățile electorale – va participa la parlamentare. Mai mult, oligarhul fugar a anunțat că prima pe lista „Victoriei” se va regăsi bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul – care riscă 9 ani de închisoare și ar urma să își afle sentința, în dosarul privind finanțarea ilegală a fostului partid „Șor” în care este vizată, pe 5 august.

La evenimentul de la Moscova au participat mai mulți politicieni moldoveni afiliați blocului „Victorie”, inclusiv deputații Marina Tauber, Vasile Bolea și primarii din Orhei și Taraclia, precum și oficiali ruși de rang înalt, printre care Leonid Sluțki și Konstantin Kosacev.

Pe 8 iulie, Partidul Național Moldovenesc a solicitat autorităților să interzică participărea Blocului „Victorie” la alegerile parlamentare din 28 septembrie. Formațiunea, condusă de Dragoș Galbur, susține că blocul ar reprezenta interesele Federației Ruse și cere investigarea tuturor politicienilor și partidelor care au participat la congresul de la Moscova. A reacționat și Partidul Liberal. Formațiunea politică a condamnat congresul de la Moscova, precum și declarațiile fugarului Ilan Șor, pe care le-a calificat drept o „trădare națională”. PL a cerut PG și SIS, la rândul său, să investigheze declarațiile „anti-statale” făcute de Șor și „să ia măsurile necesare”. 

Purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale, Violina Moraru, a precizat pentru NM pe 9 iulie că, „până la acest moment, în cancelaria PG  nu a fost înregistrată nici o sesizare” care să vizeze congresul organizat de Șor la Moscova sau declarațiile făcute de acesta.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Escrocheriile continuă: moldovenii au pierdut peste 1,5 milioane de lei într-o singură zi

Moldovenii au pierdut peste 1,5 milioane de lei în 24 de ore din cauza escrocheriilor telefonice, potrivit unui avertisment al Poliției Republicii Moldova. În ultimele 24 de ore au fost raportate 13 cazuri de escrocherie, înregistrate în Chișinău, Briceni, Bender, Cahul, Glodeni și Sîngerei. Datorită vigilenței cetățenilor, au fost prevenite 322 de tentative de fraudă.

Escrocii acționează prin apeluri și mesaje false, prezentându-se drept angajați ai băncilor sau ai instituțiilor statului, cu scopul de a obține bani, date bancare sau informații personale. Poliția avertizează că în multe situații victimele își dau seama că au fost înșelate abia după săptămâni sau luni de la efectuarea transferurilor — unele fraude investiționale desfășurate între februarie și iunie 2026 au fost raportate abia pe 9 iunie.

Poliția îndeamnă cetățenii să nu ofere niciodată bani, date bancare sau informații personale la telefon, să închidă imediat apelurile suspecte, să verifice informațiile direct la instituția vizată și să sesizeze Poliția în cazul tentativelor de fraudă.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: