imagine/simbol

Guvernul obligă importatorii să aducă în Moldova doar electrocasnice eficiente energetic. Ce aparate sunt vizate

Guvernul a aprobat pe 3 iunie reguli mai stricte pentru aparatele electrice care consumă energie chiar și atunci când sunt în regim de așteptare. Noile cerințe vor viza produsele noi introduse pe piață: de la televizoare și routere până la uscătoare de rufe, ventilatoare și aparate pentru încălzire locală. Potrivit Ministerului Energiei, scopul este reducerea așa-numitului „consum fantomă”, adică energia folosită de dispozitivele conectate permanent la priză, chiar dacă nu sunt utilizate. Autoritățile estimează economii de până la 32,76 GWh anual și reducerea emisiilor cu peste 16 mii de tone de CO₂ echivalent.

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a explicat că în multe locuințe există „consumatori invizibili” de energie, care se regăsesc în facturile cetățenilor fără ca aceștia să realizeze acest lucru.

„În multe locuințe există consumatori invizibili de energie – televizoare, console, routere sau alte aparate care continuă să consume electricitate chiar și atunci când par oprite. Acest consum „fantomă” se adună zi de zi și se regăsește în facturile cetățenilor. Prin aplicarea standardelor europene de proiectare ecologică ne asigurăm că produsele noi introduse pe piață vor consuma mai puțină energie, vor rezista mai mult și vor putea fi reparate mai ușor. Este una dintre cele mai simple modalități de a reduce facturile familiilor și de a consolida securitatea energetică a Republicii Moldova”, a declarat ministrul Energiei, Dorin Junghietu.

Potrivit datelor prezentate de Ministerul Energiei, un aparat aflat permanent în standby consumă energie 24 de ore din 24, fiecare watt consumat continuu reprezentând aproximativ 9 kWh pe an. Un televizor vechi poate consuma între 5 și 10 W în regim standby, chiar și atunci când pare oprit, în timp ce un televizor modern conform standardelor actuale consumă sub 0,5 W, o diferență care poate însemna economii de până la 80 kWh pe an pentru un singur aparat. O locuință cu 10-15 dispozitive conectate permanent la priză poate plăti anual mii de lei pentru energie care nu produce niciun beneficiu real familiei.

Sectorul rezidențial reprezintă unul dintre cei mai mari consumatori de energie din Republica Moldova, cu 43% din totalul consumului național. Hotărârea transpune în legislația națională cele mai recente regulamente europene în domeniul proiectării ecologice și reprezintă un nou pas în procesul de integrare a Moldovei în piața energetică europeană și de implementare a angajamentelor asumate prin Comunitatea Energetică.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

radiomoldova.md

Incidentul de pe Nistru, din 15 octombrie. MAE neagă declarațiile lui Carp: nu am trimis o notă de protest Ucrainei

Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova nu a trimis o notă de protest Ucrainei după incidentul din 15 octombrie, de pe Nistru. Precizarea a fost făcută de reprezentanții ministerului, după ce deputatul PAS și președintele Comisiei parlamentare pentru securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp, a declarat că „în raport cu această trecere ilegală sunt practic și notele de protest față de ambasada ucraineană și alte autorități ucrainene”.

Ministerul Afacerilor Externe a precizat că „abordarea acestui caz nu a inclus transmiterea unei note de protest”.

„Aspectele relevante sunt discutate prin intermediul canalelor de comunicare instituțională dintre autoritățile competente”, a declarat Ministerul.

Amintim că, pe 19 octombrie, Lilian Carp a calificat la Radio Moldova drept o „încălcare gravă” acțiunea grănicerilor ucrainenei din 15 octombrie, când aceștia au depășit liniile de delimitare a frontierei. „În raport cu această trecere ilegală sunt practic și notele de protest față de ambasada ucraineană și alte autorități ucrainene. (…) Nimic nu justifică comportamentul unor grăniceri, indiferent că a fost o traversare ilegală. Nu se încadrează în nicio etică sau în nicio normalitate ceea ce au făcut grănicerii ucraineni”, a declarat Carp. Detalii AICI.

***

Pe 15 octombrie, doi grăniceri ucraineni au intrat în R. Moldova cu o ambarcațiune cu motor în apropierea satului Holoșnița, raionul Soroca, în timpul unei acțiuni de reținere a unui cetățean ucrainean. În imaginile video, publicate pe rețelele de socializare, localnicii se ceartă cu cei doi grăniceri și îi acuză că l-a lovit pe bărbat cu o bâtă în cap și au încercat să îl înece. „Nu l-am înecat”, a reacționat unul dintre grăniceri. O patrulă a Poliției de Frontieră i-a preluat pe cei doi grăniceri ucraineni. Procuratura a dispus pornirea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere ilegală a frontierei de stat. Detalii AICI. Între timp, cetățeanul ucrainean, pe care cei doi grăniceri ar fi intenționat să-l rețină, a fost internat în secția de traumatologie a Spitalului Raional Soroca. Bărbatul, în vârstă de 49 de ani, originar din Kiev, a fost diagnosticat cu comoție cerebrală. Detalii AICI. Acesta a cerut azil în Republica Moldova. Detalii AICI.

Ulterior, pe 17 octombrie, doi grăniceri ucraineni au fost reținuți în R. Moldova, în urma unui nou incident pe Nistru. Aceștia au fost reținuți în apropierea satului Vasilcău, raionul Soroca, potrivit Poliției de Frontieră, care a precizat, pe baza informațiilor preliminare, că cei doi desfășurau o acțiune de reținere a unui cetățean ucrainean pe râul Nistru. Și în acest caz, a fost inițiată urmărirea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere ilegală a frontierei de stat. Bărbatul vizat de această acțiune a solicitat azil în Republica Moldova. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: