parlament.md

Guvernul propune prelungirea stării de urgență cu încă două luni. Natalia Gavrilița se va adresa deputaților

Guvernul propune ca, din 7 octombrie, starea de urgență să fie prelungită în toată țara cu încă 60 de zile. Autoritățile își argumentează hotărârea aprobată miercuri prin războiul din Ucraina, necesitatea de gestionare a crizei refugiaților, de asigurare a securității energetice și alimentare. Anunțul a fost făcut de prim-ministra Natalia Gavrilița în debutul ședinței Executivului, după ședința de azi a Comisiei Situații Excepționale (CSE). Decizia a fost susținută unanim de membrii Cabinetului de miniștri.  

„Astăzi am avut o discuție consistentă cu privire la riscurile cu care se confruntă țara noastră. CSE a venit cu recomandarea pentru Guvern și Parlament ca perioada stării de urgență să fie extinsă cu încă 60 de zile. Am ajuns la concluzia ca este unica cale constituțională de a gestiona multitudinea de riscuri cu care se confruntă țara în aceste timpuri complicate”, a declarat Natalia Gavrilița în debutul ședinței.

Potrivit ministrei Afacerilor Interne, Ana Revenco, necesitatea prelungirii stării de urgență este determinată de riscurile legate de războiul din Ucraina, precum și de riscurile energetice care planează asupra Republicii Moldova.

„Evoluțiile de ultima oră generează în continuare vulnerabilități la adresa Republicii Moldova. Printre acestea: limitarea sau chiar sistarea furnizării resurselor energetice, creșterea exponențială a prețurilor acestora, extinderea zonelor afectate de război către hotarele Republicii Moldova, aplicarea armelor nucleare cu efect regional și global, sporirea fluxului de refugiați din Ucraina, dar și urmările declanșate de mobilizarea parțială anunțată de Federația Rusă.”, a declarat Ana Revenco în cadrul ședinței Executivului.

Documentul urmează să fie transmis parlamentului pentru a se lua decizia finală.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Centrul pentru Jurnalism Independent Moldova

Jurnalistele NewsMaker, Ecaterina Dubasova și Olga Gnatcova, premiate la concursul Tulip Press Awards

Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) și Ambasada Regatului Țărilor de Jos în Moldova au anunțat rezultatele concursului Tulip Press Awards, ediția 2026. Premiul la categoria „presa online” a fost obținut de jurnalistele NewsMaker Ecaterina Dubasova și Olga Gnatcova. La concurs, acestea au prezentat un longread despre represiunile din regiunea transnistreană. Menționăm că materialele participanților la concurs au trebuit să reflecte tematica drepturilor omului în Republica Moldova.

Pe 7 mai, Centrul pentru Jurnalism Independent și Ambasada Regatului Țărilor de Jos în Moldova au decernat Premiile Tulip Press Awards 2026. Potrivit Centrului, câștigătorii celei de-a șasea ediții a competiției sunt:

Secțiunea Presa online/Presa scrisă

  • Liliana Botnariuc, Rise.md
  • Ecaterina Dubasova/Olga Gnatcova, NewsMaker
  • Natalia Zvariș, SP

Secțiunea Video

  • Cristina Roșca, Suntpărinte.md
  • Natalia Strogoteanu, Cu Sens
  • Eugenia Apostu, Jurnal TV/REL

Jurnalistele NewsMaker Ecaterina Dubasova și Olga Gnatcova au participat la concurs cu materialul: „La închisoare – pentru „insulte”, amendă – pentru childfree: cum a copiat Transnistria legile rusești și ce poate face Chișinăul”. Textul poate fi citit AICI.

NewsMaker

Amintim că, pe 2 martie 2026, Centrul pentru Jurnalism Independent, în parteneriat cu Ambasada Regatului Țărilor de Jos în Moldova, a lansat cea de-a VI-a ediție a concursului Tulip Press Awards. Concursul a cuprins două secțiuni: video și presa online/presa scrisă. Pentru ambele secțiuni, jurnaliștii au trebuit să expedieze două materiale jurnalistice, realizate și publicate în perioada 1 aprilie 2025 – 31 martie 2026. Acestea au trebuit să reflecte tematica drepturilor omului în Republica Moldova. Se menționa că jurnaliștii care, la edițiile anterioare, au obținut cel puțin două trofee Tulip Press Awards, nu sunt eligibili să participe în competiție. Totodată, Centrul a menționat că, în rezultatul jurizării, vor fi oferite câte trei premii pentru fiecare din cele două secțiuni, iar valoarea unui premiu este de 300 de euro.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: