parlament.md

Guvernul propune prelungirea stării de urgență cu încă două luni. Natalia Gavrilița se va adresa deputaților

Guvernul propune ca, din 7 octombrie, starea de urgență să fie prelungită în toată țara cu încă 60 de zile. Autoritățile își argumentează hotărârea aprobată miercuri prin războiul din Ucraina, necesitatea de gestionare a crizei refugiaților, de asigurare a securității energetice și alimentare. Anunțul a fost făcut de prim-ministra Natalia Gavrilița în debutul ședinței Executivului, după ședința de azi a Comisiei Situații Excepționale (CSE). Decizia a fost susținută unanim de membrii Cabinetului de miniștri.  

„Astăzi am avut o discuție consistentă cu privire la riscurile cu care se confruntă țara noastră. CSE a venit cu recomandarea pentru Guvern și Parlament ca perioada stării de urgență să fie extinsă cu încă 60 de zile. Am ajuns la concluzia ca este unica cale constituțională de a gestiona multitudinea de riscuri cu care se confruntă țara în aceste timpuri complicate”, a declarat Natalia Gavrilița în debutul ședinței.

Potrivit ministrei Afacerilor Interne, Ana Revenco, necesitatea prelungirii stării de urgență este determinată de riscurile legate de războiul din Ucraina, precum și de riscurile energetice care planează asupra Republicii Moldova.

„Evoluțiile de ultima oră generează în continuare vulnerabilități la adresa Republicii Moldova. Printre acestea: limitarea sau chiar sistarea furnizării resurselor energetice, creșterea exponențială a prețurilor acestora, extinderea zonelor afectate de război către hotarele Republicii Moldova, aplicarea armelor nucleare cu efect regional și global, sporirea fluxului de refugiați din Ucraina, dar și urmările declanșate de mobilizarea parțială anunțată de Federația Rusă.”, a declarat Ana Revenco în cadrul ședinței Executivului.

Documentul urmează să fie transmis parlamentului pentru a se lua decizia finală.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

dejeanul.ro

Ambulanță din România, atacată cu topoare după zvonuri răspândite pe TikTok că „fură copii”

Medicii și șoferul unei ambulanțe din județul Cluj, România, au fost atacați cu bâte, topoare și pietre. Incidentul a avut loc în timpul unei intervenții și a fost provocat de dezinformări apărute pe rețelele de socializare. Informațiile au fost comunicate pe 9 august de Ministerul român al Sănătății. Presa română scrie că medicii au fost atacați pe fondul unor zvonuri răspândite pe TikTok despre o presupusă „ambulanță care fură copii”.

Potrivit Ministerului român al Sănătății, atacul asupra echipajului Serviciului Județean de Ambulanță Cluj a fost provocat de „dezinformări absurde apărute pe platforme din social media”. „În timp ce interveneau pentru a ajuta un pacient din comuna Recea-Cristur, medicii și șoferul autosanitarei au fost atacați cu bâte, topoare și pietre. Șoferul a fost rănit grav”, a adăugat Ministerul Sănătății.

În acest context, ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, i-a îndemnat pe cetățeni ca, înainte de a redistribui clipuri sau mesaje din mediul online, să se asigure că acestea provin din surse sigure și acreditate. „Dezinformarea creează panică nejustificată și, în domeniul medical, poate avea consecințe grave și poate pune în pericol real viața pacienților și a cadrelor medicale”, a comunicat ministrul.

În contextul incidentului, publicația dejeanul.ro a scris că medicii au fost atacați pe fondul unor zvonuri răspândite pe TikTok despre o presupusă „ambulanță care fură copii”. Potrivit sursei citate, la intrarea în localitatea unde se afla pacientul, echipajul a oprit pentru a cere indicații privind adresa, însă oamenii au început să-i filmeze și să se agite. După preluarea pacientului, în drum spre Spitalul din Dej, autosanitara a fost blocată de un autoturism din care au coborât mai multe persoane cu bâte și topoare. Acestea au lovit autosanitara, susținând că este „ambulanța neagră care fură copii”. Cioburile au ajuns în ochii șoferului, care a reușit să conducă până la Cluj-Napoca. Șoferul autosanitarei a fost ulterior operat.

Actualizare: Ministerul român al Afacerilor Interne a confirmat că, în ultimele zile, pe rețelele de socializare circulă informații false despre așa-numitele „ambulanțe negre” care ar răpi copii. „Aceste informații false sunt „susținute” de fotografii sau clipuri realizate în totalitate, sau modificate, cu aplicații de inteligență artificială. În realitate, în România, NU a fost înregistrat niciun caz de ambulanță implicată în răpirea unor persoane. (…) Nu distribui un zvon! Verifică înainte să crezi!”, a adăugat Ministerul.

Departamentul român pentru Situaţii de Urgenţă a declarat că incidentul a avut loc pe 8 august, în jurul orei 22:24, pe raza localității Recea-Cristur, județul Cluj. Potrivit Departamentului, ambulanța a fost blocată de două autoturisme. În contextul incidentului, a fost deschis un dosar penal, a adăugat instituția.

Facebook/Ministerul Afacerilor Interne, Romania
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: