jurnal.md

Guvernul va solicita un credit de urgență de la Banca Mondială pentru a ajuta agricultorii afectați de secetă

Guvernul va solicita un credit de urgență de la Banca Mondială pentru a sprijini agricultorii care au avut de suferit de pe urma secetei. Despre acest lucru a anunțat președintele Igor Dodon după ședința cu conducerea de vârf a țării.

„Am decis să solicităm un credit de urgență de la Banca Mondială pentru a ajuta în special agricultorii. Există astfel de mecanisme și colegii din guvern, în următoarele zile, vor avea primele contacte cu reprezentanții Băncii Mondiale pentru a discuta acest subiect. Este vorba despre un credit de urgență pentru agricultori. Noi trebuie să facem tot posibilul ca să salvăm agricultorii, dacă nu-i ajutăm acum mulți dintre ei, în următoarele luni, nu vor supraviețui până la sfârșitul anului. Chiar dacă va fi necesar să luăm un credit din afara țării vom lua pentru ca să ajutăm agricultorii”, a declarat Dodon.

Totodată, șeful statului a anunțat că miercuri, 12 august, va fi convocat Consiliul Suprem de Securitate, unde vor fi discutate mai multe subiecte, printre care și situația din agricultură.

„În afară de subiectele tradiționale care țin de furtul miliardului și situația aeroportului, vor fi încă câteva subiecte importante. În primul rând, subiectul cel mai important care va fi discutat este seceta și situația din agricultură pentru că acest subiect ține de securitatea națională, securitatea statului, securitatea alimentară a statului”, a mai spus Dodon.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

News Agency Germany / Shutterstock / Vida Press

Presa: o jurnalistă germană s-a dat drept admiratoare a lui Putin pentru ca agenții ruși să ia legătura cu ea. A reușit

Jurnalista germană Angelique Geray s-a dat drept o admiratoare a lui Vladimir Putin pe rețelele sociale, în cadrul unei investigații menite să afle cum acționează agenții ruși secreți în Germania. Un film despre această investigație a fost difuzat la începutul lunii septembrie la postul german de televiziune RTL, relatează Meduza.

Geray a petrecut câteva luni pentru a crea o identitate digitală fictivă. Sub pseudonimul „Katia”, ea s-a comportat ca o influenceriță prorusă, încercând să-și crească în mod organic audiența și să stabilească contacte pe rețelele sociale. „Katia” publica videoclipuri în care poza îmbrăcată într-o vestă marinărească, își exprima admirația față de Vladimir Putin și se plimba cu un drapel rusesc în jurul Bundestagului. La scurt timp, agenți au luat legătura cu ea și i-au propus să îndeplinească anumite sarcini, pentru care îi trimiteau plata în bitcoin, notează sursa citată.

În cadrul investigației, Geray și alți jurnaliști de la RTL au reușit să pătrundă în procesul de recrutare. Noilor agenți, aflați la nivelurile inițiale, li se dădeau sarcini simple – să facă o fotografie, să ridice un colet, să obțină o cartelă SIM. Ulterior însă, colaborarea trecea la un nivel mai serios, iar acești „agenți de unică folosință” nu înțelegeau planul în ansamblu, cunoscând doar o parte a acestuia.

La un timp după începerea operațiunii, profilul „Katia” a intrat în atenția lui Jovica Jovic, membru al „Alianței Sahra Wagenknecht” – RTL îl numește „una dintre cele mai cunoscute figuri de pe scena prorusă din Germania”. Jovic i-a propus să se întâlnească, iar în cadrul întâlnirii i-a povestit despre activitatea sa prorusă și a sugerat că serviciile speciale ruse ar fi implicate în aceasta, notează sursa citată. Întrebat direct dacă activitatea sa pe rețelele sociale este coordonată de serviciile speciale de la Moscova, el a răspuns: „Nimeni nu știe. Eu nu știu – teoretic.

În practică însă, știu”. Ulterior, când Angelique Geray a discutat cu el în calitate de jurnalistă, folosindu-și numele real, el a negat implicarea sa în campania prorusă. Potrivit RTL, după ce Geray a dezvăluit public că „Katia” este o identitate fictivă, ea a primit o amenințare prin mesageria vocală: „Dacă încerci să fugi, vei primi un glonț!”.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: