Banca Mondială

Două cămine studențești – unul al Universității de Stat din Moldova, iar altul de la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, vor fi reparate capital. Investițiile în valoare de 3,6 milioane de euro vor fi făcute de Banca Mondială în cadrul Proiectului „Învățământul Superior din Moldova”, implementat de

Banca Mondială va acorda un nou sprijin bugetar, în valoare de 40 de milioane de dolari, Republicii Moldova. Banii sunt destinați, printre altele, pentru acordarea de asistență refugiaților ucraineni și familiilor defavorizate. Consiliul Directorilor Executivi al Grupului Băncii Mondiale a aprobat pe 14 iunie „Operațiunea de politici de dezvoltare pentru

Republica Moldova va împrumuta $40 mln de la Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare și Asociația Internațională pentru Dezvoltare, care fac parte din Banca Mondială. De asemenea, țara noastră va beneficia și de un grant în valoare de $15,5 milioane. În cadrul ședinței din 8 mai, membrii Comisiei politică externă

Republica Moldova va fi inclusă într-un proiect-pilot al Băncii Mondiale dedicat securității cibernetice în sectorul energetic. Subiectul a fost discutat de ministrul Energiei, Victor Parlicov, cu misiunea de experți aflată în Republica Moldova. Ministrul Parlicov susține că inițiativa își propune să evalueze situația la zi privind asigurarea securității cibernetice la

Banca Mondială va oferi Republicii Moldova un suport financiar în valoare de 211 milioane de dolari SUA pentru diverse programe sociale și economice La ședința din 12 aprilie, membrii Comisiei politică externă și integrare europeană au avizat inițierea negocierilor pentru acordarea resurselor financiare sub formă de grant și de împrumut.

În 2023, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare va începe investițiile în zootehnie pentru a reanima acest sector. Asigurările sunt date de ministrul Vladimir Bolea, potrivit căruia în acest an, printr-un împrumut de la Banca Mondială, vor fi modernizate fermele de bovine. Oficialul menționează că își propune că până în 2025,

Construcția stației back-to-back de la Vulcănești de 600 MW nu mai este justificată tehnic și economic. Este concluzia unui studiu al Băncii Mondiale, prezentat pe 4 noiembrie în cadrul unei mese rotunde, la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltări Regionale. Studiul evaluează fezabilitatea tehnică și economică a investiției în construcția stației back-to-back

În timp ce sărbătorim 30 de ani de parteneriat între Grupul Banca Mondială și Moldova, această Zi a Independenței este una specială pentru noi. Colaborarea noastră a început pe timpuri dramatice pentru Moldova, în 1992, și de atunci am fost împreună și am contribuit la transformarea benefică a țării. Spre

Banca Mondială va finanța un nou proiect în domeniul agricol pentru a spori competitivitatea, reziliența și diversificarea piețelor de desfacere. În contextul negocierilor finale cu reprezentanții Băncii Mondiale, astăzi, 25 iulie, au fost definite direcțiile prioritare de finanțare, anunță Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare. Potrivit ministrului Agriculturii, Vladimir Bolea, reabilitarea

Premierul Natalia Gavrilița, care se află într-o vizită în SUA, a avut o întrevedere cu președintele Grupului Băncii Mondiale și cu secretarul adjunct al Trezoreriei SUA. Oficialul moldovean a cerut o finanțare nerambursabilă de la Banca Mondială, totodată l-a invitat pe David Malpas să viziteze Moldova. În discuția cu reprezentantul

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x