Hai, Team Moldova! Victoriabank lansează spotul pentru susținerea echipei olimpice

Când a fost ultima dată când ai trăit mândria de a fi moldovean și ai cântat alături de mii de oameni imnul țării? Imaginează-ți emoția unei națiuni unite într-o singură bătaie de inimă. Aceasta este puterea sportului, iar olimpicii noștri se pregătesc să o urce pe podium la Paris. În fiecare zi, ei se antrenează și se dedică pentru a aduce victoria acasă. Victoriile lor sunt cele care ne unesc, ne transformă și ne inspiră.


Victoria aparține celui perseverent

„Visul meu este să ajung la Jocurile Olimpice!” Așa începe povestea fiecărui sportiv, care zi de zi, prin muncă, ani de antrenamente intense, ambiție și lacrimi, ajunge la succes. Doar când urcă pe podium, cu tricolorul fluturând deasupra capului și imnul Moldovei răsunând, toate sacrificiile capătă sens. Este un moment unic, o recompensă nu doar pentru sportiv, ci pentru noi toți, întreaga țară.

Sportivii noștri, adevărați ambasadori ai Moldovei în lume, ne-au arătat de atâtea ori că nu există limite când muncești din greu și crezi în visurile tale. Ei ne demonstrează că nicio victorie mare nu vine dintr-odată. La Paris, olimpicii noștri nu vor concura doar pentru medalii, vor arăta lumii întregi cine sunt moldovenii – un popor talentat, muncitor și unit.

Hai, Team Moldova! Inimile noastre bat în ritmul victoriei!

Victoriabank, în calitate de sponsor general al Comitetului Național Olimpic și Sportiv, lansează un spot de susținere a echipei olimpice a Republicii Moldova. Îi îndemnăm pe toți să fie alături de sportivi. Ne exprimăm recunoștința pentru munca lor și pentru bucuria pe care o aduc în inimile noastre.

Felicităm echipa olimpică a Republicii Moldova și îi urăm succes la Jocurile Olimpice de Vară de la Paris. Suntem mândri de voi, dragii noștri, vă susținem din tot sufletul și așteptăm cu nerăbdare să vă vedem pe podium, purtând cu mândrie tricolorul. Hai, Team Moldova! Inimile noastre bat în ritmul victoriei!

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

Stoianoglo – candidatul secret al PAS la funcția de bașcan? Ce a răspuns parlamentarul

Deputatul „Alternativa”, Alexandr Stoianoglo, neagă că ar fi candidatul secret al PAS la funcția de bașcan al Găgăuziei. Această opinie s-a format în spațiul public după declarațiile președintelui Parlamentului, Igor Grosu, potrivit cărora Parlamentul are deja un candidat. Anterior, Grosu l-a lăudat pe Stoianoglo pentru implicarea în soluționarea crizei electorale din Găgăuzia. Așa cum a declarat Stoianoglo pe 5 octombrie, într-un interviu pentru RealPolitik la NewsMaker, el nu are nicio legătură nici cu PAS, nici cu alte partide.

„Astăzi se împlinesc exact cinci ani de când am fost reținut și înlăturat ilegal din funcția de procuror general. Și toate acestea au fost făcute inclusiv de actuala conducere. De aceea, pentru cei care au memoria scurtă, vreau să le reamintesc că eu sunt omul care, probabil, a avut cel mai mult de suferit din această cauză. (…) Vreau să vă spun foarte clar că nu am nicio legătură nici cu PAS, nici cu alte formațiuni politice. (…) Promovez imaginea unui candidat sau a unui bașcan care va lua decizii în mod independent, în conformitate cu litera legii și cu interesele regiunii”, a declarat Stoianoglo.

El consideră că Grosu nu l-a lăudat, iar aceasta este o „interpretare a jurnaliștilor”.

„Avem politicieni care nu controlează întotdeauna… Sau poate că acest lucru a fost făcut intenționat. Mă aflu în situația în care apariția mea nu este convenabilă nici pentru cei aflați la guvernare, nici pentru opoziție. (…) Puterea înțelege că eu sunt omul cu care va trebui să discute”, a declarat Stoianoglo.

La aceeași emisiune, Stoianoglo a declarat că liderul PSRM, Igor Dodon, i-a propus susținerea socialiștilor. Acesta a spus că a refuzat oferta și a ales să candideze independent pentru a-și păstra libertatea de decizie. Detalii AICI.

***

Anterior, liderul Partidului Național Moldovenesc, Dragoș Galbur, a scris pe canalul său de Telegram că Stoianoglo „este candidatul partidului de guvernare”, adăugând că acestuia „i s-a promis închiderea tuturor dosarelor penale pornite pe numele său și sprijin politic și administrativ”. Pe 9 septembrie, președintele Parlamentului și liderul PAS, Igor Grosu, declara că informațiile apărute pe canale de Telegram, potrivit cărora deputatul Alexandr Stoianoglo ar fi candidatul PAS la alegerile pentru funcția de bașcan al Găgăuziei, sunt false. Totodată, Grosu a apreciat prestația lui Stoianoglo din timpul negocierilor dintre Comrat și Chișinău cu privire la particularitățile desfășurării alegerilor. Detalii AICI.

Pe 2 octombrie, Grosu a fost întrebat dacă PAS va avea un candidat. El a spus că „din partea Parlamentului am înțeles că este deja un candidat, eu cred că-i suficient”. Întrebat dacă PAS va susține un candidat independent sau pe Stoianoglo, care candidează, la rândul său, ca independent, Grosu a evitat să răspundă. Detalii AICI.

Ce știm despre Stoianoglo? Detalii AICI.

Alegerile pentru funcția de bașcan al Găgăuziei vor avea loc pe 15 noiembrie, în aceiași zi cu scrutinul electoral pentru Adunarea Populară.

Tudor Mardei | NewsMaker

NM Espresso: despre „candidatul de compromis” la bașcanul Găgăuziei, „structurile represive” din Transnistria și reducerea curselor FlyOne

Moldova și UE

Comisia Europeană a alocat Moldovei alte 157 de milioane de euro din cele 1,9 miliarde de euro promise pentru implementarea Planului de creștere economică. Banii au fost acordați după ce Chișinăul a îndeplinit 18 angajamente privind reformele. Despre aceasta a anunțat premierul Vasile Tofan, care a participat la reuniunea Consiliului de Asociere Moldova-UE de la Bruxelles și s-a întâlnit cu vicepreședinta Comisiei Europene, Kaja Kallas.

Potrivit lui Tofan, banii vor fi direcționați pentru finanțarea proiectelor din energie, aprovizionare cu apă, transport, sănătate și educație.


Locuitorii Moldovei despre drepturile lor: sondaj

Un sistem judiciar echitabil, pensii decente și servicii medicale accesibile rămân principalele probleme pentru locuitorii Moldovei. Acest lucru reiese din sondajul sociologic „Percepții asupra drepturilor omului în Republica Moldova” pentru anul 2025, realizat la comanda Oficiului Avocatului Poporului. Principalele concluzii ale studiului sunt prezentate în materialul „Pensii mizere, medicina depinde de bani, iar oamenii nu au încredere în instanțele de judecată”.


Proiectil în apropierea punctului de trecere Palanca-Maiaki

Un proiectil a căzut în apropierea punctului de trecere a frontierei „Palanca-Maiaki-Udobnoe”, pe fondul atacurilor rusești asupra Ucrainei.

După ce a lovit solul, proiectilul a ricoșat și a nimerit într-un autobuz de linie: un polițist de frontieră a suferit răni ușoare, iar autobuzul și cabina de control au fost avariate.


Criza apei: Prutul

Leova și alte 10 localități riscă să rămână fără apă din cauza scăderii nivelului apei în râul Prut, a anunțat ministrul Mediului, Gheorghe Hajder. Totodată, acesta a dat asigurări că autoritățile vor efectua lucrări tehnice pentru a preveni întreruperile în alimentarea cu apă.


Alegerile din Găgăuzia: Stoianoglo, Kallas

Locuitorii Găgăuziei vor alege, pe 15 noiembrie, bașcanul și membrii Adunării Populare. Cea mai mare atenție este concentrată asupra alegerilor pentru funcția de bașcan. Unul dintre favoriții campaniei este fostul candidat la funcția de președinte, deputatul Alexandr Stoianoglo.

Cine este el – un „candidat de compromis” sau un „candidat incomod pentru toți”? Despre cum vede viitorul regiunii și relațiile cu Chișinăul, Stoianoglo a vorbit în cadrul ediției speciale RealPolitik, „Al cui candidat este Stoianoglo? Scenariile Moscovei, PAS și Dodon la alegerile din Găgăuzia”.

Printre altele, el a povestit că liderul PSRM, Igor Dodon, i-a propus să candideze la funcția de bașcan din partea socialiștilor, însă Stoianoglo a preferat să candideze ca independent.

Iar Kaja Kallas, după reuniunea Consiliului de Asociere Moldova-UE, a declarat că alegerile pentru funcția de bașcan al Găgăuziei trebuie să se desfășoare „liber și transparent”. Ea a mai dat asigurări că regiunea transnistreană „nu va deveni un obstacol” în calea aderării Moldovei la Uniunea Europeană.


Chiveri despre Fondul de convergență

Vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, a declarat că Fondul de convergență va fi alimentat din impozitele achitate la bugetul Moldovei de locuitorii și întreprinderile din regiunea transnistreană, precum și din contribuții voluntare și fonduri oferite de partenerii internaționali. Banii din fond vor fi direcționați pentru sprijinirea locuitorilor din regiune, a spus Chiveri. Însă, potrivit lui, acești bani cu siguranță nu vor ajunge la „structurile represive care încalcă sistematic drepturile omului și persecută oamenii pentru convingerile lor”, adică la autoritățile din Transnistria.


Și despre ceea ce va fi astăzi, 6 octombrie:

09:30 — Conferința de presă a consilierilor municipali din Chișinău din partea PAS.

10:00 — Ședința ANRE.

14:00 — Ședința CEC.

Facebook/Mihaela Fedoseev

Maia Sandu și-a numit un nou șef al Cabinetului. Cine este Mihaela Fedoseev

Consiliera prezidențială pentru coordonare interinstituțională și procese organizatorice, Mihaela Fedoseev, a fost numită în funcția de șef al Cabinetului Președintelui Republicii Moldova. Un decret în acest sens a fost semnat de șefa statului, Maia Sandu.

Pe 5 octombrie, șefa statului a semnat un decret privind numirea Mihaelei Fedoseev în funcția de șef al Cabinetului Președintelui Republicii Moldova, începând cu 6 octombrie. Același decret prevede eliberarea acesteia din funcția de consilier al Președintelui Republicii Moldova pentru coordonare interinstituțională și procese organizatorice.

presedinte.md

Mihaela Fedoseev a ocupat funcția de consilier al Președintelui Republicii Moldova pentru coordonare interinstituțională și procese organizatorice din 2025. În perioada 2023-2025, a fost consultantă în cabinetul Președintelui. În 2023, a fost consilieră a viceprim-ministrului la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene. Între 2022 și 2023, Fedoseev a ocupat funcția de asistentă a Înaltului Consilier al UE pentru coordonare strategică și afaceri europene. În perioada 2021-2022, a fost asistentă de proiecte la Fundația Konrad Adenauer. Are o diplomă de licență în studii europene de la Universitatea din Amsterdam.

***

Amintim că, în octombrie 2025, Maia Sandu a rămas fără șef de Cabinet, după ce Adrian Băluțel a ales fotoliul de deputat. Detalii AICI.

Ministerul Mediului

„Apă va fi, dar luxul de a o folosi irațional nu ni-l mai putem permite”: primarul din Leova, despre scăderea Prutului

Locuitorii raionului Leova au fost informați că „apă este și va fi, dar luxul de a o folosi irațional și în cantități mari nu ni-l mai putem permite nici astăzi și nici în următorii ani”. Declarațiile au fost făcute de primarul orașului Leova, Alexandru Bujorean, care, împreună cu Ministerul Mediului, a prezentat informații despre implementarea unor soluții tehnice pentru asigurarea captării neîntrerupte a apei din râul Prut.

Primarul orașului Leova, Alexandru Bujorean, a declarat că, pe 5 octombrie, au fost implementate soluțiile tehnice pentru asigurarea captării neîntrerupte a apei din râul Prut. „După ore de eforturi și încercări de instalare a sorburilor improvizate, echipa de intervenție a ajuns la concluzia că doar pomparea apei de la adâncime mai mică, ar putea asigura alimentarea prizei de captare a apei. A fost asigurată instalarea pompei mobile cu capacitatea de 96 m3/oră, din dotarea S.A. Apa Canal Leova. Din păcate, aceasta acoperă doar o treime din volumul zilnic necesar. Scăderea nivelului apei de doar câteva cm pe parcursul zilei de azi, a permis ca una din cele 2 fântâni de captare, să aibă suficientă cantitate de apă pentru funcționarea minimă a stației de pompare”, a comunicat primarul.

Potrivit lui Bujorean, pe 6 octombrie vor fi identificate soluții pentru instalarea unor pompe adiționale, inclusiv a unor pompe mobile, pentru mărirea debitului la cel puțin 270 m3/zilnic.

„Informăm populația raionului Leova! Apă este și va fi, dar luxul de a o folosi irațional și în cantități mari, nu ni-l mai putem permite nici astăzi și nici în următorii ani”, a conchis primarul.

În contextul declarațiilor lui Bujorean, Ministerul Mediului a precizat că au fost efectuate lucrări pentru asigurarea funcționării stației de captare din Leova. Potrivit ministerului, au avut loc lucrări în condițiile în care nivelul apei a atins pragul minim necesar pentru funcționarea stației. Ministerul a adăugat că, pe 6 octombrie, urmează să fie achiziționată și montată o pompă suplimentară, cu o capacitate mai mare, pentru a acoperi integral necesarul de pompare. „Lucrările au fost realizate preventiv, pentru a evita întreruperile în alimentarea cu apă a municipiului Leova și a localităților din raion deservite de stație”, a conchis Ministerul Mediului.

Amintim că, pe 26 septembrie, ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a anunțat că lipsa precipitațiilor din Ucraina afectează tot mai mult Republica Moldova, iar nivelul apei în râul Nistru, în nordul țării, a scăzut considerabil. Între timp, în mediul online au fost publicate imagini cu pești morți. Detalii AICI.

Pe 28 septembrie, ministrul Mediului a anunțat că situația hidrologică severă afectează și râul Prut, sursa principala de apă pentru unele localități din raioanele Glodeni, Fălești, Leova, Ungheni, Cahul și Cantemir. Detalii AICI.

Pe 4 octombrie, ministrul a anunțat că scăderea nivelului apei din râul Prut riscă să afecteze stația de captare care alimentează 11 localități, inclusiv orașul Leova. Hajder declara că au fost stabilite soluțiile tehnice pentru a nu permite întreruperea furnizării apei către cetățeni, chiar și în cazul în care apa ar scădea mai mult. Detalii AICI.

Luca Niculescu, desemnat premier al României. Este a patra propunere a lui Nicușor Dan, în patru luni

Președintele României, Nicușor Dan, l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, luni seară, pe 5 octombrie, după consultările cu partidele parlamentare. Este a patra nominalizare făcută de liderul de la Cotroceni de la demiterea Guvernului condus de Ilie Bolojan, scrie economedia.ro și G4media.ro.

Luca Niculescu, în vârstă de 55 de ani, este diplomat și fost jurnalist. A fost ambasador al României în Franța și ocupă funcția de secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, fiind implicat în procesul de aderare a României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).

Liderul AUR, George Simion, a anunțat că formațiunea nu va susține candidatura acestuia. „Luca Niculescu e tot o marionetă. Zero voturi de la AUR!”, a scris Simion pe rețele.

Desemnarea vine după trei tentative nereușite de formare a unui nou guvern. Eugen Tomac, prima propunere a președintelui, și-a depus mandatul înainte de votul în Parlament. Guvernul propus de Adrian Veștea a fost respins pe 22 iunie, iar cel propus de Siegfried Mureșan nu a obținut votul de învestitură pe 30 septembrie.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: