Colaj NM

Ialoveni: s-a surpat o porțiune de drum din apropierea unui șantier de construcții. Neregulile depistate

O porțiune de drum din orașul Ialoveni, din apropierea unui șantier de construcții, s-a surpat în orașul Ialoveni, iar autoritățile locale au convocat de urgență Comisia pentru Situații Excepționale. În urma verificărilor efectuate la fața locului au fost depistate mai multe nereguli, inclusiv săpături neautorizate, tăieri ilegale de arbori și lipsa măsurilor necesare pentru prevenirea degradării terenului și protejarea drumului public. Deocamdată, cauzele exacte ale surpării și valoarea prejudiciului adus nu sunt cunoscute.

Primăria Ialoveni informează că la fața locului au intervenit serviciile responsabile, inclusiv poliția și Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Acestea au examinat sectorul afectat de pe strada Universului și au evaluat riscurile pentru siguranța cetățenilor.

În urma verificărilor efectuate, au fost constatate mai multe nereguli, inclusiv efectuarea unor săpături neautorizate, tăierea ilegală a arborilor și ne întreprinderea măsurilor necesare pentru prevenirea degradării terenului și protejarea drumului public. Primăria precizează că pe caz au fost sesizate autoritățile responsabile.

„Deși proprietarului terenului i s-a solicitat să se prezinte atât la fața locului, cât și la ședința Comisiei pentru Situații Excepționale, acesta a refuzat să participe”, mai informează autoritatea publică locală.

În cadrul ședinței Comisiei au fost dispuse mai multe măsuri urgente, printre care securizarea și delimitarea zonei afectate, restricționarea accesului în perimetrul periculos, monitorizarea permanentă a situației, solicitarea documentației aferente lucrărilor executate în apropierea drumului public, precum și stabilizarea terenului și evacuarea controlată a apelor pluviale.

Totodată, autoritățile au cerut efectuarea unor verificări suplimentare și identificarea soluțiilor tehnice necesare pentru consolidarea terenului și refacerea sectorului de drum deteriorat.

Primăria mai informează că cauzele exacte ale producerii surpării, volumul prejudiciului cauzat patrimoniului public și responsabilitățile legale urmează să fie stabilite în baza constatărilor specialiștilor și a verificărilor efectuate de instituțiile competente.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

chisinau.md/imagine simbol

Strada Gheorghe Asachi din Chișinău intră în reparație capitală: ce lucrări vor fi efectuate

Strada Gheorghe Asachi din centrul Chișinăului va intra în reparații. Anunțul a fost făcut de Primăria capitalei, care a precizat că lucrările vor viza trotuarele, spațiile verzi, iluminatul public și carosabilul pe tronsonul cuprins între strada Grenoble și Spitalul Clinic Municipal „Gheorghe Paladi”.

Primarul Ion Ceban a declarat că proiectul este unul complex și prevede reabilitarea trotuarelor pe ambele părți ale străzii, amenajarea spațiilor verzi și a locurilor de parcare, precum și instalarea mobilierului urban. Totodată, partea carosabilă va fi asfaltată, iar în cadrul proiectului urmează să fie reabilitate și arterele de legătură dintre șoseaua Hâncești și strada Gheorghe Asachi, din apropierea Liceului Teoretic „Mihai Viteazul”.

Potrivit municipalității, strada Gheorghe Asachi nu a fost inclusă până acum în lucrări ample de reparație. Autoritățile menționează că proiectul face parte dintr-un program mai larg de modernizare a infrastructurii din cartierul Telecentru. În paralel, sunt efectuate evaluări privind sistemul de evacuare a apelor pluviale din zonă, ceea ce impune, la această etapă, intervenții asupra carosabilului și infrastructurii adiacente.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: