Максим Андреев, NewsMaker

Ignatiev, jurnaliștilor ruși: De facto, Moldova este formată drept un al doilea stat românesc

Reprezentantul Tiraspolului pentru „relații externe” Vitalii Ignatiev susține că Republica Moldova a fost formată, de facto, drept un „al doilea stat românesc”. Declarația a fost făcută într-un interviu pentru presa rusă, publicat pe 25 iulie.

„În opinia noastră, Moldova a fost creată drept un al doilea stat românesc. Acest fapt reiese din documentele care au stat la baza fondării Moldovei – declarația de independență, dispoziția parlamentului, adoptată în 1990, care, de facto, vorbesc despre faptul că țara încearcă să-și formeze o identitate absolut românească”, a declarat Ignatiev.

Potrivit acestuia, din 2018, în țară nu mai este utilizată „limba moldovenească”, ci cea română. De asemenea, acesta a amintit despre regimul special dintre România și Republica Moldova cu privire la apărarea frontierei de stat.

„Identitatea poporului moldovenesc, din păcate, este la fel – română”, a mai spus Ignatiev și a adăugat: „Timp de acești 30 de ani, în opinia mea, Moldova reprezintă a doua Românie”.

Amintim că, săptămâna trecută, în cadrul unui alt interviu pentru presa rusă, Vitalii Ignatiev a declarat că Transnistria își dorește independența și intrarea în componența Federației Ruse.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Reuters

Zelenski: Rusia a atacat infrastructura energetică a Ucrainei după anunțul lui Trump privind armistițiul

Duminică, 11 octombrie, Rusia a atacat Centrala Electrotermică nr. 5 din Harkov (CET-5), la câteva ore după ce președintele SUA, Donald Trump, a anunțat începutul unui „armistițiu energetic” între Ucraina și Rusia. Despre acest lucru a anunțat președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, relatează RBC-Ucraina.

„Astăzi există o declarație a președintelui Statelor Unite potrivit căreia s-a ajuns la un acord privind încetarea focului în sectorul energetic. Este o noutate bună pentru toată lumea și este important ca aceasta să devină realitate”, a declarat Zelenski.

El a adăugat că Ucraina este pregătită să nu atace infrastructura energetică a Rusiei, însă, pentru aceasta, este necesar ca Rusia să manifeste aceeași disponibilitate. „Chiar acum a avut loc un atac asupra CET-5 din orașul Harkov, asupra infrastructurii energetice din Harkov”, a spus Zelenski, în seara zilei de 11 octombrie.

Menționăm că, în după-amiaza zilei de 11 octombrie, Donald Trump a anunțat că Rusia și Ucraina au convenit asupra unui armistițiu în sectorul energetic. „Începând din acest moment, în războiul dintre Rusia și Ucraina este în vigoare un armistițiu energetic. Ambele părți au fost de acord cu acest lucru. Nu în încălcați”, a scris Trump pe o rețea de socializare. Pentru Zelenski, armistițiul anunțat de Trump „a fost o noutate”, a declarat președintele ucrainean într-un interviu acordat publicației Axios. „Dacă președintele Trump a convenit asupra acestui lucru cu Putin, vă rog să ne comunicați când intră în vigoare armistițiul. Suntem pregătiți și de acord să îl acceptăm”, a adăugat Zelenski. Rusia nu a acceptat deocamdată oficial armistițiul energetic. Potrivit unei surse citate de Axios, „rușii analizează această propunere”, iar „în curând vom afla dacă sunt pregătiți să o accepte”.

Trump a mai anunțat încheierea unui armistițiu energetic între Rusia și Ucraina pe 14 octombrie. Atunci, el a declarat că „Ucraina a fost de acord să nu atace obiectele infrastructurii energetice rusești”, iar „Rusia a fost de acord să procedeze la fel”. Ulterior, însă, publicația Financial Times a scris că Trump s-a grăbit să facă acest anunț. Surse ale publicației, familiarizate cu poziția Kremlinului, au declarat că Vladimir Putin nu dorește încheierea unui acord privind sectorul energetic înainte de venirea iernii, deoarece consideră că atacurile asupra infrastructurii energetice în sezonul rece ar putea determina Kievul să facă anumite concesii.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: