facebook / Dodon Igor

Igor Dodon critică declarația lui Joe Biden: „Vladimir Putin va rămâne în istorie ca un pacifist”

Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, va intra în istorie ca un pacifist. Declarația a fost făcută de către liderul Partidului Socialiștilor (PSRM) Igor Dodon, pe 24 martie, în cadrul unei emisiuni la NTV Moldova. Afirmația a fost făcută în contextul declarației președintelui american Joe Biden, care l-a numit pe Putin „ucigaș”.

Potrivit lui Igor Dodon, afirmațiile lui Joe Biden la adresa lui Vladimir Putin sunt „de neconceput și nu fac față unui lider adevărat”.

„Eu îl consider pe Putin un pacifist. Nu voi da aprecieri americanilor. Experții au vorbit despre ce fac ei în lume, cum intervin peste tot și răspunsul pe care l-au avut cu protestele de la Capitoliu. ”Democrația” pe care au semănat-o peste tot s-a întors acasă. Vladimir Putin va rămâne în istorie ca un pacifist. A oprit războiul din Siria, conflictul din Karabahul de Munte. Spun aceasta nu pentru că ne cunoaștem. Aceasta este realitatea”, a declarat Igor Dodon.

Mai mult, socialistul consideră că liderul de la Kremlin este demn de titlul „pacificatorul secolului său”.

„Consider că (Putin) este demn de titlul „pacifistul secolului său”. Iar ceea ce face cineva pentru a arăta mai puternic din punct de vedere geopolitic – un lider puternic niciodată nu va coborî până la astfel de comentarii. Oamenii puternici, de obicei, sunt mai modești și nu vor să pară mai sus în ochii societății din contul altcuiva”, a mai spus Dodon.

***

Într-un interviu televizat, președintele SUA a declarat că îl consideră ucigaș pe Vladimir Putin. De fapt, acesta a răspuns cu „da” la întrebarea jurnalistului. De asemenea, Biden a declarat că Putin va suporta „anumite consecințe”, dacă se va demonstra că Rusia s-a implicat în alegerile prezidențiale din SUA, care s-au desfășurat anul trecut. NM a publicat un sumar al acțiunilor care au urmat după declarația liderului de la Casa Albă.

În replică, Vladimir Putin i-a urat „sănătate” lui Joe Biden.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

PSRM

PSRM acuză PAS că ar pregăti excluderea lui Găgăuz din alegeri. Reacția partidului de guvernare

Partidul Socialiștilor (PSRM) acuză PAS că ar pregăti excluderea lui Fiodor Găgăuz din cursa pentru funcția de bașcan al Găgăuziei. Socialiștii susțin că mai multe conturi anonime de TikTok ar fi folosite pentru a crea impresia că echipa candidatului desfășoară agitație electorală ilegală. Solicitată de NM, purtătoarea de cuvânt a PAS, Adriana Vlas, a calificat acuzațiile drept „aberații”.

Potrivit liderului PSRM, Igor Dodon, rețeaua de conturi ar crea artificial aparența unor încălcări comise de echipa electorală a lui Găgăuz. În paralel, susțin socialiștii, ar fi răspândite informații false pentru a-l discredita pe candidat.

Formațiunea califică situația drept o provocare premeditată și afirmă că PAS s-ar teme de echipa socialiștilor din Găgăuzia.

PSRM anunță că a sesizat Comisia Electorală Centrală și neagă orice legătură cu respectivele conturi, inclusiv finanțarea activității lor. Totodată, potrivit partidului, Fiodor Găgăuz a depus o plângere la poliție.

Socialiștii le cer observatorilor internaționali, inclusiv reprezentanților OSCE, să urmărească situația și să prevină eventuale presiuni asupra candidatului.

Acuzațiile vin după ce comunitatea de experți WatchDog a semnalat că peste 20 de conturi de TikTok care distribuie același conținut cu Fiodor Găgăuz. Potrivit experților, unele conturi au fost create chiar pe 16 octombrie, în ziua lansării acestuia în campania electorală.

Găgăuz a respins anterior orice legătură cu aceste pagini și cu persoanele care le administrează. Candidatul a numit situația „o provocare bine pusă la punct”, menită să îl discrediteze, și a cerut organelor de drept să investigheze cine se află în spatele conturilor. Ulterior, el a anunțat că a depus și o plângere oficială la Poliție.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: