Fostul președinte Igor Dodon va mai sta încă 30 de zile în arest preventiv la domiciliu. Decizia a fost luată pe 18 august curent, de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana.
Potrivit Procuraturii, „motivele care au stat la baza înaintării demersului de prelungire a mandatului de arest sunt determinate de existența în continuare a riscului împiedicării bunei desfășurări a urmăririi penale, riscului distrugerii probelor și influențării martorilor prin determinarea unor persoane de a da declarații mincinoase și riscul eschivării de la răspundere penală”.
Pe 17 august curent, Procuratura Anticorupție menționa că, în susținerea riscurilor invocate, procurorii au prezentat probe noi, administrate pe 8 și 10 august 2022, precum și administrate anterior la 21 iunie 2022, care în coroborare cu rezultatele măsurilor speciale de investigații, confirmă temeinicia riscurilor invocate.
„Alte măsuri preventive neprivative de libertate cum ar fi liberarea provizorie sub control judiciar nu au capacitatea de a preveni riscurile invocate supra și a asigura buna desfășurare a urmăririi penale”, comunica Procuratura.
***
Fostul președinte figurează într-un dosar penal în care este învinuit de îmbogățire ilicită, corupere pasivă, trădare de patrie și acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminală. Asta după ce în mai 2020 deputatul Iurie Reniță a publicat un video în care se vede cum Igor Dodon primește o pungă neagră de la fostul politician Vlad Plahotniuc.
Pe 27 iunie curent, Procuratura Generală a anunțat că fostul președinte al Republicii Moldova Igor Dodon s-a ales cu încă un dosar. Acestuia i-a fost înaintată învinuirea în săvârșirea infracțiunii de depășire a atribuțiilor de serviciu, în cadrul dosarului penal denumit „Energocom”.
Igor Dodon pledează nevinovat și califică dosarele deschise pe numele său drept „politice”. Potrivit lui, acuzațiile au fost înaintate „la comandă”.
Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.
Vreți să susțineți ceea ce facem?
Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.
Coaliția Națională „Viața fără Violență” aduce în prim-plan la Conferința „Realități personale, revendicări colective” trăirile femeilor care ajung prea rar în centrul conversațiilor publice
Coaliția Națională „Viața fără Violență”, o rețea de 24 de organizații din domeniul prevenirii și combaterii violenței împotriva fetelor și femeilor, organizează, în perioada 29-30 octombrie 2026, Conferința Internațională pentru Prevenirea și Combaterea Violenței împotriva Femeilor, cu tema „Realități personale, revendicări colective”. Conferința va reuni activiste, reprezentante/-ți ale/ai organizațiilor societății civile, instituțiilor publice, mediului academic, comunităților locale și femei cu experiență trăită pentru a explora felul în care anumite experiențe și sisteme produc marginalizare și excludere.
Așa cum țara avansează în parcursul său european, discuțiile despre democrație, drepturi și participare devin tot mai importante. În același timp, suntem martori/-e la amplificarea discursurilor care contestă drepturile femeilor și ale persoanelor din grupuri marginalizate, la creșterea vizibilității discursului de ură și la cazuri de femicid care continuă să zguduie societatea. Doar în acest an am deconspirat trei grupuri de Telegram care publicau, fără consimțământ, materiale intime, inclusiv cu fete minore; am contestat numeroși creatori de conținut care glorifică abuzul împotriva femeilor și actori politici care instrumentalizează cazurile de violență pentru capital politic. În paralel, în primul trimestru al anului 2026, poliția a înregistrat 5 033 de sesizări privind relațiile disfuncționale în familie, iar conform estimărilor noastre, cel puțin 7 femei au fost ucise în urma violenței. Totodată, 54% dintre femei nu solicită ajutor din cauza rușinii, iar doar 8,4% raportează violența la poliție. Cercetările noastre arată că femeile din mediul rural, femeile rome, femeile cu dizabilități și alte grupuri marginalizate continuă să întâmpine bariere suplimentare în accesul la servicii, protecție și participare. În spatele acestor numere se află femei reale, cu propriile nevoi, povești și voci care merită ascultate.
În acest an, am organizat conferința pornind de la o întrebare: ce se întâmplă atunci când nu doar oamenii ignoră trările și nevoile femeilor, ci și politicile, serviciile, instituțiile și conversațiile publice? Pornim de la poveștile femeilor, le ascultăm cu empatie și atenție, iar apoi le transformăm în revendicări colective. Împreună analizăm ce trebuie schimbat și ce putem construi diferit, astfel încât nicio femeie să nu fie împinsă la margine. Vom vorbi despre violență, sărăcie, izolare, lipsa transportului și a locuinței, dizabilitate, migrație, detenție, orientare sexuală și identitate de gen, trafic de persoane, maternitate, infertilitate și accesul limitat la servicii. În loc să tratăm vulnerabilitatea ca pe o caracteristică individuală a femeilor, evenimentul își propune să analizeze experiențele, normele și sistemele care le împing la marginea comunităților, serviciilor și proceselor de decizie.
Începem prima zi cu discuții prin care vom înțelege și vom numi problemele cu care se confruntă femeile, apoi mergem înainte către discuții despre autonomie, participare și soluții pentru construirea unor comunități mai incluzive și echitabile. Organizăm conferința „Realități personale, revendicări colective” ca un spațiu de dialog, reflecție și învățare colectivă, în care experiențele individuale sunt conectate la întrebări mai largi despre putere, reprezentare, acces la drepturi și responsabilitatea instituțiilor și a comunităților. Evenimentul creează oportunitatea de a înțelege mai bine barierele cu care se confruntă femeile și de a construi răspunsuri care pornesc de la realitățile lor, nu de la presupuneri.
Conferința din acest an are loc într-un moment important pentru Republica Moldova. În timp ce țara noastră avansează pe calea integrării europene, e mai important ca niciodată să vorbim și despre oamenii care riscă să rămână în afara acestui proces. Vorbim despre cum ne asigurăm că femeile sunt în siguranță, dacă sunt ascultate atunci când vorbesc despre experiențele lor, dacă au acces egal la servicii și dacă participă la deciziile care le influențează viața.
De aceea, în cadrul conferinței, vom dedica un atelier special relației dintre egalitatea de gen și parcursul european al Republicii Moldova. Ne dorim să discutăm deschis despre ce poate însemna integrarea europeană pentru femeile din țară, ce oportunități creează și ce responsabilități ne asumăm odată cu acest proces. Credem că nu putem construi o Moldovă europeană fără să construim, în același timp, o societate în care femeile sunt protejate de violență, au acces la drepturi și servicii și sunt prezente în spațiile unde se iau decizii. Iar pentru ca acest lucru să se întâmple, experiențele femeilor trebuie să ajungă în centrul conversațiilor despre viitorul țării, nu la marginea lor.
Invităm instituțiile media să fie parte din această conversație
Jurnalismul poate aduce în centrul atenției experiențe care rămân prea des invizibile și transforma probleme considerate individuale în subiecte de interes public. De aceea, am fi onorate să vă avem ca parteneri ai conferinței și să contribuim, împreună, la extinderea acestor conversații dincolo de sala evenimentului. Suntem deschise să ne adaptăm intereselor și formatelor echipei dumneavoastră, astfel încât împreună să creștem gradul de informare a publicului și să stimulăm discuții relevante despre prevenirea violenței, egalitatea de gen, participarea femeilor la procesele de decizie și incluziunea socială.
Vă punem la dispoziție acces la intervievate și intervievați, experte și experți naționali și internaționali, materiale tematice, participări în emisiuni, comentarii de specialitate și oportunități de producere a conținutului original.
Despre conferință
Conferința pentru Prevenirea și Combaterea Violenței împotriva Femeilor este organizată anual de Coaliția Națională „Viața fără Violență” și reprezintă una dintre cele mai importante spații de dialog din Republica Moldova dedicate prevenirii violenței împotriva femeilor, promovării egalității de gen și consolidării mișcării feministe.
Pentru contacte și parteneriate media, puteți apela la comunicatoarea Coaliției Naționale „Viața fără Violență”, Neaga Andreea. Email: [email protected]Număr de telefon: 061249028.