Parlamentul Republicii Moldova

Igor Grosu, despre mita de 40.000 de dolari de la vamă: „Nimeni nu are clemență. Urciorul nu merge de multe ori la izvor”

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a comentat cazul mitei de 40.000 de dolari în care sunt vizați mai mulți funcționari vamali cu funcții de conducere. Speakerul a îndemnat autoritățile să continue investigațiile până la capăt și a transmis un mesaj clar celor care recurg la practici corupte. „Nimeni nu are clemență”, a transmis oficialul.

„Noi așteptăm ca CNA și Procuratura să-și facă treaba. Foarte bine și-o fac. Să-i lăsăm să documenteze foarte bine acest caz. Mesajul este unul pentru toți – nimeni nu are nicio clemență. Cei care mai au gânduri sau încearcă să recurgă la astfel de practici, o să se întrețină, după cum vedeți, urciorul de multe ori, vorba aceea, nu o să meargă la izvor. Haideți să așteptăm detaliile anchetei”, a declarat Grosu.

Întrebat dacă șeful Serviciului Vamal, Alexandru Iacub, ar urma să-și depună demisia, așa cum a procedat Igor Talmazan, urmare a dosarului de corupție de la Aeroport în care ar fi fost implicați inclusiv copiii unor deputați, Igor Grosu a evitat să ofere un răspuns clar: „Cred că noi trebuie să așteptăm, așa cum am spus, datele acestei anchete și o să aflăm, probail, mai multe lucruri decât cunoaștem la moment”.

Amintim că șeful Biroului Vamal Centru și un broker vamal au fost reținuți, pe 21 mai, „într-o cauză penală de corupere pasivă, comisă în circumstanțe agravante”. Potrivit CNA, cei doi, împreună cu alte persoane, ar fi primit în mai multe tranșe suma de peste 40 000 de dolari. Banii ar fi fost destinați „pentru facilitarea trecerii mărfurilor peste frontiera vamală a Republicii Moldova la importul de mărfuri în țară, destinate segmentului transnistrean, dar și pentru omiterea depistării multiplelor încălcări de legislație”.

Pe 22 mai, CNA a anunțat o nouă reținere pe dosar. Este vorba despre șeful Postului Vamal Intern Căușeni, care a fost plasat în arest preventiv pentru 72 de ore. Potrivit oamenilor legii, în timpul perchezițiilor desfășurate ieri, de la persoanele bănuite au fost ridicate mai multe telefoane mobile, iar suma totală a banilor depistați, în diferite valute, se ridică la circa 1,1 milioane de lei.

Astfel, în prezent, trei persoane se află în custodia CNA, fiind cercetate pentru corupere pasivă în circumstanțe agravante.

Într-o reacție publică, șeful Serviciului Vamal, Alexandru Iacub a reiterat că instituția pe care o conduce „nu tolerează și nu va acoperi nicio faptă de corupție”: „Aceste comportamente nu ne reprezintă și nu reflectă angajamentul instituțional față de legalitate, corectitudine și responsabilitate în exercitarea atribuțiilor de serviciu”, a declarat șeful Serviciului Vamal.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

defence-ua.com/imagine simbol

O dronă Shahed a survolat 18 minute spațiul aerian al R. Moldova. A fost doborâtă în România

O dronă de tip Shahed a survolat spațiul aerian al Republicii Moldova pe 16 august. Aceasta a venit dinspre Ucraina, a zburat timp de 18 minute deasupra țării și s-a îndreptat spre Galați, România, potrivit Ministerului Apărării al Republicii Moldova. Între timp, Ministerul român al Apărării a raportat că a detectat pătrunderea unei drone în spațiul aerian al României, dinspre Republica Moldova, la aproximativ 24 de kilometri nord de Galați. Drona a fost doborâtă, potrivit instituției române.

Ce a declarat Ministerul Apărării al R. Moldova

Drona a fost detectată de sistemele de supraveghere a spațiului aerian al Republicii Moldova pe 16 august, la ora 04:31.

Potrivit Ministerului Apărării, aparatul, de tip Shahed 138 (Geran 2), venea din localitatea ucraineană Cotlovina, regiunea Reni, și a survolat spațiul aerian al Republicii Moldova prin satul Etulia din Găgăuzia. Ulterior, la ora 04:40, o patrulă a Poliției de Frontieră a Republicii Moldova i-a auzit sunetul pe direcția localităților Cișmichioi (RM)-Dolinskoe (UA).

Drona a părăsit spațiul aerian la ora 04:49, prin localitatea Slobozia Mare, raionul Cahul, îndreptându-se spre localitatea Șivita, Galați, România, a comunicat Ministerul Apărării.

„Potrivit informațiilor inițiale, obiectul zburător a trecut neautorizat spațiul aerian al țării în urma atacurilor aeriene ale Federației Ruse în Ucraina”, a declarat instituția de la apărare.

Ce a declarat Ministerul Apărării al României

Potrivit Ministerului român al Apărării, la ora 04:44 a fost detectată pătrunderea unei ținte aeriene în spațiul aerian al României, dinspre Republica Moldova, la aproximativ 24 de kilometri nord de Galați.

„O aeronavă F-18 a Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole, care execută Serviciul de Luptă Poliție Aeriană la Baza 57 Aeriană „Mihail Kogălniceanu”, aflată în misiune de monitorizare, a realizat contact radar cu ținta și a primit aprobarea de angajare. Drona a fost doborâtă în condiții de siguranță de aeronava F-18, la ora 05.01”, a comunicat Ministerul, adăugând că un posibil punct de impact al resturilor dronei a fost identificat între localitățile Băleni și Cudalbi, județul Galați, într-o zonă nepopulată.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: