Andrei Mardari | NewsMaker

Igor Grosu, după ce opoziția i-a cerut să devină premier: „Să aibă grijă ce își doresc” (VIDEO)

Președintele PAS și speakerul Igor Grosu a comentat, pe 9 iulie, apelurile opoziției care i-a cerut să preia funcția de prim-ministru, după demisia lui Alexandru Munteanu. Solicitat de NewsMaker, oficialul le-a transmis un mesaj scurt – „Să aibă grijă ce își doresc”.

Grosu a precizat că PAS analizează atât posibilitatea desemnării unui candidat din rândul formațiunii, cât și a unei persoane din afara partidului pentru funcția de premier. El a confirmat că printre numele aflate în discuție se numără ministrul Educației, Dan Perciun, dar și antreprenorul Vasile Tofan.

Întrebat „cât de lungă este lista” potențialilor candidați, liderul PAS a evitat să ofere un număr.

„Este suficientă pentru a oferi un candidat bun, cu un mesaj foarte clar.  Obiectivul și misiunea candidatului noi deja am formulat-o – integrarea europeană. Toate țintele pe care ni le-am propus – 2028-2030 – stau în picioare”, a declarat Grosu.

Totodată, acesta a anunțat că fracțiunea PAS se va reuni vineri, 10 iulie, pentru a decide numele candidatului cu care va merge la consultările convocate de președinta Maia Sandu, programate pentru sâmbătă, 11 iulie.

Amintim că Alexandru Munteanu și-a anunțat demisia din funcția de prim-ministru pe 3 iulie, la opt luni de la preluarea mandatului. Din 8 iulie, interimatul funcției este asigurat de vicepremierul pentru economie și digitalizare, Eugeniu Osmochescu, până la învestirea unui nou Guvern.

Pe 9 iulie, la aproape o săptămână de la demisia premierului, președinta Maia Sandu a anunțat consultări cu fracțiunile parlamentare pentru desemnarea unui candidat la funcția de prim-ministru. Întâlnirile vor avea loc pe 10 și 11 iulie, la Președinție. Vineri sunt invitate fracțiunile din opoziție, iar sâmbătă – fracțiunea majoritară PAS. Programul discuțiilor – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Vasile Tofan/Facebook

Tofan: Ucraina va deversa cu 20% mai multă apă în Nistru. Discuțiile despre gaze vor continua la Kiev

Ucraina a acceptat să majoreze cu aproximativ 20% debitul de apă deversat de la Complexul hidroenergetic de la Novodnistrovsk, față de perioada precedentă. Anunțul a fost făcut de premierul Vasile Tofan pe 14 octombrie, după o discuție cu prim-vicepremierul și ministrul Energiei al Ucrainei, Denis Șmîhal, la care a participat și ministrul Energiei din Republica Moldova, Dorin Junghietu.

Potrivit premierului, discuțiile s-au axat pe problemele legate de apă și energie. Tofan a precizat că situația pe cursul superior al Nistrului „rămâne complicată”, însă Chișinăul a reușit să ajungă la o înțelegere cu Kievul.

„Partea ucraineană a acceptat să majoreze cu circa 20% debitul de apă deversat de la Complexul hidroenergetic de la Novodnistrovsk, față de perioada precedentă. Pentru localitățile care depind de apa din Nistru – asta contează”, a scris premierul pe rețele.

Oficialii au discutat și despre cooperarea în domeniul gazelor naturale și al energiei electrice. Premierul Vasile Tofan a anunțat că discuțiile vor continua la Kiev, unde intenționează să meargă spre sfârșitul lunii octombrie.

„Am convenit cu domnul Șmîhal să păstrăm un contact permanent și să luăm decizii comune atunci când apar provocări. Crizele energetice și hidrologice nu țin cont de granițe, iar soluțiile trebuie căutate împreună”, a mai scris premierul Vasile Tofan pe rețele.

Amintim că Parlamentul a aprobat instituirea stării de urgență în sectoarele energetic și hidrologic pentru 60 de zile, începând cu 26 septembrie. Premierul Vasile Tofan a explicat atunci că măsura are caracter preventiv, întrucât Moldova intră în sezonul rece cu mai multe riscuri regionale care se suprapun și se pot amplifica reciproc.

NewsMaker a explicat cum a ajuns Nistrul să sece, de ce Ucraina a redus de mai multe ori debitul evacuat și ce opțiuni mai are Chișinăul și Kievul – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: