Andrei Mardari/NewsMaker

„Îi doresc succes noului ministru, care va avea mult de lucru”. Mesajul Liliei Dabija, după demisie

Lilia Dabija a publicat pe Facebook un scurt comentariu, după anunțul privind demisia sa din funcția de ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale. Aceasta i-a urat succes succesorului său. Dabija nu a explica motivele demisiei sale.

Funcția mea în calitate de Ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a luat sfârșit. Nu știu dacă există sufciente cuvinte ca să-mi exprim gratitudinea față de echipa mea, cu care am muncit zi de zi ca să aducem Europa, aici, la noi acasă. Și nu, nu exagerez: am depus efortul ca în toate domeniile noastre de activitate să facem progrese: drumuri, poduri, dezvoltare regională și locală, construcție, apă și sanitație. Nu este un caz că domeniile acestui minister sunt primele din cele 20 de activități ale Guvernului. Îi doresc succes noului ministru, care va avea mult de lucru, dar cu o astfel de echipă, nimic nu este imposibil. Vă mulțumesc, dragi prieteni!”, a menționat Dabija.

Amintim că premierul Dorin Recean a anunțat pe 14 iulie că trei miniștri au demisionat: ministrul Educației Anatolie Topală, ministra de Interne Ana Revenco și ministra Infrastructurii și Dezvoltării Regionale Lilia Dabija.

Cine este Lilia Dabija?

Lilia Dabija a preluat funcția de ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale în februarie 2023, după ce în fruntea Guvernului a venit premierul Dorin Recean. Anterior, din decembrie 2021, Dabija a deținut funcția de secretar general al Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale. De asemenea, Lilia Dabija a activat ca expert în cadrul mai multor organizații internaționale printre care Banca Mondială, Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), Corporația Financiară Internațională (IFC), Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) etc.

Lilia Dabija a intrat în atenția publicului larg după ce a declarat, în cadrul unei emisiuni televizate, că este luată în calcul posibilitatea unei noi concesionări a Aeroportului Internațional Chișinău. Ulterior, aceasta a declarat că a fost înțeleasă greșit.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Foto: Andrei Cotorobai

Ziua Independenței, organizată cu circa 10 mln de lei și fără licitație publică: investigație RISE Moldova

Guvernul a alocat în acest an aproape 10 milioane de lei pentru organizarea manifestărilor dedicate celor 35 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova, în pofida apelurilor publice ale premierului Vasile Tofan privind reducerea cheltuielilor bugetare. Asta arată o investigație a publicației Rise Moldova.

La ședința Guvernului din 29 iulie, prim-ministrul Vasile Tofan declara că sărbătorirea Zilei Independenței și a Zilei Limbii Române ar trebui organizată „cu mult suflet și inimă, dar nu neapărat cu tare mulți bani”, în contextul deficitului bugetar cu care se confruntă statul.

Totuși, a doua zi, Ministerul Culturii a modificat planul anual de achiziții și a majorat bugetul destinat Zilei Independenței de la 500 000 de lei la 10 milioane de lei. Potrivit investigației statul a cheltuit în final 9,86 milioane de lei pentru evenimentul din 27 august, cea mai mare sumă alocată până acum pentru această sărbătoare desfășurată într-o singură zi.

Ministerul Culturii susține că suma inițială de 500 000 de lei a fost estimată înainte de aprobarea Programului național „Independența care ne unește. Moldova-35”. După adoptarea programului, instituției i-au revenit responsabilități suplimentare privind organizarea manifestărilor festive, ceea ce a determinat revizuirea bugetului.

Contractul pentru organizarea evenimentului a fost atribuit Instituției Publice „Moldova-Concert” prin procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, fără organizarea unei licitații publice. Ministerul a invocat drept argumente particularitățile tehnice și artistice ale serviciilor, precum și necesitatea organizării evenimentului „în regim de maximă urgență”.

Experta în achiziții publice Diana Enachi consideră însă că justificările autorităților nu sunt întemeiate. Potrivit acesteia, invocarea urgenței pentru un eveniment organizat anual la aceeași dată indică probleme de planificare și nu reprezintă un temei legal suficient pentru evitarea unei proceduri competitive.

Ministerul a clacat la capitolul planificare și transparență, iar aplicarea NFP pentru achiziția acestor servicii nu este susținută de cadrul legal”, a declarat experta.

Investigația mai arată că lucrările de instalare a scenei și anunțarea artiștilor au început înainte ca Ministerul Culturii să atribuie oficial contractul. Ordinul de atribuire a fost semnat pe 25 august, cu doar două zile înainte de eveniment.

RISE Moldova a solicitat Ministerului Culturii documentele aferente procedurii de achiziție, inclusiv contractul, oferta financiară și devizul detaliat al cheltuielilor. Instituția nu a transmis documentele solicitate și a indicat că acestea ar fi disponibile în Registrul Buletinelor Achizițiilor Publice. Jurnaliștii afirmă însă că nu au identificat documentele respective și nu au primit clarificări suplimentare până la publicarea investigației.

În ultimii ani, costurile organizării Zilei Independenței au crescut semnificativ. Dacă în 2023 au fost cheltuite aproximativ 4,6 milioane de lei, în 2024 suma a ajuns la aproape 10 milioane de lei pentru un program desfășurat pe parcursul a trei zile. În 2025, cheltuielile au fost de circa 5,9 milioane de lei.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: