Ilan Șor/screenshot

Ilan Șor rămâne fără buletin de identitate moldovenesc. Judecătorii au respins apelul oligarhului fugar

Curtea de Apel Chișinău a respins apelul declarat de Ilan Șor împotriva Agenției Servicii Publice (ASP), care i-a anulat în 2021 actele de identitate moldovenești. Astfel, a fost menținută decizia primei instanțe care a constatat că cererea fostului lider al Partidului „ȘOR”, declarat neconstituțional, nu este întemeiată. Decizia, pronunțată de completul de judecători Veronica Negru, Ina Dutca și Ecaterina Palanciuc, este executorie din momentul emiterii, însă poate fi atacată cu recurs la Curtea Supremă de Justiție (CSJ), în termen de două luni, scrie anticoruptie.md.

Amintim că Agenția de Servicii Publice a anunțat pe 9 noiembrie 2021 că a anulat actele de identitate ale lui Șor, în urma unor verificări efectuate la sesizarea Procuraturii Anticorupție. Atunci ASP a constatat că atât buletinul de identitate emis în 2012, cât și pașaportul emis în 2010 pe numele lui Șor, ar fi fost perfectate și eliberate cu încălcarea legislației fiind întocmite în lipsa acestuia.

„S-a stabilit că imaginea facială, datele personale și semnătura olografă a lui Ilan Șor au fost utilizate din resursele informaționale ale Registrului de stat al populației în baza unui act perfectat in 2009, iar actele de identitate au fost înmânate unor persoane terțe, contrar prevederilor din Legea 273/1994 privind actele de identitate din sistemul național de pașapoarte”, a explicat ASP acum doi ani.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Igor Grosu

Prima Conferință a președinților parlamentelor țărilor candidate la UE. Participă și Igor Grosu

Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, participă la prima Conferință a președinților parlamentelor din țările candidate la aderarea la Uniunea Europeană. Anunțul a fost făcut în dimineața zilei de 7 iulie de reprezentanții Legislativului de la Chișinău.

Potrivit Legislativului, Conferința inaugurală la care participă Igor Grosu are loc la Belgrad, capitala Serbiei.

„Evenimentul va reuni președinții parlamentelor din țările candidate pentru a discuta provocările și oportunitățile comune ale procesului de aderare la Uniunea Europeană, a face schimb de experiență și bune practici, a promova inițiative comune și a pune bazele unei platforme permanente de dialog, coordonare și sprijin reciproc la nivel parlamentar. Tema principală a conferinței este „Integrarea europeană într-un context geopolitic în schimbare”, cu accent pe rolul parlamentelor țărilor candidate în avansarea procesului de integrare europeană”, a comunicat Parlamentul de la Chișinău.

Conferința este organizată la inițiativa președintei Adunării Naționale a Republicii Serbia, Ana Brnabić, și a președintelui Radei Supreme a Ucrainei, Ruslan Stefanciuk, a precizat Legislativul.

În marja evenimentului, Igor Grosu va avea întrevederi bilaterale cu omologii săi din Ucraina și Serbia.

***

În prezent, UE are nouă țări candidate oficiale la aderare: Turcia, Macedonia de Nord, Muntenegru, Albania, Serbia, Bosnia și Herțegovina, Ucraina, Republica Moldova și Georgia.

Republica Moldova, împreună cu Ucraina, a obținut statutul de țară candidată la aderarea la Uniunea Europeană în iunie 2022. Cele două state au lansat oficial negocierile de aderare în iunie 2024. Pe 15 iunie 2026, cele 27 de state membre ale UE au deschis oficial primul cluster de negocieri de aderare cu Republica Moldova și Ucraina. Clusterul „Valori fundamentale” – primul deschis și ultimul închis – este considerat coloana vertebrală a întregului proces. Acesta acoperă statul de drept, sistemul judiciar, drepturile fundamentale și lupta împotriva corupției și acționează ca o axă centrală a întregului proces de aderare. În total, negocierile de aderare la UE se desfășoară pe baza a 33 de capitole ale legislației europene. Acestea sunt împărțite, în linii mari, în șase blocuri tematice (clustere): „Valori fundamentale”; „Piața internă”; „Relații externe”; „Concurență și creștere incluzivă”; „Ecologie, transport și energie”; „Resurse, agricultură și coeziune politică”.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: