Facebook/Eugen Tomac

Legea prin care grupul Ilașcu va benefia de pensie de foști deținuți politici a fost promulgată

Cei patru membri ai așa-numitului „grup Ilașcu”, condamnați la închisoare, în 1993, de un tribunal de la Tiraspol, vor beneficia de o pensie oferită de statul român. Este vorba despre Ilie Ilașcu, Alexandru Leșco, Andrei Ivanțoc și Tudor Popa. Legea care prevede acest lucru a fost promulgată astăzi, 7 august, de președintele României, anunţă autorul acesteia, deputatul român Eugen Tomac.

Într-o postare pe Facebook, Eugen Tomac a scris că cei patru cetățeni români „se bucură astăzi, după un efort de mai bine de zece ani, de recunoașterea și aprecierea statului român, meritate pe deplin”.

Ilie Ilașcu, originar din raionul Fălești, a fost condamnat la moarte, dar a fost eliberat în 2001. Alexandru Leșco a fost condamnat la 12 ani de închisoare și a fost eliberat în 2004, după executarea întregii pedepse ilegale. Andrei Ivanțoc și Tudor Popa au fost condamnați la 15 ani de închisoare și au fost eliberați în 2007.

 

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

Programare urgentă la examenul auto, pentru bani? ASP: serviciile sunt neautorizate și pot fi o fraudă

„Programările urgente” contra cost la examenele auto sunt neautorizate și pot fi o fraudă. Despre acest lucru a comunicat Agenția Servicii Publice (ASP), care i-a atenționat pe cetățeni să sesizeze autoritățile competente în cazul unor asemenea promisiuni.

Pe 15 septembrie, reprezentanții ASP au anunțat despre existența unor escrocherii cu „programările urgente” la examenele auto. „În ultima perioadă, pe Instagram și Tik Tok sunt promovate tot mai activ servicii de „programare urgentă” la examenele auto (inclusiv, prin intermediul contului „programare.urgenta.md”). Agenția Servicii Publice avertizează cetățenii că aceste servicii sunt neautorizate și pot fi o fraudă”, a comunicat instituția.

În continuare, reprezentanții ASP au oferit detalii despre metoda escrocilor. „Persoanele care oferă aceste servicii solicită bani și datele programării oficiale, precum codul sau linkul acesteia, pretinzând că pot identifica locuri disponibile și modifica data examenului. (…) Nu transmiteți datele personale sau de programare persoanelor necunoscute și nu plătiți bani pe conturi neoficiale. ASP recomandă cetățenilor să verifice informațiile doar pe pagina oficială a ASP și să sesizeze autoritățile competente în cazul în care sunt contactați de persoane care promit programări contra cost”, a declarat instituția.

Agenția Servicii Publice
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: