The New York Post

Iluzionistul David Copperfield, acuzat de violență sexuală. Sunt cel puțin 16 plângeri

Șaisprezece femei l-au acuzat pe iluzionistul american David Copperfield de violență sexuală, relatează The Guardian, pe baza a peste o sută de interviuri și a unor dosare de judecată și poliție.

Acuzațiile împotriva lui Copperfield, acum în vârstă de 67 de ani, se referă la o perioadă cuprinsă între sfârșitul anilor 1980 și 2014. Mai mult de jumătate dintre reclamante susțin că erau minore când Copperfield le-ar fi abuzat sexual. Unele ar fi avut 15 ani. The Guardian precizează că iluzionistul putea să nu cunoască vârsta reclamantelor.

Trei femei au declarat că Copperfield le-a drogat și apoi a întreținut relații sexuale cu ele, la care nu și-ar fi putut exprima consimțământul. Alte patru femei susțin că Copperfield le-a atins sau le-a forțat să se atingă de dânsul în timp ce se aflau pe scenă. Rudele uneia dintre reclamante, care ar fi avut 15 ani la momentul respectiv, au afirmat că l-au văzut pe Copperfield pipăindu-i sânii.

Mai multe femei au spus că Copperfield le-a promis că le va ajuta cu o carieră în modelling sau în industria de divertisment și că a ținut legătura cu ele și cu părinții lor. Unele au precizat că au decis să facă aceste dezvăluiri în urma mișcării #MeToo, în cadrul căreia femei din întreaga lume vorbesc despre experiențele lor de abuz sexual.

Copperfield neagă episoadele de violență care îi se impută. Avocații iluzionistului subliniază că clientul lor nu a fost niciodată condamnat (cel puțin un caz a fost clasat din lipsă de probe). Aceștia spun că acuzațiile aduse lui Copperfield sunt „nu numai complet false, ci și complet neverosimile”, descriindu-l pe iluzionist ca fiind un om amabil, timid și sensibil.

MeToo este o mișcare socială și o campanie de sensibilizare împotriva abuzului sexual, a hărțuirii sexuale și a culturii violului, în cadrul căreia oamenii își fac publice experiențele de abuz sexual sau hărțuire sexuală. #MeToo a luat amploare în 2017 în urma numeroaselor acuzații de abuz sexual împotriva producătorului de film Harvey Weinstein. Harvey Weinstein, cândva unul dintre cei mai influenți producători de la Hollywood, își folosea influența sa în mod coercitiv împotriva mai multor femei pentru a obține plăceri sexuale. Ulterior, Harvey Weinstein fost găsit vinovat de viol în instanță. După ce milioane de oameni au început să folosească fraza și hashtag-ul în limba engleză, expresia a început să se răspândească în zeci de alte limbi, arătând magnitudinea fenomenului de hărțuire sexuală.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

Școlile, îndemnate să anunțe imediat poliția când un profesor este agresat. În caz contrar, managerii riscă sancțiuni

Conducerile școlilor și grădinițelor sunt îndemnate să anunțe imediat poliția când un cadru didactic este lovit, amenințat sau agresat verbal în legătură cu activitatea sa profesională. Consiliul de etică al Ministerului Educației și Cercetării (MEC) recomandă ca profesorii să primească sprijin juridic și psihologic și să fie protejați de presiuni după ce depun o plângere.

Recomandarea vine după ce Consiliul a examinat mai multe cazuri în care conducerile unor instituții au avut dificultăți în gestionarea incidentelor. Potrivit Consiliului, unii profesori nu au fost protejați imediat, iar în unele cazuri conducerea a luat măsuri chiar împotriva celor care au reclamat agresiunea.

Consiliul de etică recomandă conducătorilor instituțiilor de învățământ să înregistreze incidentele, să sesizeze poliția și să informeze autoritatea ierarhic superioară și MEC. Cu acordul profesorului, poate fi implicat și sindicatul, care îi poate oferi consultanță juridică și îl poate reprezenta în relația cu autoritățile. Documentul recomandă și limitarea temporară a accesului în instituție pentru persoana care a comis agresiunea.

„Managerul care nu sesizează prompt poliția, ia măsuri administrative împotriva victimei sau tolerează ultragierea comite o abatere gravă de la Codul de etică al cadrului didactic și riscă sancțiuni disciplinare”, transmite MEC.

Ultragierea cadrelor didactice se sancționează contravențional din septembrie 2024, amintește Ministerul Educației și Cercetării. Articolul 65⁴ din Codul contravențional prevede o amendă de până la 1.000 de lei. Dacă fapta este însoțită de vătămarea integrității corporale, amenda poate ajunge la 4.000 de lei, iar instanța poate dispune arest de până la 15 zile. În funcție de gravitatea faptei, poate interveni și răspunderea penală.

Într-un caz din raionul Dubăsari, mama unui elev a fost amendată cu 2.000 de lei după ce a insultat și a agresat fizic o profesoară în timpul orelor, în mai 2026. Leziunile au fost confirmate printr-o examinare medico-legală.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: