Imagini cu presupuse subiecte de la examenul la Istorie au apărut online. Ministerul Educației a inițiat o anchetă

În spațiul public au apărut presupuse imagini cu subiectele pentru examenul de absolvire la istorie pentru clasa a IX-a. Ministerul Educației și Cercetării anunță că a inițiat o anchetă pentru a stabili dacă materialele sunt autentice și cum au ajuns să fie distribuite online. În cazul în care scurgerea de informații se confirmă, urmează să fie identificate instituțiile și persoanele responsabile. Rezultatele investigației vor fi făcute publice după finalizarea verificărilor.

Potrivit Minsterului Educației, în cazul în care se confirmă veridicitatea lor, urmează să fie identificate instituțiile de învățământ implicate și persoanele responsabile de scurgerea de informații.

Ministerul a anunțat că lucrează în colaborare cu structurile responsabile de organizarea examenelor pentru a analiza toate circumstanțele incidentului. După finalizarea verificărilor, vor fi făcute publice concluziile anchetei și eventualele măsuri aplicate.

Astfel de cazuri nu sunt o premieră în perioada examenelor naționale. În anii precedenți au fost investigate situații similare, inclusiv scurgeri de subiecte la matematică și limba română pentru clasa a IX-a. Elevii care au folosit sau au distribuit materialele apărute ilegal au fost eliminați din sesiunea de bază și au susținut ulterior examenele în sesiunea suplimentară.

Elevii de clasa a IX-a au susținut pe 4 iunie prima probă din această sesiune – la istorie (istorie românilor și istorie universală). Următoarele examene sunt programate pentru 8 iunie la matematică, 11 iunie la limba de instruire, iar pe 15 iunie la limba și literatura română pentru elevii cu altă limbă de instruire.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

De la $600 la $65: Rusia vrea să reducă taxa pentru cetățenie pentru locuitorii Transnistriei

Rusia intenționează să reducă taxa pentru examinarea cererilor de dobândire a cetățeniei ruse depuse de locuitorii din regiunea transnistreană. Aceștia ar urma să achite 65 de dolari, în loc de 600 de dolari, cât este în prezent, scrie Meduza, cu referire la un proiect elaborat de Ministerul rus de Externe.

Potrivit sursei citate, taxa consulară pentru examinarea unei cereri de dobândire a cetățeniei Federației Ruse a crescut, de la 1 august, de aproape zece ori – de la 65 la 600 de dolari. Proiectul pregătit de autoritățile ruse prevede însă o excepție pentru locuitorii din regiunea transnistreană, precum și pentru cei din Abhazia și Osetia de Sud. Pentru aceștia, taxa ar urma să revină la 65 de dolari.


Amintim că, pe 15 mai, președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a semnat un decret care simplifică procedura de obținere a cetățeniei ruse pentru locuitorii regiunii transnistrene. Astfel, aceștia nu mai sunt obligați să locuiască timp de cinci ani în Rusia în baza unui permis de ședere, să susțină examenul de limba rusă sau să demonstreze cunoașterea istoriei și legislației Federației Ruse. Singura condiție este ca solicitantul să fi locuit în Transnistria la momentul intrării în vigoare a decretului. Documentul prevede, de asemenea, o procedură pentru copiii orfani, copiii rămași fără îngrijirea părinților și persoanele lipsite de capacitate de exercițiu, care pot obține cetățenia din „motive umanitare”.

La sfârșitul lunii iulie, Rusia a majorat de aproape zece ori taxa consulară pentru obținerea cetățeniei de către cetățenii străini – de la 65 la 600 de dolari. Totodată, taxa pentru examinarea cererii de renunțare la cetățenia rusă a crescut de la 130 la 1.200 de dolari. În plus, taxa consulară este percepută acum pentru fiecare persoană inclusă în cerere, și nu pentru o singură cerere.

Recent, liderul de facto de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a anunțat că peste 60.000 de locuitori ai regiunii transnistrene au depus cereri pentru obținerea cetățeniei Federației Ruse în baza procedurii simplificate. Acesta declara tot atunci că, deși taxa consulară pentru obținerea cetățeniei ruse a fost majorată de aproape zece ori – de la 65 la 600 de dolari – problema „este în curs de soluționare” și că „totul va fi rezolvat în interesul oamenilor”.

Anterior, ministrul Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, declara că autoritățile de la Chișinău nu pot confirma numărul locuitorilor din regiunea transnistreană care au depus cereri pentru obținerea cetățeniei ruse. Totodată, el a avertizat că decizia de a solicita cetățenia Federației Ruse trebuie analizată cu maximă prudență, întrucât există riscul ca persoanele care o obțin să fie trimise pe front.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: