Imagini noi de la altercațiile de duminică. Membrii AUR au atacat polițiștii. MAI s-a autosesizat (VIDEO)
Full Article 2 minutes read

Imagini noi de la altercațiile de duminică. Membrii AUR au atacat polițiștii. MAI s-a autosesizat (VIDEO)

În spațiul public au apărut imagini noi din timpul altercațiilor care s-au produs pe 4 iulie în centrul capitalei, după ce membrii Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) au încercat să blocheze accesul membrilor și susținătorilor Blocului Comuniștilor și Socialiștilor în timpul marșului organizat de aceștia. Din înregistrarea video se vede că un bărbat îmbrăcat în galben doboară din spate un polițist.

Imaginile au fost filmate cu drona. În acestea se vede cum un bărbat îmbrăcat la fel ca susținătorii AUR se apropie, de la spate, de un polițist, îl apucă de gât și îl dă jos. Ult alt polițist este lovit peste față de alți manifestanți.

Înregistrarea a fost distribuită de Ministerul de Interne, care a menționat că cele întâmplate sunt inadmisibile.

„Un participant la acțiunea neautorizată a acestei formațiuni a atacat un angajat MAI. Menționăm că este inadmisibilă și sancționabilă violența de orice fel, însă atacul mișelesc al unui participant la acțiunea AUR față de un colaborator aflat în serviciu, este o acțiune premeditată, săvârșită intenționat, care cade sub incidența Articolului 349 al Codului Penal (Amenințarea sau violența săvârșită asupra unei persoane cu funcție de răspundere sau a unei persoane care își îndeplinește datoria obștească)”, se arată în declarație.

De asemenea, MAI a făcut apel către concurenții electorali, de a se abține de la provocări.

„Contrar solicitărilor insistente ale Ministerului Afacerilor Interne de neimplicare în politică, pe întreg parcursul campaniei electorale am fost ținta unor atacuri nefondate din partea concurenților electorali, în aceste zile asistând la apogeul acestora, un atac fizic asupra unui angajat MAI. Pe ultima sută de metri a campaniei electorale, ne adresăm insistent și solicităm repetat tuturor formațiunilor politice să se abțină de la provocări menite să destabilizeze ordinea publică și să contribuie prin propriul exemplu la buna desfășurare a scrutinului electoral”, au conchis reprezentanții MAI.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: