Președinta Maia Sandu a folosit termenul „vetting” atunci când s-a referit la acțiuni în avocatură, însă este vorba de o autoevaluare a celor din domeniu. Declarația a fost făcută de președintele Parlamentului și liderul partidului de guvernare PAS, Igor Grosu. În cadrul ediției din 3 noiembrie a emisiunii „Punctul pe
Candidatul desemnat la funcția de prim-ministru, Alexandru Munteanu, a declarat că nu vede cum ar putea fi realizat vettingul pentru avocați – ideea enunțată de șefa statului. El a adăugat că, în planul de guvernare, este prevăzut vettingul pentru judecători și procurori până în 2026, însă „avocații nu sunt incluși”.
Inițiativa președintei Maia Sandu de a extinde procesul de vetting și asupra avocaților a stârnit o reacție dură din partea comunității juridice. Șefa statului și-a explicat propunerea prin „abuzurile” pe care le-ar fi comis unii avocați. Uniunea Avocaților consideră această idee drept un atentat la independența profesiei și o formă
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a numit drept „o inițiativă interesantă” ideea șefei statului ca avocații să fie supuși procesului de vetting – evaluarea integrității etice și financiare – la fel ca magistrații și procurorii. Potrivit lui Grosu, autoritățile trebuie să aibă „o discuție foarte sinceră” cu avocații, dar nu înainte
Uniunea Avocaților din Republica Moldova (UARM) își exprimă îngrijorarea față de declarațiile recente ale președintei Maia Sandu privind aplicarea vettingului în rândul avocaților. Instituția califică ideea șefei statului drept o „ingerință” directă în exercitarea liberă a profesiei și o încălcare a principiilor statului de drept și a dreptului constituțional la
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, consideră că avocații ar trebui să fie supuși procesului de vetting – evaluarea integrității etice și financiare – la fel ca magistrații și procurorii. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii RLive. „Nu vă supărați, dar cred că ar trebui să facem un Vetting și
Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, care de mai bine de o lună are interdicție de intrare în România și tot spațiul Schengen, susține o conferință de presă alături de avocații săi: Irina Șerban și Ion Dragne. Amintim că Ion Ceban are interdicție de intrare pe teritoriul României începând cu 9
Congresul extraordinar al avocaților din Republica Moldova a început astăzi, 25 iulie, și va dura până pe 28 iulie. În cadrul reuniunii, avocații urmează să dezbată și să voteze un proiect de rezoluție prin care condamnă modificările recente aduse Legii avocaturii și susțin continuarea grevei generale. Rezoluția, aprobată joi de
Reprezentanții Uniunii Avocaților din Republica Moldova s-au întâlnit pe 14 iulie cu ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, pentru a discuta despre controversatele amendamente la Legea cu privire la avocatură. Potrivit unui comunicat al Ministerului Justiției, părțile au convenit să continue consultările în cadrul unui grup de lucru, din care să facă
Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) a publicat pe 14 iulie o declarație în care critică procedura de adoptare a controversatelor amendamente la Legea cu privire la avocatură din Republica Moldova. UNBR și-a exprimat solidaritatea cu Uniunea Avocaților din Republica Moldova, care a comunicat anterior că va intra în